Si poate ca...
Ne tesem viata in jurul unei idei si ne speriem atunci cand o picatura dintr-un alt vis ne intrerupe firul povestii... ni se pare imposibil exact in acel moment sa il innodam si sa ne continuam munca speriati fiind de probabilitatea lipsei de perfectiune... insa tocmai aceste noduri dau unicitatea vietii iar imperfectiunea nu este a noastra, ci apartine celor ce nu vad decat nodurile din tot ceea ce insemnam noi... Cu sau fara noduri, incercam sa ne orientam intreaga existenta uitandu-ne spre un anumit punct, dinainte stabilit... ca reusim sau nu sa ajungem exact acolo mergand pe un drum drept, fara ocolisuri, nu depinde intotdeauna numai de noi, ci si de sansele care ni se ivesc in cale... insa viata ne invata sa ocolim... sa coboram pentru a urca... sa innodam si chiar sa ne intoarcem putin din drum pentru a alege o alta cale in speranta ca aceasta nu ne va mai fi blocata... si asa, pas dupa pas, nod langa nod tesem zilnic vise din caierul vietii in speranta ca vom avea timpul