Ina Stan

      Adesea ne simtim pierduti in lumea din jur...ne uitam in jurul nostru si realizam cat de singuri ne simtim inconjurati de oameni. Fiecare alearga dupa propria fericire si uita ca o va gasi doar alaturi de ceilalti..."Cand vom fi fericiti?", "Oare eu nu merit sa fiu fericit/a?", "De ce trebuie sa fie atat de greu pentru mine in timp ce pentru altii pare ca e atat de usor?"...exista intrebari, dar exista si raspunsuri...si acestea se afla in fiecare din noi...poate vom fi fericiti atunci cand nu vom astepta fericirea cu atata ardoare...poate fericirea nu e meritata decat de cei care nu o asteapta si nu o cheama cu atata disperare...poate ca, spre deosebire de ceilalti, noi am ales calea cea mai grea spre fericire...Sunt atat de multi de "poate" incat nu ne mai ramane decat speranta ca, intr-o zi, pe neasteptate, fericirea ne va bate la poarta sufletului si noi vom sti sa o primim cum se cuvine.

   Se intampla adesea sa ne intrebam " Unde am gresit ?", " Oare daca as fi procedat altfel acum as fi fost fericit/a ?", " Cum de nu mi-am dat seama de asta decat atunci cand a fost prea tarziu ?", etc. Sunt intrebari fara raspuns...si, cu cat vom cauta mai mult un raspuns care sa ne satisfaca, cu atat vom consuma mai multe resurse, ne vom simti mai neputinciosi si mai nesemnificativi in comparatie cu ceilalti. Uneori e mai bine sa acceptam ca pur si simplu nu exista raspunsuri...ca oamenii se schimba, ca intamplarile din viata noastra ne schimba, ca experientele de viata ar trebui sa fie sursa de invatare si nu de regrete...nu putem cere raspunsuri de la oamenii care nu sunt pregatiti sa le ofere...     Atunci cand vom obosi suficient de mult astfel incat aceasta oboseala sa constituie o piedica in calea devenirii noastre, abia atunci ne vom resemna si vom accepta ceea ce soarta ne-a harazit...fara a mai cauta explicatii, fara a mai incerca sa gasim s