Schimbarea intre nevoie si dorinta

     A venit...iar...sa alunge exuberanta zilelor de vara...Toamna mohorata si rece coboara incet peste case si peste sufletele oamenilor...isi cere tributul...pretinde schimbarea...natura o asculta intr-o tacere oarba... numai oamenii se revolta...E o revolta impotriva indiferentei si o rezistenta in calea schimbarii...Oamenii detesta sa li se impuna sa se schimbe si pe buna dreptate..."Cine esti TU de crezi ca poti sa ma schimbi pe mine?".
     In viata incercam sa impunem schimbarea oamenilor de care suntem legati sufleteste, considerand ca ei vor fi perfecti numai daca se vor comporta si vor arata conform dorintei noastre. La inceput vedeam perfectiunea fiintei lor...iar mai apoi defectele care le anuleaza perfectiunea. Unde a disparut perfectiunea? Surpriza!...e exact in acelasi loc, numai ca noi am schimbat perspectiva...privim cu alti ochi aceeasi persoana si incercam sa o modelam conform unui ideal nu tocmai bine definit. Problema este ca nu avem in fata o bucata de plastilina, ci o persoana inzestrata cu ratiune si vointa, o persoana care, poate, e fericita cu ceea ce este, cu felul in care arata, simte, gandeste si care nu doreste schimbarea. Ce facem?... Amenintam?... Santajam?.... Parasim?... Plecam pentru ca ne dorim ca fiinta draga sa se schimbe si schimbarea mult asteptata intarzie sa apara? Dar oare noi ce suntem dispusi sa schimbam la propria persoana, astfel incat schimbarea noastra sa declanseze schimbarea si la celalalt? Sau poate gandim ca noi intruchipam perfectiunea, ca nu avem ce schimba si, daca e ceva de schimbat, sa se schimbe, dar nu la noi?
     "Unul din cele mai fericite momente din viata este acela cand gasesti curajul de a pleca de langa ceea ce nu poti schimba"... Nimic mai FALS...plecarea in aceste conditii indica lasitate...consider ca unul din cele mai fericite momente ale vietii este sa schimbi mai intai la tine ceea ce incerci sa schimbi la ceilalti.