Ina Stan

   Viata inseamna alegeri... facem alegeri in ceea ce priveste profesia, familia, prietenii, partenerul de cuplu...alegem cand sa ne nastem copiii sau cand e timpul sa ne schimbam locul de munca... uneori alegem cu usurinta pentru ca totul e foarte transparent si nu ne creeaza dificultati, alteori alegerea e atat de dificila incat apelam la sfatul celor din jurul nostru.     Ideea e ca nimeni nu poate sa ia o decizie in locul nostru... nimeni nu poate sa hotarasca sau sa aleaga pentru noi... si asta pentru ca nimeni nu ar trebui sa-si asume un astfel de rol iar noi ar fi bine sa nu permitem nimanui o astfel de interventie in viata noastra... cu fiecare alegere pe care o facem, mai buna sau mai putin buna, mai justificata sau nu,  noi suportam consecintele mai mult sau mai putin placute ale alegerii noastre.    Alegerile noastre sunt influentate in foarte mare masura nu numai de gandurile noastre, ci si de sentimentele pe care le avem fata de oamenii cu care relationam in diverse

   Noi, pamantenii, suntem atat de naivi incat ne consideram nemuritori... nici macar nu observam cand, rand pe rand, dispar dintre noi oameni pentru a se ridica la cer  printre ingeri... ne purtam de parca am trai vesnic si nici nu simtim ca zilele trec, numarate, si din viata dispar anii rand pe rand...    Dar, in momentul in care se ridica la ingeri o fiinta draga, constientizam ca suntem doar trecatori prin viata aceasta si ca avem o sansa unica de a spune la timpul potrivit ceea ce simtim, ceea ce gandim, fara sa ne ascundem dupa cuvinte atent alese..... pentru ca, de cele mai multe ori, cuvintele mascheaza adevaratele sentimente si ne trezim ca am ratat momente de a le impartasi... intotdeauna consideram ca mai este timp... ca inca nu e momentul... ca si maine e o zi... dar poate ca acel maine pentru care tot amanam  ne va rapi fiinta draga si, odata cu ea,  sansa de a spune ceea ce simtim privind-o in ochi.     As vrea sa pot sa-mi iert ezitarea... as vrea sa-mi iert aman

      Oamenii nu vad  decat lucrurile pe care vor sa le vada... dar simt cu inima tot ceea ce ochii nu pot vedea... simt iubirea si resping ura pentru ca refuza sa o vada...      Iubirea se simte... la fel si ura... si ambele transpar in comportamentul oamenilor...      Suntem inzestrati cu abilitatea de a iubi si de a uri in acelasi timp... iubim cu inima si uram cu mintea una si aceeasi persoana... ne dorim apropierea ei, tanjim dupa atingerile sale, dar, in acelasi timp, o alungam prin cuvinte si atitudine... pentru ca o iubim si o uram in acelasi timp... pentru ca traim sentimente contradictorii... pentru ca inima refuza sa colaboreze cu mintea... pentru ca inima simte iubirea iar mintea impune distanta si-i cere inimii sa urasca.      Inima insa nu are nevoie  de cuvinte spuse, ci are nevoie de liniste pentru ca inima simte in tacerea cuvintelor ... inima nu intelege ceea ce mintea ii transmite prin cuvinte ce tipa a disperare... cuvintele mintii se ratacesc in linistea iub

    "De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi ramas?"... daca ati ramas cu intrebari fara raspuns in urma despartirii de un iubit sau de o iubita incercati sa raspundeti la cele doua intrebari... toate explicatiile pe care vi le-ar fi dat cel sau cea care a plecat, mai mult sau mai putin miseleste, se regasesc in raspunsul la intrebarile de mai sus...     Ideea e ca, odata ce a disparut cineva din viata voastra, sunt inutile raspunsurile la orice intrebare pentru ca niciun raspuns nu poate acoperi golul lasat de plecarea unei persoane fata de care ai dezvoltat anumite sentimente, mai mult sau mai putin profunde... orice plecare e dureroasa atat timp cat sunteti implicati emotional... iar disparitia permanenta a fiintei dragi din viata voastra este greu de acceptat in faza initiala... pur si simplu ajungeti pana acolo incat nu mai puteti concepe viata fara el sau ea...  ideea ca nu va veti mai vedea niciodata sau ca va veti vedea ocazional si veti fi doar  doi straini este imposi