Ina Stan

     Anumite suflete se nasc pentru a muri impreuna...fiecare om se indragosteste de-a lungul vietii, insa sunt iubiri care nu dureaza deoarece timpul isi cere tributul prea devreme.       Oamenii au puterea de a  se indragosti nebuneste...se indragostesc de defectele fiintei iubite...arunca blesteme asupra timpului care trece prea repede atunci cand sunt cu fiinta iubita... tanjesc dupa gesturi tandre pe care si le anina in suflete pentru a le putea diviniza ...      Oamenii indragostiti uita de ei pentru a nu uita de "noi"... uita de visele lor  pentru a visa impreuna cu fiinta iubita deoarece visul in doi e magic..uita de prezent pentru a proiecta viitorul de mana cu dragostea lor...      Oamenii indragostiti nu uita si  nici nu iarta pe cei care le rapesc visele,  pe cei care nu ii lasa sa isi continue povestea pana la capat...pe cei care le rapesc clipa nemuririi.

   Timpul...ciudat mecanism inventat de divinitate pentru a oferi un joc oamenilor...un joc "de-a v-ati ascunselea" in care nu exista castigatori, ci doar invinsi...un joc care dureaza pentru unii mai putin iar pentru altii mai mult...depinde de cat de repede se invarte roata.      Timpul nu iarta...timpul pedepseste...timpul urateste chipuri, dar ofera in schimb, doar acolo unde vrea el, intelepciune...pentru ca e mofturos, pentru ca e schimbator, pentru ca nu are rabdare sa cunoasca, sa simta, sa inteleaga cat de frumosi sunt oamenii.      Timpul e darnic...nu ne ia amintirile, ci ne ofera sansa sa calatorim in trecut ori de cate ori dorim...dar, pe cat de darnic este, pe atat de crud si hain ii e sufletul...ne lasa si amintirile dureroase si parca se bucura sa stie ca retraim momente ce au lasat lacrimi pe chipul si in sufletul nostru.       Timpul planifica o calatorie pentru fiecare dintre noi in viitor...e o calatorie menita sa ne ajute sa ne indeplinim visele.

“Cel mai mare pericol dintre toate, pierderea sinelui, se poate intampla pe nesimtite, ca si cum nu ar insemna nimic. Nicio alta pierdere nu poate fi atat de tacuta; orice alta pierdere—a unui brat, picior, a cinci dolari, a unei sotii etc.—este cu siguranta observata.”   Søren Kierkegaard In urma  unei schimbari majore in viata, fie ca este pierderea cuiva drag, fie ca e un alt eveniment  semnificativ, simtim nevoia sa ne redefinim, sa ne regandim viata, sa invatam sa jucam noile roluri. Atunci simtim nevoia sa ne regasim pe noi. Exista si alt mod prin care ne putem pierde sinele, un mod mai lent, mai tacut, mai subtil...aceasta pierdere este mult mai profunda si produce si mai multa suferinta. Procesul prin care se produce pierderea sinelui este lent si linistit iar noi ne dam seama, de cele mai multe ori, prea tarziu pentru a ne mai putea regasi. Lumea in care ne ducem existenta nu ne permite sa pasim usor, ci ne impune sa alergam, o alergare care nu lasa loc de a ne intoarc