Ina Stan

Uneori nu ai nevoie sa ii asculti scuzele sau ceea ce are de spus in apararea sa... si asta pentru ca actiunile sale deja au marturisit adevarul... nu mai ai nevoie de cuvinte... sunt vorbe goale... seci... fara continut... fara sustinere... fara nimic... deja totul s-a transformat in scrum... si, pentru ca nu mai este nimic de facut... nimic de salvat... tot ceea ce poti face bun pentru voi este sa pleci... cat mai repede... cat mai departe... oriunde... numai langa omul care te-a imbratisat in minciuna sa nu ramai...  E dureros?... da... doare cumplit atunci cand, prin voia sortii, realizezi ca  sentimentele ti-au orbit ratiunea... ca tot ceea ce ai fi putut sa faci pentru a evita durerea era sa lasi ratiunea sa preia controlul asupra sentimentelor tale... dar... totul e deja trecut... acum te acuzi si incerci sa iti raspunzi unei singure intrebari care iti apare obsesiv in minte: ''Cum de tocmai eu, omul rational, nu am reusit sa inteleg ceea ce mi se intampla?"...

Nu cred ca exista relatie in care sa nu se fi strecurat vreodata cruda samanta  a minciunii... pentru ca asa sunt oamenii... mereu predispusi greselii... mereu actionand conform principiului placerii... iar greseala  se cere ascunsa... de ochii celorlalti... de ochii lumii curioase sa stie tot... sa afle tot... Pentru a acoperi o greseala care ar sparge piedestalul pe care se considera urcati, oamenii recurg la minciuni... fara sa se gandeasca la consecintele minciunii asupra relatiei lor... si, implicit, asupra lor insisi... fara sa vada suficient de departe... fara sa inteleaga ca minciuna distruge sentimente... distruge vieti... Orice om poate sa aleaga... intre bine si rau... intre frumos si urat... intre adevar si minciuna... e doar o alegere care va determina cursul vietii sale si a celorlalti... Oamenii se scuza adesea spunand ca au ales calea minciunii pentru a nu-i rani pe ceilalti... nimic mai penibil pentru ca da, adevarul doare, dar nu la fel de  mult precum doare