Ina Stan

Ma joc in parul tau... si e altfel acum ... e atat nins... de parca fiecare iarna si-a uitat cate un fulg acolo... pe parul tau de zapada...  Ma joc cu pleopele tale... si acum cad batrane peste ochii ce parca si-au pierdut vapaia...  Citesc in ochii tai doar impacare...cu tine si cu restul lumii...  si parca imi  ascunzi o taina... lasa, nu mi-o spune acum!... mi-o va spune timpul!... Iti iau mana in palma mea... si e altfel si mana... e parca mai usoara... parca mai moale... dar si-a pastrat blandetea cu care-mi mangaiai pletele...  As vrea sa ma urc in bratele tale... sa vad daca mai regasesc linistea de atunci... sa vad daca mai poti ca altadata sa-mi alungi norii si sa aduci soarele pe chipul meu... doar cu o imbratisare... doar cu o leganare... si o soapta....  Acum te imbratisez eu... si te legan... si ma mir ca  acum pot sa o fac... ca nu mai esti parca atat de mare... ca parca te-ai topit... unde esti?... unde-ai disparut?...  Aud si acum o poveste... o poveste

Visele noastre se opresc la marginea lumii si se izbesc de timp... intotdeauna de timp... pentru ca el e cel care decide soarta unui vis... ori soarta noastra... el ne limiteaza trecerea... ne conditioneaza devenirea.... ne transforma...  Timpul ne transforma chipul... ne modeleaza mintea... ne determina sa fim altfel... de fiecare data altfel... niciodata la fel... pentru ca ii place sa se joace... cu chipul nostru... cu mintea noastra... cu noi... si e doar un joc... insa cu un singur castigator...  Suntem oamenii timpului... doar ai timpului nostru... si nu ne vom adapta niciodata... sub nicio forma... niciunui alt timp... pentru ca ne place... ne place jocul cu timpul... ne place sa ni-l stim prieten... sau dusman... oricum nu conteaza... e doar un joc si atat... un joc de viata prin timp... Timpul trece simplu... usor... insesizabil... ne dam seama de trecerea sa abia cand privim la fotografii din trecut... la persoane care erau atunci si care au disparut... luate de timp

Dragostea tradata gaseste intotdeauna o cale sa se razbune... si nu se razbuna decat atunci cand stie ca vei simti adanc in suflet durerea... cand este convinsa ca te va ingenunchea... cand stie ca, pentru a te ridica, ai nevoie doar de indurarea ei... dragostea tradata se razbuna... intotdeauna... pentru ca nu iarta... nu uita... Dragostea tradata se razbuna... iti rapeste sufletul... iti sufoca inima... te distruge... si se bucura... pentru ca ti-a demonstrat ca nu totul ti se cuvine... ca nu poti sa minti... sa inseli... sa calci in picioare... nu ai dreptul... iar, daca totusi alegi sa faci asta, suporti consecintele... mai devreme sau mai tarziu va trebui sa platesti...  Dragostea tradata isi cere tributul intotdeauna... nu se stie cand... nu se stie cum... dar vrea sa se faca dreptate... impune sa i se faca dreptate... si are tot timpul din lume pentru asta...