Zgomotul tăcerii
Tăcerea nu se aude... se trăiește... se simte... așa cum se simt picăturile de ploaie ce-ți brăzdează chipul... dar oare nu cumva sunt lacrimi? Tăcerea doare... e suferință pentru cei ce așteaptă un răspuns... o reacție... pentru cei ce depind de o emoție... pentru cei ce se caută... Alunecăm prin viață în tăcere... aproape muți în fața provocării... trăim tăcerea și știm să o oferim... la fel de simplu, de elegant... aproape firesc... pentru că acum face parte din noi... din ființa noastră.... pentru că tăcerea suntem noi... Intr-o lume plină de zgomote surde noi suntem tăcerea... pentru că am învățat să răspundem în tăcere...