Ina Stan

Se intampla sa alunecam in capcanele trecutului, desi unicul nostru scop este sa privim doar spre viitor... oare de ce?... poate pentru ca trecutul inca nu si-a incheiat toate socotelile cu noi... poate pentru ca noi am intors spatele trecutului fara explicatii... fara scuze... fara iertare... poate pentru ca trecutul nu ramane niciodata trecut... poate se reactiveaza mereu in prezent... poate este unicul mod de a accesa viitorul... Este cert ca unii dintre noi raman agatati de trecut... traiesc in trecut... se hranesc cu amintiri... se scuza prin regrete...   Este cert ca unii dintre noi incearca sa scape de trecut... se tem ca nu cumva trecutul sa-si intinda tentaculele si in prezent si sa-l murdareasca... sa-l paralizeze.... sa-l distruga.... si de aceea il reneaga... Este cert ca unii dintre noi se lupta cu prezentul pentru a scapa de trecut... lupta imposibila... dusa de forte inegale... cu arme invizibile... lupta pierduta dinainte de a incepe... Este cert ca noi avem

Si, daca s-ar opri o clipa sa-i mangaie parul nins si sa-i ia tristetea doar cu atingerea sa, oare va mai fi fericire? Si, daca s-ar privi un moment si ar patrunde cu mintea in taina sufletului sau, oare ar gasi puterea de a ierta? Si, daca s-ar pierde cu privirea in golul dintre ei, oare s-ar mai regasi? Si, daca dincolo de golul din suflet ar fi  doar pustiul, oare  vor mai  putea umple abisul?  Si, daca fericirea ar insemna sa atinga, sa ierte, sa cuprinda,  oare ar putea sa o inteleaga?