Ina Stan

Imi plec capul in fata vantului dusman pentru a nu-i primi biciuirea... pentru a nu-i lasa biciul de gheata sa imi brazdeze chipul si sa mi-l transforme... in altceva...  Vantul cu respiratia de gheata  e singurul in fata caruia capul meu se pleaca acum... dar trec prin el si-l infrunt... ii infrunt urgia... si-l inving... si atunci cred ca pot invinge orice... orice obstacol ivit in calea visului meu... orice... Pe buze au inghetat petale de trandafiri... sunt rosii... cu spini de gheata... si strang... pana la sange... pentru a zdrobi gheata ce vrea sa patrunda in suflet... In par se joaca acum fulgi de zapada... si se incalcesc si  se ascund... fug din calea crivatului... o goana nebuna pentru supravietuire.... si-i iau cu mine... lacrimi de cristal impletite cu firele de par... podoaba de iarna...

Urme uitate pe zapada... urmele apartin trecutului in goana pasilor spre viitor... pasi grabiti ce fug de ce a fost spre ce va sa vie... Urmele noastre lasa urme adanci in viata celor ce au fost... dar raman doar urme... doar semne pe care doar ei le simt... pe care doar ei le resimt... noi vedem doar spre inainte... in drumul nostru nu este cale de intoarcere... Viata inseamna urme... viata inseamna amprente... amprentele noastre pe viata noastra si a celor din jur... pentru ca viata e o trecere spre altceva.... dar raman urmele... raman amprentele noastre  mai mult sau mai putin definite... mai mult sau mai putin evidente... In trecerea noastra prin viata lasam urme... urme dulci... presarate cu amintiri frumoase... cu sentimente adevarate... dar si urme amare... inundate de lacrimi de suferinta... de durere...   Urme uitate pe zapada.... pasii nostri grabiti sa se intalneasca... si raman amprentele... in minte si in suflet... pentru toata viata... amprente de suflet...

Pentru ca gresesc de atatea ori, ma astept sa ca cineva sa isi dea seama ca am nevoie de ajutor...  dar cine? Pentru ca am tendinta sa abandonez la primul obstacol, ma astept sa fie  cineva care sa ma determine sa continui ... indiferent de rezultat... dar cine? Pentru ca tind sa-i judec pe ceilalti raportandu-i la mine, ma astept sa fie cineva care sa ma atentioneze... dar cine? Pentru ca nu privesc niciodata inapoi, indiferent de cat de multe pierd, as vrea sa fie cineva care sa ma determine sa-mi  intorc privirile intr-acolo...dar cine? Pentru ca reactionez impulsiv si apoi regret vorbe sau fapte, ma astept sa fie cineva care sa imi amane reactia... dar cine? Pentru ca ranesc prin vorbe sau fapte oameni dragi, ma astept ca cineva sa imi aminteasca cat de mult ii iubesc... dar cine? Pentru ca aman momente, pierd totul... chiar inainte de a incepe.... si ma astept ca cineva sa imi spuna ca voi pierde... dar cine? Cine?... nimeni nu poate... nimeni, in afara de mine...