Despartire

     Cu o ultima suflare calda, toamna isi scutura cea de pe urma podoaba...isi leapada straiele de sarbatoare si se pregateste sa plece la drum...se leapada de straie si de oameni...se desparte fara resentimente, normal, firesc, cu demnitate....in urma-i raman intrebarile, dar nu-s ale ei, ci ale celor parasiti in pustiul si gerul iernii.
   Oamenii sunt ca anotimpurile...schimbatori. Uneori pleaca, alteori sunt parasiti... uneori se despart...cu sau fara vina...alteori se cauta pentru a fi impreuna si-i surad sortii atunci cand se intalnesc...dar totul se incheie cu o despartire...chiar si viata.
    Ne despartim de oamenii dragi, de locurile insorite de emotiile traite...ne despartim de varste, ne despartim de clipe, dar nu ne despartim niciodata de amintiri.
    Despartirea doare? Depinde...daca ne-am dorit-o, daca am asteptat sa se produca, daca am provocat-o noi, NU doare. Doare atunci cand nu ne-o dorim, nu ne asteptam sa se produca, nu o provocam...si, in acest caz, apare o singura intrebare: DE CE? E o intrebare chinuitoare si care nu face nimic altceva decat sa prelungeasca durerea. Si stiti de ce? Pentru ca raspunsul perfect pe care il doriti  si pe care sa il puteti accepta nu vi-l poate oferi nimeni. Asa ca, odata ce veti obosi sa mai cautati raspunsul perfect si va veti resemna, totul va ramane doar o amintire.
    La final  conteaza doar cat de gratios si demn te-ai despartit de ceea ce nu iti era destinat.