Ina Stan

   Se sfarseste toamna... ne paraseste pentru a pleca spre reinnoire... si-a scuturat copacii si le-a maturat frunzele in locuri tainice... acum isi inghesuie ceata spre pamant si-si varsa din ea lacrimile... pamantul le accepta ca pe un sarut suav, de despartire si se bucura... se bucura de misterele unui nou anotimp ce sta sa vina...    E bucurie si printre oameni... se ingramadesc grabiti spre case, cumparand in fuga o cafea pentru a-i savura aroma... prin frunze si ceata... se bucura de schimbare... e bucuria unui nou inceput... e bucuria reinnoirii... si numara clipele... si fac planuri... si se tin de mana, visand... mai e putin si lumea toata se va schimba intr-o lume magica... vine magia sarbatorilor si oamenii deja isi cumpara baghete magice pentru suflete.

   Iarta-mi tacerea, dar nu stiu cum altfel sa iti spun ceea ce cuvintele mele nu pot sa o faca...  am ales tacerea cuvintelor... am ales cuvinte surde, cuvinte mute, dar toate iti soptesc in tacere ceea ce cuvintele mele  nu pot sa rosteasca... sau nu stiu cum... pentru ca ale mele cuvinte sunt dureros de sincere...    Tacerea  mea e tacerea noastra, dar nu e si tacerea ta... nu are cum sa fie pentru ca tu nu stii sa asculti in tacere ceea ce oamenii nu spun... tu nu intelegi necuvintele... tu nu intelegi limba sufletelor care comunica ... fara cuvinte, fara semne, fara subintelesuri...   Folosesc cuvinte doar atunci cand am cu adevarat ceva de spus si stiu ca exista cineva care sa ma asculte, sa ma inteleaga si sa inteleaga... pentru ca uneori cuvintele pot distruge, alteori pot inalta... uneori pot sfarma cu puterea lor suflete, alteori pot transforma durerea in fericire...   Cuvintele pot ucide o legatura speciala intre doi oameni si doar tacerea o poate transforma i

       Ascundem adevarul si alegem minciuna pentru ca stim ca, uneori, adevarul doare... din dorinta de a proteja o fiinta draga, de a nu o rani, de a nu-i cauza suferinta alegem minciuna... e o cale simpla si comoda prin care nu suntem nevoiti sa oferim prea multe explicatii... pur si simplu mintim considerand ca putem amana pentru un timp  adevarul... poate atunci cand noi vom considera ca va fi  pregatita sau poate cand noi vom fi pregatiti... poate cand vom gasi un moment prielnic pentru asta...dar se pare ca niciodata nu se iveste acel moment... intotdeauna apare ceva care ne prelungeste amanarea... si, atunci cand ne asteptam mai putin, se intampla ca adevarul sa fie descoperit... fie din intamplare, fie pentru ca un "binevoitor" a dorit cu disperare sa faca acest lucru, fie pentru ca pur si simplu soarta nu a mai putut suporta lasitatea noastra si s-a hotarat sa clarifice totul... si pierdem ceva ce ne va lua o vesnicie ca sa reparam: increderea fiintei dragi.