Ina Stan

  Intelegem prea tarziu oamenii, reactiile lor in anumite situatii, sentimentele lor si suntem incapabili sa percepem modul josnic in care propria ratiune se scuza acuzand sentimentele...    Dezamagim oamenii de care suntem cei mai apropiati sufleteste, oamenii in care am vazut pentru o clipa propria reflectie a sufletului nostru...     Dezamagim fara voia noastra ... pentru ca in goana dupa un vis, uitam ca visul nu ne apartine doar noua, ca visul a pornit intotdeauna de la doi...     Suntem dezamagiti de oamenii in care am crezut si de neimplinirile noastre...de oamenii care au devenit piedici in calea implinirilor noastre... de oamenii care s-au transformat ei insisi in propriile noastre neimpliniri...      Suntem dezamagiti de noi insine pentru ca alegem sentimentele in locul ratiunii iar sentimentele ne tradeaza...pentru ca alegem cu inima si nu cu mintea, iar inima este amagitoare...     Suntem dezamagiti de sfarsitul trist al unui episod din propria viata... dar poa

     Rezistam intr-o lume anormala doar pentru ca am invatat sa mimam normalul...la un moment dat nu mai suntem capabili sa diferentiem normalul de anormal...devenim confuzi, speriati, paranoici...anormal de incapabili sa intelegem cu adevarat sensul vietii...pierdem valorile, pierdem sentimentele, pierdem ratiunea...ne raman doar lucrurile de care ne agatam cu ultima respiratie si luptam pentru a le avea...nu conteaza cu ce pret, nu conteaza pe cine si din ce cauza vom scoate din viata noastra...ne agatam in gesturi disperate de lucruri...ne sacrificam pentru lucruri, dar nu si pentru oameni, nu si pentru sentimentele noastre, nu si pentru gandurile noastre...trecem peste dorintele oamenilor, ignoram sentimentele, alungam propriile ganduri, negam propria fiinta pentru lucruri...pentru ca iubim lucrurile!    Sacrificam relatii doar pentru ca dorim sa avansam in cariera pentru ca asta inseamna bani mai multi si automat lucruri mai bune, mai frumoase, mai aratoase...pentru ca iubim

     Anumite suflete se nasc pentru a muri impreuna...fiecare om se indragosteste de-a lungul vietii, insa sunt iubiri care nu dureaza deoarece timpul isi cere tributul prea devreme.       Oamenii au puterea de a  se indragosti nebuneste...se indragostesc de defectele fiintei iubite...arunca blesteme asupra timpului care trece prea repede atunci cand sunt cu fiinta iubita... tanjesc dupa gesturi tandre pe care si le anina in suflete pentru a le putea diviniza ...      Oamenii indragostiti uita de ei pentru a nu uita de "noi"... uita de visele lor  pentru a visa impreuna cu fiinta iubita deoarece visul in doi e magic..uita de prezent pentru a proiecta viitorul de mana cu dragostea lor...      Oamenii indragostiti nu uita si  nici nu iarta pe cei care le rapesc visele,  pe cei care nu ii lasa sa isi continue povestea pana la capat...pe cei care le rapesc clipa nemuririi.

   Timpul...ciudat mecanism inventat de divinitate pentru a oferi un joc oamenilor...un joc "de-a v-ati ascunselea" in care nu exista castigatori, ci doar invinsi...un joc care dureaza pentru unii mai putin iar pentru altii mai mult...depinde de cat de repede se invarte roata.      Timpul nu iarta...timpul pedepseste...timpul urateste chipuri, dar ofera in schimb, doar acolo unde vrea el, intelepciune...pentru ca e mofturos, pentru ca e schimbator, pentru ca nu are rabdare sa cunoasca, sa simta, sa inteleaga cat de frumosi sunt oamenii.      Timpul e darnic...nu ne ia amintirile, ci ne ofera sansa sa calatorim in trecut ori de cate ori dorim...dar, pe cat de darnic este, pe atat de crud si hain ii e sufletul...ne lasa si amintirile dureroase si parca se bucura sa stie ca retraim momente ce au lasat lacrimi pe chipul si in sufletul nostru.       Timpul planifica o calatorie pentru fiecare dintre noi in viitor...e o calatorie menita sa ne ajute sa ne indeplinim visele.

“Cel mai mare pericol dintre toate, pierderea sinelui, se poate intampla pe nesimtite, ca si cum nu ar insemna nimic. Nicio alta pierdere nu poate fi atat de tacuta; orice alta pierdere—a unui brat, picior, a cinci dolari, a unei sotii etc.—este cu siguranta observata.”   Søren Kierkegaard In urma  unei schimbari majore in viata, fie ca este pierderea cuiva drag, fie ca e un alt eveniment  semnificativ, simtim nevoia sa ne redefinim, sa ne regandim viata, sa invatam sa jucam noile roluri. Atunci simtim nevoia sa ne regasim pe noi. Exista si alt mod prin care ne putem pierde sinele, un mod mai lent, mai tacut, mai subtil...aceasta pierdere este mult mai profunda si produce si mai multa suferinta. Procesul prin care se produce pierderea sinelui este lent si linistit iar noi ne dam seama, de cele mai multe ori, prea tarziu pentru a ne mai putea regasi. Lumea in care ne ducem existenta nu ne permite sa pasim usor, ci ne impune sa alergam, o alergare care nu lasa loc de a ne intoarc

     Toti barbatii pot cuceri o femeie, dar nu toti barbatii sunt capabili sa pastreze o femeie....      Toate femeile se lasa cucerite mai devreme sau mai tarziu, dar nu toate accepta suprematia unor barbati...      Toti barbatii se cred perfecti, dar femeile sunt singurele care le darama mitul perfectiunii...      Toate femeile se cred ingeri, dar barbatii se pricep de minune sa dezvaluie demonul ascuns in fiecare dintre ele...     Exista o singura situatie cand un barbat si o femeie se completeaza, atingand perfectiunea: atunci cand ambii reusesc sa renunte la orgolii!      Exista o singura situatie cand cuplul rezista timpului si valurilor lui: atunci cand ambii dau dovada de sinceritate!      Exista o singura situatie cand un barbat si o femeie nu vor trada dragostea lor: atunci cand ambii dau dovada de incredere totala unul in celalalt!      Atat femeia cat si barbatul vor cauta perfectiunea in relatia lor iar cand nu o vor mai gasi o vor cauta in alta parte...ma

     A ierta presupune a elibera...nu eliberam pe celalalt de povara raului comis prin vorbe si fapte, ci ne eliberam pe noi de povara amintirilor dureroase in incercarea timida de a ne regasi linistea.    Iertam pentru ca nu ne permitem sa fim prizonierii urii care ne-ar tine incatusati ani la rand si ne-ar vitregi sufletul si urati chipul.     Iertarea nu se vrea o cale spre razbunare, ci o lectie acordata celor care ne-au facut cu buna stiinta sau involutar un rau atunci cand viata ne-a intersectat pentru un timp drumurile. E  o lectie predata de la distanta si adresata sufletului si mintii din care vor invata doar cei care stiu sa invete.     Iertarea nu inseamna ca aprobam si acceptam un comportament  care ne-a ranit  si nici ca acordam permisiunea ca acest comportament sa se repete la nesfarsit, ci  inseamna ca suntem constienti de ranile provocate sufletului nostru, dar ca alegem sa ne eliberam de resentimente pentru a putea sa ne continuam drumul.     Iertam nu pentr

     Nu poti sa iti pui iubirile in stand by, sa te intorci pentru  a  termina una si apoi sa revii si  sa te astepti ca cealalta ramasa sa fie neatinsa.     Nu te poti juca cu sentimentele a doua persoane in acelasi timp, amagindu-le cu "sinceritatea" ta...impunand increderea lor in tine, in caracterul tau integru...     Nu te poti amagi pe tine la nesfarsit ca iubirile tale cred in vorbele  false pe care iti place sa le spui atat de des pentru ca suna bine...e absurd sa crezi ca iubirile tale nu simt dualitatea ta...     Nu poti gasi suficiente argumente pentru a te convinge ca dispui de resurse afective pentru a putea  iubi doua persoane in acelasi timp intrucat tu  simti nevoia sa le ai pe amandoua...     Nu poti sa continui sa joci un rol stiind ca la un moment dat piesa se va sfarsi iar finalul nu va primi aplauze...      Dar poti incerca...sa vezi cat de bun actor esti...cat de bine reusesti sa iti asumi  lacrimile tradarii...cat de OM  te simti la finalul

     Isi plang copacii toamna...un plans usor, abia simtit ca un sarut suav depus pe fruntea unui prunc.     Isi plang copacii toamna in tacere...e tacerea despartirii de imbratisarile calde si blande...e tacerea ultimelor clipe de senin inaintea furtunii ce va sa vie...     Pe aleile parcurilor, oamenii  trec prin ploaia de frunze ce-si clatina alene caderea spre pamant...unii trec grabiti fara sa le vada, fara sa le simta...altii le zambesc si le admira gratia. Inteleg despartirea si o traiesc diferit.      Fiecare despartire aduce un final, dar si un nou inceput...invatam din fiecare experienta, mai mult sau mai putin placuta, si visam ca viitorul sa ne aduca momente fericite...e speranta unui nou inceput si dorinta ca visele sa se transforme in realitate.      Orice despartire e o tranzitie spre o alta etapa a vietii spre care ne indreptam...depinde numai de noi daca pasii pe care ii vom face vor fi siguri, hotarati sau, dimpotriva, ezitanti, marcati de umbrele trecutului...d

      Oamenii si mastile lor...intotdeauna altele... mereu aceleasi...si e normal si firesc sa purtam o masca ce exprima intotdeauna in mod corect emotia pe care o simtim intr-un anumit moment al vietii noastre. Fiecare emotie poarta o masca...veselia are masca ei, tristetea are masca ei, furia are masca ei, dezamagirea are masca ei...si pe toate invatam sa le purtam inca de la nastere si sa exprimam adecvat fiecare emotie traita...iar cei din jur se raporteaza la noi in functie de ceea ce exprima masca pe care o purtam in momentul in care relationam cu ei...ne zambesc atunci cand masca noastra exprima veselia...ne sprijina atunci cand masca noastra exprima ingrijorare...ne ocolesc atunci cand masca exprima furie...se retrag atunci cand masca noastra exprima dezamagire...dar asta doar atunci cand masca afiseaza clar emotia traita.     Ca adulti am invatat ca mastile pot ascunde emotiile traite si pot afisa exact ceea ce vrem noi sa afiseze...zambete acolo unde este durere... nepasar

   Femei...fiinte complexe, de cele mai multe ori indescifrabile pentru unii barbati...si nu pentru ca acestia nu ar fi suficient de inteligenti, ci pentru ca se simt suficient de barbati incat nu isi mai bat capul sa inteleaga femeia. Considera ca, daca ofera banii, femeia are totul si va fi pentru totdeauna numai si numai a lor. Nu-si vor inchipui niciodata in orgoliul lor incomensurabil ca banii nu cumpara la un moment dat decat lacrimi si singuratate...   O femeie are nevoie de atentie si tandrete...are nevoie de protectie...are nevoie sa se simta in siguranta alaturi de un barbat...si va cauta intotdeauna un barbat care sa ii ofere toate acestea...care sa ii ofere fericirea.     De ce isi parasesc femeile partenerii, barbatii cu care pana mai ieri formau un cuplu? Simplu...pentru ca acei barbati au uitat sa fie barbati adevarati...au uitat ca au langa ei o femeie care are nevoie numai de o imbratisare pentru a fi fericita...au uitat sa o faca fericita...au uitat sa ii transfor

   As vrea sa fiu o Toamna...sa pot sa-mi scutur nepasarea peste oameni si timpuri...sa pot sa tip tacerea ocolind pamantul...sa pot sa fiu cand rece si distanta, cand calda si blanda fara sa-mi judece nimeni emotia...sa pot sa-mi culeg razele si sa vindec ranile cu atingerea mea...sa pot sa-mi port furtunile si sa scutur frunzele in covor moale si fosnitor...sa pasesc peste lume, presarand scamele timpului...    As vrea sa fiu o Toamna  care-si cauta nemurirea printre muritori... care isi plange amarul in mierea prisacilor... care saruta fruntea muntilor albiti de vreme si inchide sarutul in taina pesterilor...care uita amintirea noptilor reci si imbratiseaza seninul cerului...care arunca fulgere in inima codrilor si-i transforma in scrum.      As vrea sa fiu o Toamna...sa caut aurul padurii si sa-l transform in banuti de  fericire pe care sa-i scutur printre oameni...sa strig durerea lumii si sa transform strigatul in mangaiere...sa iau seninul cerului si sa inseninez fruntile in

In spatele unui barbat puternic este o femeie cu adevarat femeie...      In general, femeile adevarate nu stau in spatele unui barbat puternic, ci alaturi de el...intotdeauna alaturi de el. A avea omul perfect alaturi iti ofera puterea absoluta...altfel, e doar o iluzie.     Femeile adevarate nu se multumesc sa traiasca in umbra barbatilor lor, ci vor dori sa le fie mereu alaturi, iar un barbat adevarat va sti si va pretui acest lucru. In spatele unei femei fericite e un barbat cu adevarat barbat...      Un barbat adevarat va sti intotdeauna sa isi faca femeia fericita...si nu cumparandu-i fericirea cu bani, cadouri scumpe si excursii in locuri exotice, ci oferindu-i inima sa. O femeie adevarata nu va avea vreodata nevoie de nimic mai mult...Daca o femeie va prefera banii, bijuteriile, hainele, atunci ea nu e femeie adevarata, ci doar o fetita care asteapta sa creasca mare.    In spatele unui cuplu fericit traiesc intotdeauna doi oameni care au rezistat  furtunilor in drumul lor

    Nu exista nimic mai de pret decat doua brate care sa te stranga cu putere atunci cand simti ca totul se prabuseste in jurul tau. Sunt doar doua brate care te inconjoara, dar care valoareaza cat intreg universul.   O imbratisare  e singura comoara pe care inima poate sa o ofere cuiva...e singurul lucru care nu are pret intr-o lume in care banul este cel ce detine puterea.    Atunci cand se deschid doua brate pentru a te cuprinde considera ca ai primit cel mai frumos cadou pe care ti-l putea cineva oferi...singura cale spre inima sa.    De multe ori, atrasi de  sclipirea banului, oamenii uita sa primeasca si sa pretuiasca ceea ce numai inima poate sa ofere...o imbratisare!     Nu e nevoie decat de o imbratisare ca sa alunge teama, grija, durerea...     Nu e nevoie decat de o imbratisare pentru a primi puterea de a merge mai departe si a ne simti in siguranta...     Nu e nevoie decat de o imbratisare pentru a ne simti intelesi, iubiti, ocrotiti...     Nu e nevoie decat de o i

    Ratacim...ratacim prin viata...ratacim prin visele noastre, prin visele altora... ratacim printre ganduri...ratacim printre sentimente, dorind...ratacim spre cautarea continua a unui nou inceput... ratacim calea spre noi insine, sperand la regasire!     Ne pierdem in freamatul civilizatiei si uitam sa mai fim noi...uitam sa mai traim clipa...uitam sa ne bucuram de prezent facand planuri pentru viitor...Speram ca vom regasi aceste clipe ratate in ratacirea noastra si le vom putea trai atunci, in viitor, asa cum ar fi trebuit sa le traim acum, in prezent...cu pasiune, cu sinceritate, cu inocenta...     In ignoranta noastra uitam ca ceea ce pierdem acum ramane pierdut pentru vesnicie...ca timpul nu ne mai ofera sansa de a trai ceea ce nu am stiut sa traim acum...ca noi nu ne mai permitem sa traim momente pierdute...ca nu mai suntem oamenii de atunci pentru ca viata are grija sa ne transforme.     Ratacim calea  si ocolim, sperand ca noul drum va fi mai lin...ratacim cu speranta c

   Iubirea...imposibil de definit...imposibil de descris in cuvinte simple un sentiment atat de complex...pentru a sti ce e iubirea trebuie sa fi iubit mai intai...dar nu iubirea aceea superficiala care trece ca un foc de paie intr-o zi torida de vara, ci iubirea adevarata la care multi viseaza, dar pe care nu ajung sa o traiasca niciodata.    Nu toti oamenii pot iubi cu adevarat, pentru ca a iubi cu adevarat inseamna mai intai de toate sa renunti la tine... lumea sa nu se mai invarta doar in jurul tau...sa nu conteze doar nevoile tale...sa simti ca nu poti trai fara persoana iubita... sa simti acel gol profund in suflet daca lipseste...sa simti cum te dor bratele pentru ca nu o poti imbratisa...sa simti ca nu mai poti proiecta viitorul fara prezenta ei...sa simti ca fara persoana iubita  tu  incetezi sa mai existi...      Iubire e atunci cand vezi perfectiunea sa atunci cand ceilalti nu o vad...      Iubire e atunci cand vezi frumusetea sa atunci cand ceilalti nu o vad...      I

NU e corect sa le cer altora ceea ce eu nu vreau sa fac... NU e corect sa le cer altora ceea ce eu nu stiu sa fac... NU e corect sa le cer altora ceea ce eu nu sunt dispusa sa ofer... NU  e corect sa le cer altora ceea ce eu nu pot sa obtin... NU e corect sa le cer altora sa-si asume propriile-mi greseli... NU e corect sa le cer altora . ..............      Dar cui sa cer? Doar mie si numai mie....pentru ca sunt singura persoana care isi cunoaste limitele, dar si potentialul...pentru ca sunt singura persoana care se poate autodepasi...pentru ca sunt singura persoana care se iubeste suficient de mult incat sa nu ii lase pe ceilalti sa o determine sa gandeasca, sa actioneze, sa se comporte altfel decat simte...pentru ca sunt singura persoana care traieste ceea ce traiesc eu, care simte ceea ce simt eu, care gandeste ceea ce gandesc eu...     Nu e corect sa le cer altora nimic din ceea ce nu vor sa faca, din ceea ce nu stiu sa faca, din ceea ce nu sunt dispusi sa ofere...si atunci

     Cu o ultima suflare calda, toamna isi scutura cea de pe urma podoaba...isi leapada straiele de sarbatoare si se pregateste sa plece la drum...se leapada de straie si de oameni...se desparte fara resentimente, normal, firesc, cu demnitate....in urma-i raman intrebarile, dar nu-s ale ei, ci ale celor parasiti in pustiul si gerul iernii.    Oamenii sunt ca anotimpurile...schimbatori. Uneori pleaca, alteori sunt parasiti... uneori se despart...cu sau fara vina...alteori se cauta pentru a fi impreuna si-i surad sortii atunci cand se intalnesc...dar totul se incheie cu o despartire...chiar si viata.     Ne despartim de oamenii dragi, de locurile insorite de emotiile traite...ne despartim de varste, ne despartim de clipe, dar nu ne despartim niciodata de amintiri.     Despartirea doare? Depinde...daca ne-am dorit-o, daca am asteptat sa se produca, daca am provocat-o noi, NU doare. Doare atunci cand nu ne-o dorim, nu ne asteptam sa se produca, nu o provocam...si, in acest caz, apare

     " Cere si ti se va da! " ...conform acestui dicton se conduc majoritatea oamenilor..." Am cerut si mi s-a dat " sau " Cum sa-mi dea daca nu cer ?" aud frecvent, ceea ce ma face sa cred ca, daca nu cer, oare asta inseamna ca nu am nevoie? Probabil ca da...trebuie sa ceri, sa insisti, sa rogi, sa implori pana  cand primesti ceea ce vrei...daca primesti, pentru ca e foarte probabil sa existe cineva care sa fi implorat mai bine decat ai putea-o face tu vreodata...Si stii de ce? Pentru ca in tine mai zace o farama de demnitate pe care nu vrei sa o pierzi...pentru ca inca tu mai crezi in valori...pentru ca demnitatea e una din aceste valori.     Nu, nu e nevoie sa cer ca sa primesc respect, atentie, intelegere, sinceritate, loialitate, iubire ...     Nu e nevoie sa cer ca sa gasesc intelegere si compasiune atunci cand e evident ca am nevoie de asta...     Nu e nevoie sa cer atentie pentru ca, daca nu mi-o acorzi, atunci inseamna ca nu poti sa oferi ast

Oamenii mint...pur si simplu nu se pot abtine si mint. Uneori mint fara sa fie nevoiti, doar pentru ca sunt dependenti de minciuna...li se pare ca au mai mare credibilitate asa...au impresia ca faima se castiga mintind, ca ceilalti ii apreciaza pentru ceea ce spun, nu pentru ceea ce fac sau pentru ceea ce sunt. Dar uita ceva...mincinosii atrag in preajma lor alti mincinosi, conform proverbului "Cine se aseamana se aduna!"...si cat de bine se aduna...paradoxal este ca mincinosilor nu le place sa fie mintiti...detesta asta. Ei prefera oamenii sinceri, loiali, verticali. Pentru asta se vor asigura ca nu vor fi mintiti, repetand la nesfarsit ca in topul valorilor personale se afla sinceritatea, lucru asteptat si de la cei din jur.       Cand veti avea " sansa " sa intalniti un om care minte, primul lucru de care se va asigura va fi faptul ca sunteti sinceri, de incredere...si va repeta asta pe tot parcursul relatiei voastre, adresandu-va intrebari care sa ii intareas

    Toamna...un curcubeu de veselie si tristete, de lacrimi si zambete, de  apropiere si renuntare, de vis si realitate... e toamna vesela sub umbrele ude de lacrimile cerului...sub umbrele colorate se  ascund oameni ...unii se bucura de ploaie, de viata, de schimbare...altii isi impletesc lacrimile cu picaturile de ploaie...pentru unii inseamna putere, dorinta, speranta iar pentru altii resemnare, renuntare, abandon in fata vietii.       Viata e inteleasa si traita diferit...unii traiesc la intensitate maxima si se bucura de fiecare clipa de parca ar fi ultima...altii se tarasc prin viata si uita sa se bucure...unii invata din fiecare lovitura primita de la viata si devin mai intelepti...altii sunt atat de blocati in nefericirea lor incat uita ce inseamna viata...      Viata nu inseamna  doar zambete si curcubeie, ci si lacrimi si furtuni...daca vrem doar sa supravietuim furtunii, ajungem sa ne taram si uitam sa ne bucuram de fiecare clipa a vietii...daca alegem viata, at

     "Tu ai un fel de paradis al tau in care nu se spun cuvinte".    Nu avem nevoie de cuvinte pentru a exprima ceea ce simtim...cand  vorbim despre sentimentele noastre, avem impresia ca nu exista suficiente cuvinte in vocabularul niciunei limbi pamantene pentru a-i determina pe ceilalti sa inteleaga trairile noastre... cuvintele sunt prea mici pentru a transmite ceva atat de minunat,  nu isi au rostul...ele  anuleaza intensitatea sentimentelor, reduc emotia si banalizeaza mesajul transmis.    Comunicam altfel cand avem langa noi fiinte dragi...o comunicare ce depaseste superficialitatea cuvintelor.... o metacomunicare. Transmitem mesaje prin atingeri, prin priviri, prin tacere...si mesajele noastre sunt intelese doar de cei carora le sunt adresate...fara translator, fara dictionar, fara lectii invatate anterior.     In momentul in care nu mai putem comunica in acest fel cu fiinta iubita, in momentul in care avem nevoie de cuvinte si pretindem cuvintele cu o insistenta

    Toamna rece isi scutura lacrimile pe strazile oraselor si in inimile oamenilor...degeaba privesc in sus cautand cu disperare o raza de soare care sa le incalzeasca inima...acum ei  cauta dogoarea soarelui de vara in imbratisarea fiintei iubite. In momentul in care o intalnesc, se ascund de sagetile reci ale toamnei si viseaza...Sunt oamenii care pot sa viseze...sunt oamenii care iubesc... si ei stiu cum sa iubeasca....ei au invatat cum sa faca un puzzle! "Dragostea e ca un puzzle, greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit".      E un puzzle in care fiecare partener are de potrivit in acelasi timp piesa sa cu cea a  partenerului. Daca unul dintre ei rataceste o singura piesa, puzzle-ul se risipeste...nu s-a mai realizat intregul...ori intregul reprezinta perfectiunea...o dragoste perfecta.       Dragostea nu e  un puzzle complicat, dar e greu de asamblat pentru ca e nevoie de atentie, daruire, implicare, sinceritate, ser

     A venit...iar...sa alunge exuberanta zilelor de vara...Toamna mohorata si rece coboara incet peste case si peste sufletele oamenilor...isi cere tributul...pretinde schimbarea...natura o asculta intr-o tacere oarba... numai oamenii se revolta...E o revolta impotriva indiferentei si o rezistenta in calea schimbarii...Oamenii detesta sa li se impuna sa se schimbe si pe buna dreptate..."Cine esti TU de crezi ca poti sa ma schimbi pe mine?".      In viata incercam sa impunem schimbarea oamenilor de care suntem legati sufleteste, considerand ca ei vor fi perfecti numai daca se vor comporta si vor arata conform dorintei noastre. La inceput vedeam perfectiunea fiintei lor...iar mai apoi defectele care le anuleaza perfectiunea. Unde a disparut perfectiunea? Surpriza!...e exact in acelasi loc, numai ca noi am schimbat perspectiva...privim cu alti ochi aceeasi persoana si incercam sa o modelam conform unui ideal nu tocmai bine definit. Problema este ca nu avem in fata o bucata d

Omul e inzestrat cu un dar nobil, acela de a ierta atunci cand, cu buna stiinta sau involuntar, o alta persoana ii provoaca o suferinta. Insa, de cele mai multe ori, iertarea nu se poate produce imediat sau la scurt timp dupa ce suferinta a fost provocata...uneori trec ani pana cand putem  ierta acea persoana pentru durerea pricinuita. Important pentru noi este sa putem ierta cat mai repede posibil, in caz contrar ramanem blocati intr-o etapa a vietii si nu putem sa ne proiectam viitorul.    Se spune frecvent: "Pot ierta, dar nu pot uita!"...Oare asta inseamna ca iertam doar pe jumatate? Sau iertam, dar nu ne permitem sa lasam trecutul sa fie trecut, sa traim prezentul si sa facem proiectii pentru viitor?    In momentul in care ierti, ierti pentru tine, nu pentru ca "asa e bine", "asa e frumos", "asa e corect", sfaturi pe care le auzim frecvent inca din copilarie...ierti pentru ca asta simti, pentru ca asta iti doresti pentru tine...nu putem

Pe parcusul intregii vieti cautam neintrerupt raspunsuri la tot ceea ce ni se intampla sau la tot ceea ce are legatura cu noi. Uneori raspunsurile primite ne satisfac si putem sa ne continuam drumul impacati cu noi insine si cu ceilalti, alteori suntem nemultumiti de raspunsurile primite si insistam in speranta ca un alt raspuns va fi cel potrivit. In insistenta noastra de a descoperi un raspuns pe care sa-l putem accepta si interioriza se intampla sa ranim oameni, sa distrugem relatii si, cu toate acestea, sa nu primim raspunsul asteptat...si poate nu din rea vointa, ci pur si simplu pentru ca in unele situatii nu exista raspunsuri pentru noi. De cele mai multe ori, aceasta permanenta cautare a raspunsului care sa ne multumeasca  creeaza un vid atat in jurul cat si in sufletul nostru...si, pentru a evita acest lucru, e important sa constientizam ca in viata exista pur si simplu intrebari fara raspuns... sau exista raspunsuri imposibile...sau intrebari gresite...sau poate e  nevoie

Ca oameni ne dorim ca toate capitolele vietii noastre sa fie perfect scrise...avem tendinta sa revenim asupra unui capitol din viata noastra pana cand ne declaram multumiti de rezultat si suntem gata sa il trimitem spre reeditare...dar, de cele mai multe ori, tot recitind ultimul capitol uitam sa il incepem pe urmatorul iar viata noastra se opreste in loc...si retraim durerea ultimei dezamagiri incercand sa intelegem neintelesul. Poate ca nu e nimic de inteles...poate ca acest ultim capitol scris e absolut perfect asa cum este el...poate ca nu are nevoie de interventii, de imbunatari, de cosmetizari...poate ca perfectiunea lui este data tocmai de imperfectiunea vietii noastre. Ne doare imperfectiunea? Cu siguranta...dar ceea ce e cert este faptul ca aceasta durere se va transforma in zambete in momentul in care vom fi pregatiti sa ne scriem un nou capitol in cartea vietii ...va fi zambet si va fi speranta ca de data aceasta totul va fi scris perfect din prima incercare.

    Increderea se cladeste in ani! Increderea in celalalt e un sentiment care sta la baza oricarei relatii...dilema este cand oferim incredere unei persoane? La inceput sau pe parcursul relatiei? Increderea trebuie demonstrata sau pur si simplu exista, se simte?    Avem incredere in oameni, in vorbele lor, in gesturile lor, in faptele lor pentru ca nicio relatie nu poate incepe  in lipsa increderii...deci nu cred ca e nevoie de ani ca sa ai incredere in cineva, dar e nevoie de ani ca acest sentiment sa se pastreze intact. Iar aici intervin ambii parteneri pentru ca numai de ei depinde  daca se vor iubi atat de mult incat iubirea lor  sa ofere   nemurire increderii.     Increderea se distruge in cateva clipe! Atunci cand dispar sinceritatea, onestitatea, transparenta dintr-o relatie, increderea moare. E nevoie de o clipa pentru ca destinul sa iti dezvaluie ceea ce pana acum a fost tinut ascuns de omul in care ai avut incredere. Increderea dispare, dar nu la fel de repede  se poa

     De curand am citit undeva aceste cuvinte: " Daca cineva iti apartine, lasa-l sa plece, daca se intoarce a fost dintotdeauna al tau, daca nu, nu ti-a apartinut cu adevarat niciodata ".Oare asa sa fie?     Si, daca da, asta ar insemna ca, atunci cand persoana binevoieste sa se intoarca,  sa acceptam ideea ca ne apartine, dar ca mai simte nevoia ca din cand in cand sa plece? Si, mai mult, atunci cand se intoarce sa il primim cu bratele deschise si sa ii multumim ca nu ne-a uitat? Si, abia acum vine  partea cea mai interesanta... daca simte nevoia sa plece  la anumit intervale de timp si sa se intoarca tot de atatea ori, oare noi vom rezista sa acceptam acest "du-te! - vino!" in viata noastra? Oare aceasta situatie nu e suficient de confuza astfel incat sa ne destabilizeze pe termen lung?     Sa lasi pe cineva sa plece atunci cand isi doreste acest lucru mi se pare cel mai frumos gest de iubire...o iubire adevarata, pura, neconditionata...o iubire in care mai p

     Am cunoscut pe cineva acum ceva timp...un suflet gol, pustiit de neputinta de a intelege ca propriile alegeri ne aduc uneori in imposibilitatea de a mai functiona ca oameni. Cauta si, probabil, inca mai cauta raspunsuri la intrebari pentru care nimeni nu e pregatit sa ii ofere acel raspuns care sa ii satisfaca asteptarile.    A avut totul, dar, intr-un moment in care totul nu mai intruchipa perfectiunea, a ales sa aiba mai mult pentru ca i s-a parut ca i se cuvine...si a gasit mai mult, pentru ca banii cumpara aproape orice, mai putin  sentimente. Dar a pierdut ceea ce nu putea fi cumparat cu bani, ci cu atentie, daruire, responsabilitate, implicare...a pierdut un VIS!     Fiecare dintre noi visam si dorim ca aceste vise sa se transforme in realitate...cand visul devine realitate, consideram ca meritam, ca am luptat pentru asta, ca ni se cuvine si uitam sa multumim pentru darul primit. Un vis implinit e un dar pe care ni l-a oferit viata, o sansa unica, un semn al recunoasteri

     "Daca doua persoane sunt destinate pentru a fi impreuna, nu ii vor desparti nici timpul, nici distanta, nici certurile, nici gura lumii" .      Chiar asa? Este ceva care ii va desparti pentru intotdeauna: ORGOLIUL. Ideea ca unul a  gresit mai mult decat altul... unul a iubit mai putin decat altul.... unul a oferit mai putin decat celalalt...unul s-a implicat mai putin decat celalalt...etc. As putea continua, dar finalul ar fi acelasi... si nu e finalul fericit din basme: " Si au trait fericiti pana la adanci batranete! ", ci  cel din lumea reala: "Si nu vor mai fi niciodata impreuna !".     Ca adulti le cerem copiilor sa aiba maturitatea necesara si sa imparta dulcele cu prietenii de joaca, sa ofere jucaria preferata unui frate mai mic chiar daca si ei simt nevoia sa se bucure de ea exact in acel moment, sa isi ceara iertare de fiecare data cand gresesc, sa vorbeasca intotdeauna frumos si sa foloseasca cuvintele "magice", sa fie politico

Am invatat sa renuntam prea usor la visurile noastre, la oamenii de langa noi, la increderea cu care ii investim...fiecare renuntare ucide o mica parte din fiinta noastra si, tot renuntand la visuri, idealuri, oameni, sperante, intr-un final nu ne vom mai recunoaste...vom deveni niste straini pentru noi insine si nu vom sti cand si cum s-a produs schimbarea. Va trebui in acel moment sa vorbim cu strainul din noi...sa incercam sa il descoperim in speranta ca poate, intr-un tainic colt al sufletului nostru, a mai ramas o parte din ceea ce am pierdut.     De ce renuntam la visuri? Poate pentru ca nu se indeplinesc la fel de repede pe cat ne-am asteptat...poate pentru ca am pierdut rabdarea cu care am pornit la inceput de drum...poate pentru ca nu mai vedem sensul unui vis...poate...    De ce renuntam la oameni? Poate pentru ca descoperim ca ei nu sunt ceea ce ne dorim noi sa fie...Asa, si? Oare noi suntem ceea ce isi doresc ei sa fim? Un om pe care sa il simti aproape de tine indifere

Am intalnit astazi o fata...abia a implinit 12 ani, practic e un copil, dar atata maturitate cuprinde in sufletul ei micut incat un moment am avut impresia ca vorbesc cu un adult profund marcat de incercarile vietii. Am privit in ochii ei mari si am gasit suferinta si neputinta...mi-a spus ca e dezamagita de viata, de oameni. A ales drept singura cale de scapare autoizolarea...de tot si de toate. S-a ascuns sub clopotul ei de sticla si refuza sa ii lase pe ceilalti sa se apropie de ea, refuza sa ii lase sa o cunoasca...si nu pentru ca nu ar fi incercat sa fie ca toti ceilalti de varsta ei, sa rada, sa se distreze, sa sara intr-un picior, sa fie fericita...., ci pentru ca fiecare incercare a dezamagit-o, a ranit-o si a determinat-o sa se retraga pentru a-si ingriji ranile sufletului. Acum nu mai vrea nimic...se uita la mine si se intreaba "Pentru ce?". Nu e o intrebare de la care ar astepta un raspuns, pur si simplu nu mai cauta raspunsuri...accepta si se izoleaza. Imi

De ce mint oamenii? O simpla intrebare, dar cu  atatea variante de raspuns pentru fiecare dintre noi!!!  Minciuna este privita ca un comportament infantil ce consta in negarea realitatii. Ganduri pe care nu le putem impartasi, erori pe care le comitem in mod repetat, emotii pe care incercam sa le mascam, experiente de viata pe care le dorim uitate...toate vor disparea  sub  bagheta "magica" a minciunii. Atunci cand sunt prinsi de adulti facand ceva ce le este interzis, copiii raspund cu acea inocenta specifica: "Nu am facut eu asta!", "Nu sunt eu de vina!"...aceeasi inocenta incearca si adultul sa o imprime mesajului sau, insa consecintele sunt cu totul altele. Minciuna doare....minciuna distruge...minciuna ucide. Si, cu toate acestea, oamenii mint! Nu stiu daca exista suficiente lectii in viata ca sa alegem intotdeauna adevarul.

          Oricare dintre noi am ajuns intr-un moment in viata cand ne-am intrebat: " Oare, daca as fi procedat altfel, acum ar fi fost mai bine? ", " Cum altfel as fi putut face astfel incat sa evit asta? ", " Oare ce sa aleg acum astfel incat sa imi fie bine mai tarziu? " etc..si viata ne impune sa facem alegeri, ne provoaca sa alegem si ne intinde capcane pentru a ne testa capacitatea de adaptare si rezistenta.          Uneori regretam alegerile facute si ne impunem sa nu mai gresim...ne blamam pe noi ca oameni, ne declaram incompetenti, incapabili sa facem fata provocarilor vietii...sau ii blamam tocmai pe cei pe care i-am implicat in mod voit in luarea unei decizii care ne privea doar pe noi, desi tocmai noi am fost cei care am insistat sa ne spuna parerea, sa ne dea un sfat...atunci gasim vinovati si ni se pare ca e mai usor cand putem sa acuzam pe altii pentru alegerile noastre, desi decizia finala ne-a apartinut in totalitate.      Viata e o per

 Interpretam roluri inca de la nastere...la inceput fiu/fiica, mai apoi coleg/a, prieten/a, iubit/a, sot/sotie etc...Aceste roluri sunt determinate de natura relatiilor pe care le avem cu cei din jurul nostru....iar la baza tuturor relatiilor interumane stau intotdeauna sentimentele.  Se spune ca omul este singura fiinta capabila de sentimente superioare iar unul dintre aceste sentimente este iubirea.       Iubirea se invata, se cultiva, se dezvolta...si se transforma in ceva pentru care cuvintele nu au destule intelesuri. Incercati sa explicati cuvantul dor cuiva...si nu e doar o lipsa, e mai mult de atat... e o lipsa care implica durerea, neputinta de a fi cu  persoana pe care o iubesti.      Iubirea are nevoie de atentie, de pasiune, de implicare totala, de rabdare, de incredere, altfel moare....iar noi suntem cei care o ucidem, o anulam, renuntand la ea parca prea usor....      Privesc uneori pe strada cupluri de batranei albiti de ani si de griji, dar care mai pastreaza in

 Destinul ne aduce in cale oameni pe care i-am putea iubi... dar tot el este cel care transforma iubirea in ura iar mai apoi in indiferenta... sau oamenii fac oare asta???  Iubirea moare... la unii subit, la altii in chinuri insuportabile... ca si viata de altfel.  Putem invinovati destinul pentru esecul nostru intr-o relatie de iubire... si intotdeauna o facem pentru ca suntem incapabili sa ne recunoastem neputinta, lasitatea. In dorinta noastra de a fi perfecti in ochii celorlalti, jucam roluri....dar, uneori, ajungem sa le jucam prost, incomplet iar perfectiunea se risipeste precum un fum... si ramanem noi, cei reali, in fata unei persoane care nu ne mai cunoaste si care nu stie cum sa se raporteze la "noul" nostru EU... intotdeauna vom considera ca noi nu ne-am schimbat, ca am ramas aceiasi oameni si ca e vina celuilalt, ca el vrea sa ne schimbe, sa fim conform dorintelor si idealurilor sale. GRESIT! In momentul in care nu vom mai juca rolul partenerului perfect,