Ina Stan

Intr-o zi se va produce un declick... si atunci vei realiza ceea ce este  sau nu este important pentru tine... asa ca vei invata sa te ingrijorezi mai putin de ceea ce gandesc... cred... sau spun ceilalti oameni despre tine... si vei realiza ca cel mai mult conteaza doar ceea ce crezi tu despre tine...  Intr-o zi vei realiza cat de departe ai ajuns si iti vei aminti toate acele momente in care ai asteptat ca oamenii din jurul tau sa te aprecieze, desi prima persoana de la care ar fi trebuit sa astepti asta erai tocmai tu... Intr-o zi vei privi in urma si vei zambi peste trecut deoarece abia atunci vei constientiza ca toate asteptarile... toate temerile... toate ezitarile au fost simple exagerari de moment si ca tu esti singurul om a carui parere conteaza cu adevarat pentru tine...  Intr-o zi vei zambi pentru ca vei descoperi ca esti cu adevarat mandru de tine... de ceea ce ai devenit prin propriile forte... si asta doar pentru ca ai constientizat in acea zi ca cel mai mult con

Uneori ramanem suspendati intre cer si pamant... intre implicare totala si nepasare... intre dorinta si dezinteres.... intre iubire si ura... si asta pentru ca nimic nu pare sa capete sens din nicio perspectiva... sau pentru ca ne e teama sa ne apropiem prea mult de un capat sau de celalalt... de un sentiment sau de celalalt...  Ne e teama sa atingem cerul de teama ca nu ne mai putem intoarce catre pamant... ne e teama sa nu ramanem blocati in permanenta visare si sa nu ne mai trezim vreodata la realitate... oricat de crunta ar fi ea... Ne e teama sa ne implicam prea mult in tot ceea ce consuma energie... in tot ceea ce necesita prezenta... atentie... implicare totala... pentru ca asteptam sa ne ofere ceilalti siguranta... asteptam ca ceilalti sa se implice mai mult... asteptam ca ceilalti sa ne ofere ceea ce ne lipseste, eventual cu o implicare redusa din partea noastra... si asta e realitatea... Ne e teama sa alegem dorinta pentru ca s-ar putea sa ne alegem cu un total

Ne place sa ne ascundem... dupa orice sau dupa oricine... de orice sau de oricine... si nu facem asta doar in joaca... la un moment dat ne ascundem atat de bine incat e nevoie de un efort considerabil ca sa fim gasiti... sau demascati... Ne ascundem de responsabilitate... e prea mult sau prea greu... e prea solicitant... e mai simplu sa ne ascundem... macar pana trece pericolul... si uite asa scapam de responsabilitate... Ne ascundem sentimentele... e mai simplu sa traiesti mimand altceva decat sa ai puterea sa recunosti ceea ce simti cu adevarat... e mai simplu sa mimezi bucuria decat sa-ti traiesti tristetea... pentru ca atunci cand esti trist cei din jur tind sa iti afle motivul tristetii... si nu numai ca esti nevoit sa oferi o anumita explicatie (mai mult sau mai putin sincera), dar devin atat de intruzivi incat ajungi sa oferi explicatie la explicatie... si uite asa mimam sentimente... Ne ascundem gandurile... pentru ca ne permit  sa visam fara cenzura... ne permit sa av

Dragostea... ar fi de preferat sa se deruleze intr-un singur sens... o singura directie... dar ce te faci cand realizezi ca de fapt te afli intr-o imensa intersectie fara indicatoare???... ce te faci atunci cand realizezi la un moment dat ca ai vrea sa schimbi directia in timpul mersului?... sau sa cobori din mers fara sa-ti deranjezi partenerul, eventual fara ca acesta sa observe ca ai facut asta?... sau, si mai rau, sa il invinovatesti pentru alegerea ta?... Sentiment minunat... nimic de zis... dar cu limitele sale dictate de ecuatia personala a fiecaruia dintre noi... si de motivatie... si de dorinta... si de recunoastere...  La inceput ambii parteneri sunt atat de implicati si de absorbiti in a-si trai povestea de dragoste incat uita de limitele fiintei umane... dupa care, in functie de caz fireste, incepe distractia...  unele cupluri se sudeaza, altele se destrama... unii ajung sa-si imbratiseze nepotii impreuna, altii devin simple amintiri unii pentru ceilalti (amintiri ma

Ni se intampla adesea sa permitem cuiva sa ne dezamageasca fara ca macar sa luam in calcul eventualitatea unei dezamagiri si, deci, fara a ne pregati in prealabil pentru aceasta... de aceea socul provocat de o dezamagire ne destabilizeaza pentru o anumita perioada de timp iar durata acestei destabilizari e dictata de nivelul si tipul implicarii noastre in acea relatie...  Cand lucrurile se schimba, oamenii se schimba... dar vine un moment in viata cand obosim  sa mai incercam sa reparam lucrurile si tot ceea ce avem de facut  este sa renuntam, chiar daca acest lucru doare... In general, acceptarea schimbarii si adaptarea la nou context determinat de schimbare se face cu un consum ridicat de resurse... presupune determinare si implicare, precum si parasirea zonei de confort pentru a pasi pe un teren necunoscut... dar, odata riscurile asumate, schimbarea poate aduce si satisfactiile urmarite...

Cine esti tu, cum gandesti, ce simti te face atat de special... nu schimba asta pentru nimeni...  Incearca sa-i tii aproape pe cei care nu incearca sa te schimbe pentru ca nu esti o bucata de lut, ci esti o fiinta unica... o fiinta speciala... altfel decat tot restul semenilor tai... Priveste intotdeauna dincolo de limite si vei descoperi adevaratul tau potential... simte-te liber si vei descoperi impacarea cu tine si cu restul lumii.... Priveste atent in jurul tau si in tine... atunci cand te vei intelege... te vei cunoaste.... te vei aprecia... si nu vei lasa pe nimeni sa schimbe nimic din ceea ce esti tu... Nu regreta niciuna din alegerile pe care le-ai facut... pentru ca tu esti in fiecare alegere a ta... fiecare alegere iti poarta amprenta... si, chiar daca rezultatul nu e cel dorit, nu ai pierdut absolut nimic... sigur ai invatat o lectie... o lectie din multe altele pe care le ofera viata... Si, atunci cand viata te impinge la o parte, nu abandona, ci intra iar in j

Nu ai nevoie de afectiunea sau atentia nimanui pentru a te considera suficient de bun... de capabil...  Atunci cand cineva te respinge, te abandoneaza sau te judeca nu este in realitate vorba despre tine, ci despre acea persoana... de limitele... nesiguranta... nevoile sale  iar tu nu trebuie sa interiorizezi toate acestea... nu trebuie sa crezi ca valorezi mai putin doar pentru ca cineva iti spune, sub o forma sau alta, acest lucru...  Valoarea ta nu este data nici intr-un caz de faptul ca esti sau nu acceptat de anumiti oameni... ci valoarea ta este data de tine... de ceea ce esti tu... cu frumusetea ta... cu perfectiunea imperfecta de care dai dovada adeseori... de faptul ca stii sa atingi cu un zambet sufletele oamenilor... de faptul ca valorile tale nu se schimba in functie de valorile altor oameni, ci raman aceleasi valori pe care le-ai primit drept frumoasa si nepretuita mostenire  de la parintii tai...  Tu existi... si contezi... indiferent de  judecatile de "valoa

E primavara si ninge cu petale de flori... flori de zarzar si de corcodus... ninge cu flori inghetate peste vantul de primavara... covor alb de gingasie distrusa prea devreme... pacat... Primavara si-a renegat florile... e ca si cum si-ar lua tributul pentru nepasarea muritorilor... se razbuna, trimitand suflare de gheata peste lume... si plange durerea cu petale de flori...  Se duc florile si, odata cu ele, se duce bucuria... poate ca, intr-un final, primavara ne va zambi din nou si ne va lasa florile...  Astept sa prind in palme petale de flori si sa surprind parfumul ascuns de gingasia primaverii...  Plange cu lacrimi de flori primavara... plange la nesfarsit si teama mi-e ca-mi vor disparea florile...

Am invatat sa nu mai am niciun fel de asteptari de la nimeni... pentru ca e cea mai buna metoda de a evita dezamagirile... asa ca incerc sa accept persoanele asa cum sunt si sa nu le judec prin prisma convingerilor mele... pentru ca si eu gresesc... pentru ca uneori si eu ma dezamagesc pe mine insami...  Viata aceasta ne invata inca de la inceputuri cum sa-i judecam pe altii, dar nu ne invata cum sa nu-i judecam pe altii prin prisma propriilor convingeri sau a propriilor experiente ... si e greu pentru fiecare dintre noi sa incercam sa intelegem inainte de a judeca... inainte de a pune etichete... nu stiu, dar poate ca e doar o dorinta inconstienta de a razbuna propriilor noastre etichete... Am invatat dupa multe lectii dure (si inca mai invat) sa vad realitatea prin ochii altora... sa inteleg comportamente si reactii fata de altii si fata de mine...  si sa iert sau sa sper ca voi fi iertata...  Am invatat sa privesc viata din mai multe unghiuri... pentru ca am impresia ca e i

O zi frumoasa incepe intotdeauna cu un zambet frumos... dupa care poate sa inceapa nebunia... si e pur si simplu perfect... un zambet si o zi frumoasa!... O relatie frumoasa porneste intotdeauna de la un zambet... dupa care incepe constructia... usor... incet... sigur... si e pur si simplu perfect... un zambet si o imbratisare pentru toata viata!... O viata frumoasa porneste intodeauna de la o copilarie perfecta... cu bunici cu chip de poveste... cu jocuri si jucarii... si multi prieteni.... si mii de zambete... si e pur si simplu perfect!... Si, dincolo de toate acestea, suntem noi... frumosii nebuni care inoata impotriva curentului, aspirand catre o zi frumoasa.... o relatie frumoasa... o viata frumoasa... si tot ceea ce conteaza intr-un final este aceasta zbatere permanenta de a atinge un ideal care pur si simplu ii este refuzat muritorului de rand... sau, in cel mai fericit caz, ii este servit cu portia... in doze mici, ca sa nu se inece...

As vrea sa cred ca timpul nu m-a schimbat... ca sunt cea de ieri si dintotdeauna... dar stiu ca nu este asa... As vrea sa cred ca viata, cu experientele sale mai mult sau mai putin frumoase, nu si-a lasat amprenta asupra sufletului meu... dar sunt convinsa ca e o utopie... As vrea sa cred ca oamenii pe care i-am cunoscut nu au suferit ca urmare a greselilor mele... dar oare asa sa fie? As  vrea sa cred ca port cu mine cate putin din fiecare etapa a devenirii mele... dar oare nu a ramas nimic uitat in drum? As vrea sa cred ca redefinirea mea a fost intotdeauna in bine... dar sigur s-au strecurat si defecte cu care voi duce un razboi permanent... As vrea sa cred ca am putut sa spun intotdeauna cu voce tare: "Iarta-ma!"... dar sigur aceste vorbe au fost spuse si in gand... As vrea sa cred ca acum sunt un om mai bun decat omul de ieri... dar cred ca asta nu o pot spune numai eu... as fi doar subiectiva si atat... dar asta nu inseamna ca nu am incercat sa fiu...

Am uitat sa mai apreciem lucrurile simple, dar care transmit atata emotie... atata implinire... atata fericire... Am uitat ce inseamna compasiunea... pentru ca avem gresita impresie ca problemele noastre sunt mai mari si mai multe decat ale celor de langa noi... pentru ca ne asteptam ca altii sa ne compatimeasca pe noi... sa fie alaturi de noi... intotdeauna... fara pauza... fara ragaz... Am uitat cum sa primim critica pentru greselile pe care le comitem... consideram ca suntem criticati noi si nu comportamentul nostru sau atitudinea pe care am avut-o intr-o situatie in care am ranit pe cineva... Am uitat sa luptam pentru a mentine o relatie cu o persoana care ne-a demonstrat ca este un om de valoare... si asta pentru ca e mai usor sa incepem o alta relatie decat sa reparam ceea ce vorba si fapta au stricat... ceea ce noi am stricat... Am uitat ca oamenii conteaza si nu banii... ca oamenii sunt importanti... ca sentimentele lor sunt importante... ca fericirea nimanui nu a st

Debutul iubirii are loc atunci cand permitem persoanei iubite sa fie exact ceea ce este si cum este... fara a initia schimbarea acesteia in niciun fel... fara a pretinde sa fie altceva sau altcineva decat este in realitate...  In momentul in care demaram procesul de schimbare a persoanei iubite nu facem nimic altceva decat sa initiem realizarea propriei reflectii  in celalalt... si astfel, in momentul in care privim spre celalalt, ne asteptam sa ne regasim pe noi... gandurile noastre... aspiratiile noastre... hobby-urile noastre... totul ca o reflectie in oglinda a propriei persoane... Riscul acestor tentative de transformare a partenerului dupa "chipul si asemanarea noastra" e catastrofal pentru relatie... si asta pentru ca, de cele mai multe ori, se soldeaza cu sfarsitul relatiei...  Acceptam pe celalalt cu defectele si calitatile sale pentru ca suntem constienti ca nimeni nu este intruchiparea perfectiunii pe pamant... si il acceptam pentru ca si noi, la randul no

Nu trebuie sa masuram iubirea in ani... pentru ca timpul nu constituie un instrument de masura pentru iubire... si asta pentru ca, desi sunt multi oameni care raman impreuna peste timp, nimic nu garanteaza ca au ramas pentru ca se iubesc... poate ca au ramas din obisnuinta... poate din comoditate... din respect... sau poate ca nu au gasit altceva "mai bun"... din pacate... E bine sa ne masuram iubirea in transformarile pe care le produce ea asupra noastra si nu in timp ... si asta pentru ca inima nu are un ceas dupa care sa-si regleze sentimentele... intensitatea sau durata lor... ea pur si simplu traieste si amplifica sentimentele... si tot ea este cea care cere pauze sau renuntare... Nu conteaza de cat timp cunosti o persoana... se intampla sa stai foarte mult timp cu cineva si sa nu stii foarte multe despre acea persoana... la fel cum se poate intampla sa ti se para, inca de la prima intalnire, ca il stii pe cel de langa tine dintotdeauna... ca pur si simplu rezonez

Dificultatile cu care ne confruntam in viata nu fac altceva decat sa ne ofere sanse pentru a experimenta credinta sau/si increderea... credinta intr-o putere divina care ne va ajuta sa depasim momentul dificil... increderea ca vom fi ajutati de persoanele apropiate sau ca vom gasi in noi resursele necesare pentru a depasi pragul... Insa, de multe ori in fata momentelor dificile, tindem sa ne pierdem si increderea si credinta... ne abandonam  suferintei si transformam suferinta in normalitate... si, oricat de mult ar incerca cei din jur sa ne ridice din abisul in care tindem sa ne afundam din ce in ce mai adanc, ii refuzam sistematic, cu o incapatanare dusa la extrem... pentru ca asa stim sa traim durerea... pentru ca am interiorizat-o, transformand-o parte din fiinta noastra... si, in absenta ei, ne-am simti incompleti... Increderea si credinta... se gastiga in ani si se pierd intr-o clipa... o clipa de dificultate... o clipa ce face diferenta intre victima si invingator...

Suntem singurii responsabili de ceea ce ni se intampla... si asta pentru ca la un moment dat in viata am luat deciziile corecte sau gresite... insa niciodata deciziile noastre nu vor putea lua o cale de mijloc...  Nu vom putea ocoli viata printre bine si rau... nu vom putea ocoli raul pentru a ajunge intotdeauna la bine... e un slalom care nu ne iese niciodata perfect oricate tentative am avea... Se spune ca nu se poate sa fie bine inainte de a fi rau... e doar o problema de perceptie... si asta pentru ca odata raul trecut nu vine neaparat binele... dar starea de relaxare de dupa rau este cu siguranta considerata stare de bine... Unii dintre noi  considera ca   bine inseamna  avere... cu cat ai mai multi bani, cu atat iti este mai bine... altii vad in  bine sanatatea si linistea familiei... iar altii identifica starea de bine cu faptul ca au un acoperis deasupra capului si o mancare buna pe masa... si cu siguranta ca exista mult mai multe pareri in ceea ce priveste binele... dep

Uneori ai nevoie de prezenta cuiva in viata ta... doar pentru a fi acolo... pentru a sti ca e acolo... si asta pentru ca ai nevoie sa stii ca va fi cineva si pentru tine care sa te prinda atunci cand se intampla sa cazi... sau care sa iti indinda un brat de care sa iti sprijini fruntea ingandurata...  Uneori ai nevoie de prezenta cuiva in viata ta nu pentru a repara ceva... sau pentru a face ceva anume pentru tine... pentru ca oricum toate acestea ai invatat sa le faci singur... ci ai nevoie sa stii ca e cineva caruia ii pasa de tine... care te vrea aproape... cineva pentru care contezi cu adevarat...  Uneori ai nevoie de prezenta cuiva in viata ta pentru ca ai nevoie de siguranta... de grija... de ocrotire... si asta pentru ca e prea greu sa ai grija de toate ca sa mai poti avea grija si de tine...  Si, atunci cand exista cineva in viata ta, se simte atat de minunat incat si tacerea dintre voi sopteste in atatea mii de cuvinte ca totul e perfect!

Atunci cand cineva apropiat se afla in suferinta incercam tot posibilul pentru a-l face sa se simta mai bine... iar pentru asta suntem capabili sa mintim... frumos si senin... fara urma de remuscare... pentru ca, dupa parerea noastra, minciuna spusa va face bine...  E o situatie trista care provoaca si mai multa suferinta... si mai multa durere decat  se traieste deja...  Daca vrem sa alinam suferinta cuiva drag  tot ceea ce putem face este sa-i spunem adevarul... deschis... direct... si sa fim prezenti... sa fim acolo pentru ca va avea nevoie de noi cu siguranta... Oamenii nu au nevoie de minciuni frumos spuse doar pentru a se simti mai bine, ci au nevoie de alti oameni care sa-i faca sa se simta mai bine in alt fel decat apeland la minciuna... au nevoie sa stie ca pot avea incredere in cei de langa ei... au nevoie de oameni care stiu ca minciuna nu incape intre cei care se apreciaza si se respecta...

Daca s-ar opri pentru o clipa vantul, poate ca i-as putea auzi gandurile... si as intelege ceea ce acum mi se pare de neinteles...  Daca vantul acesta mi-ar aduce in dar ploaia cu miros de primavara, poate ca l-as ierta ca-mi ravaseste timpul... si gandul... si visele... Daca ploaia ar veni pe aripi de vant as sti ca este un dar pentru mine... si atunci i-as lasa lacrimile sa-mi curate gandurile si sa mi le limpezeasca... sa fie clare, precum lacrimile ploii de primavara... Daca soarele mi-ar sterge lacrimile ploii, atunci as sti ca e un dar de la tine... un dar nascut dintr-o floare de primavara... delicat si proaspat... dar pentru mine...

Doar am privit cerul cum plange si brusc i-am inteles suferinta... si nevoia... dar mai ales dorinta... erau lacrimile pe care le asteptam de atata timp sa-mi curete petalele prafuite de vant... sa spele chipul florilor si al primaverii... E de ajuns sa privesti ploaia ca sa intelegi lacrimile oamenilor... navalesc brusc in ochii innegurati de griji si cad... unele pe rand... cuminti... tacute... spre pierzanie... iar altele navalnic... ca o ploaie de vara ... dar toate au acelasi scop... sa aline... sa despovareze... sa linisteasca suflete... Si plange ploaia... plange a primavara... plange sa curete chipul lumii si sa aduca veselia peste pamant...  Si astazi cerul a fost trist... arareori brazdat de cateva raze timide de soare... si tot astazi am vazut si oameni tristi ca cerul... oameni fara speranta... fara dorinta... doar impovarati de griji si de vremea rea...

Viata nu inseamna  linii drepte...  e altceva... e un cumul de mii si mii de linii si puncte... de pauze... e punct si virgula si de la capat... eventual cu sau fara alineat... exact ca atunci cand descifram tainele scrisului si cititului... numai ca atunci a fost doar un singur inceput... acum avem sansa sau nesansa (depinde din ce perspectiva privesti) unor alte si alte inceputuri... pana la marele sfarsit... Si ne jucam cu linii si puncte pentru a realiza propriul desen al unei vieti pe care fiecare dintre noi o doreste perfecta... e desenul vietii noastre... suntem noi...  Fiecare desen e altfel... pentru ca si noi suntem fiecare altfel...  Sunt desene simple, clare, cu linii corect trasate... lin... usor... ca si cum  desenatorul ar fi stiut de la inceput ceea ce trebui sa deseneze... fara ezitare... fara pauze... fara ragaz....  Sunt desene complexe... cu suite de linii si puncte... cu pauze mari... si reveniri... si stersaturi... si corecturi... intr-un amalgam nebun

Indiferent de ce anume ai decis sa faci, asigura-te ca e calea catre fericire... si, atat timp cat tu esti un om fericit, vei avea intotdeauna in jurul tau doar oameni fericiti... pentru ca stii ca de fericirea ta depinde si fericirea lor...  Hotararile pe care le luam in viata nu ne afecteaza doar pe noi, chiar daca vrem sa credem asta... chiar daca ne impunem sa se intample asa... pentru ca alaturi de noi exista intotdeauna fiinte dragi care se bucura odata cu noi sau sufera impreuna cu noi... asta e viata si, daca nu ar fi asa, cred ca lumea aceasta ar fi plina de oameni nefericiti... de oameni singuri si tristi...  Deci, orice decizie ai lua in viata, gandeste-te ca nu e o decizie doar pentru tine... ca nu te afecteaza doar pe tine, ci si pe cei pe care ii ai aproape... cineva va plange sau se va bucura impreuna cu tine... depinde daca vei aduce lacrimi de bucurie sau de tristete pe chipurile oamenilor dragi...

As vrea sa cred ca va veni o zi in care vom sti sa-i apreciem pe cei de langa noi... dincolo de orice urma de invidie... de rautate... de egoism... As vrea sa cred ca intr-o zi vom sti sa evitam comparatiile... intre noi si ceilalti... comparatii pe care le facem voit doar pentru a sublinia nimicnicia celuilalt in fata "maretiei" noastre...  As vrea sa cred ca in acea zi vom sti sa zambim neprefacut in fata realizarilor celorlalti... sa intindem mana si sa strangem, in semn de apreciere, mana celui ce a reusit sa invinga... sa patrunda acolo unde poate noua ne este inca interzis de viata sau chiar de noi insine...  As vrea sa cred ca va veni acea zi in care oamenii vor comunica cu sufletul  si vor putea intelege altfel... mai frumos... mai clar... mai corect... vor putea intelege sufletul semenilor si le vor putea zambi din inima...   As vrea sa cred ca va veni ziua in care vom sti sa fim altfel...

Unii oameni intra in viata noastra si stim, inca din acel moment, ca nu vom putea niciodata, sub nicio forma, sa fim capabili sa-i inlocuim in cazul in care pleaca.... e trist... dar viata ne scoate oameni frumosi in cale si tot ea e cea care ii rapeste... uneori prea brusc pentru a mai cere macar un ragaz sa ne luam ramas-bun...  Cand privim inapoi in vietile noastre se intampla sa vedem tristete, greseli, durere, inimi distruse, incredere sfarmata, dar, atunci cand privim in oglinda, vedem oameni puternici, care si-au invatat lectiile si care sunt mandri de realizarile lor... iar asta e doar tot ce conteaza! Si, daca sunteti in cautarea acelei singure persoane de la care asteptati sa va schimbe intreaga viata, nu faceti nimic altceva decat sa priviti in oglinda si o veti gasi cu siguranta!  In asta consta magia unei simple oglinzi!

Increderea... se obtine greu, dar se pierde mult mai usor decat si-ar putea vreodata cineva imagina... Si, pentru ca viata ne aduce in cale tot felul de oameni, se intampla ca, la un moment dat, sa ne intrebam  daca mai putem avea incredere in cineva... si asta pentru ca suntem mai mult decat epuizati de atatea situatii in care anumite persoane s-au dovedit nedemne de increderea ce le-am oferit-o... Deci, sa mai incercam sa oferim increderea noastra cuiva sau sa ne ascundem pentru totdeauna sub un glob de sticla, devenind astfel intangibili si feriti de orice experiente negative producatoare de suferinta?! Spun NU globului de sticla... pentru ca, desi ofera siguranta, te tine la distanta de oameni... de experiente de viata... de oameni care merita... Asadar,  cel mai bine este sa investim cu incredere acele persoane care ne observa tristetea ce se ascunde in spatele zambetului nostru... cu cat mai larg si ostentativ afisat cu cat tristetea e mai profunda...  Merita increde

Un moment de ragaz acordat tie atunci cand esti foarte furios te-ar putea scuti de o lunga perioada de regrete... Ca oameni, tindem sa reactionam sub imperiul impulsului... pentru ca e greu sa lasam ratiunea sa-si intre in rol... si actionam in functie de ceea ce simtim... nimic mai gresit... pentru ca in astfel de momente distrugem relatii cu fiinte dragi... ne distrugem pe noi... iar regretele nu mai pot repara raul deja comis... din pacate... Furia se manifesta adesea in comportamentul... in atitudinea... dar mai ales in vorbele pe care le rostim... aproape fara sa prevedem consecintele... si provocam suferinta... aducem lacrimi pe chipul oamenilor de langa noi... si blocam orice sansa de a mai putea fi iertati... iar regretele ajung tarziu, dar se instaleaza in vietile noastre pentru lungi perioade de timp... si totul porneste de la un moment de furie pe care nu l-am putut gestiona corespunzator.  

Au inceput sa rada florile a parfum de primavara... rad si primesc sarutul bland al soarelui... e primavara iar... si se simte... E primavara blanda si buna... ca un suras de copil balai... ca o adiere inmiresmata de visele copilariei.... si e cald...  E soapta de cantec... pluteste pe deasupra cerului... pana la ingeri... pana la nemurire... deasupra noastra... peste timp... Sunt zilele martisorului... fir subtire rasucit de alb si rosu... de aninat de zambetele florilor si ale copiilor... e inocenta... e puritate... e nou... Prinde, primavara, zambet pe chipul meu si lasa-l acolo peste timp... zambet impletit in fir subtire de alb si rosu... zambet pentru tine...

Uneori simti nevoia sa faci un pas in spate... sa poti intelege... sa poti accepta... si sa poti rezolva ceea ce se mai poate rezolva... sau sa renunti... dar pentru asta e nevoia sa pasesti in afara vietii tale.... in afara ta...  Uneori simti nevoia sa iti amintesti cine esti tu... sa iti reamintesti de tine... de ceea ce esti tu... de ceea ce iti place sa faci... de ceea ce vrei de la viata... de visele tale... de tine... dar pentru asta e nevoie de timp... pentru tine... doar pentru tine... si nu e deloc egoist... Uneori simti nevoia sa iti dai seama ceea ce vrei sa fii... cum vrei sa fii... ce ai vrea sa transformi la tine... ce ai vrea sa pastrezi pentru tine...dar pentru asta e nevoie sa proiectezi si sa muncesti pentru a provoca schimbarea.... sa muncesti cu tine... si, crede-ma, tu esti cel mai greu de schimbat...

Si ai plecat... la fel de usor precum ai aparut intr-o zi de septembrie in viata unor scolari gatuiti de emotie... acum ai plecat sa te alaturi ingerilor... zbor lin! E pierdere printre dascali... au ramas  fara un prieten... e o pierdere pentru generatii viitoare de scolari... nu au avut sansa sa cunoasca un dascal adevarat... talentat si daruit profesiei sale...  Astazi, ingerii au primit in randul lor  un alt inger... un inger cu suflet frumos... un inger talentat... un inger cu chipul tau... e liniste si pace in lumea ingerilor... e fosnet de aripa si glas de doina... e zambet si impacare... e taina... esti tu... Ai decis sa le duci  astazi ingerilor martisoare si parfum de flori de primavara... Zbor usor, inger bun!  

Maturizarea este dureroasa... de aceea multi refuza sa se maturizeze si prefera sa traiasca o copilarie permanenta... nu ca ar fi ceva rau in asta... dar parca nu prea se mai potrivesc lucrurile... Schimbarea e dureroasa... pentru ca implica reorganizare... regandire... mobilizare... consum de resurse... epuizare... pentru ca e un proces lent in care rezultatele nu sunt imediate, ci necesita timp... uneori tradus in ani... Nimic insa nu e mai dureros ca faptul de a ramane blocat intr-un loc caruia tu nu ii apartii... intr-un loc care nu ti se potriveste si tu nu i te potrivesti lui...  intr-un loc care te-a prins candva in mrejele lui, dupa care a uitat de tine... iar tu nu mai stii calea nici catre inapoi... nici catre inainte... se simte ca si cum cineva te-ar fi lasat singur intr-un labirint intortocheat... te-ar fi abandonat fara ca macar sa iti fi soptit o potentiala modalitate de scapare... e dureros... cumplit de dureros, dar nicicand imposibil sa gasesti o cale de a iesi

Se spune ca oamenii care sunt destinati sa faca parte din vietile noastre se vor intoarce intotdeauna catre noi... si asta indiferent de cat de departe s-ar duce... ok... cu alte cuvinte, nu poti scapa de cei care iti sunt destinati?... Oare asa o fi? Destinul ne aduce in cale oameni... pe unii ii lasa pentru totdeauna langa noi... pe altii ii lasa doar o perioada scurta, dupa care ii ia... pe unii ii lasa ceva mai mult, dar ii rapeste brusc, pe negandite... pe altii ii ia sa-i duca in alte directii, dupa care iar ii aduce... si tot se plimba asa prin viata noastra ba unii, ba altii... si, daca le permitem, ne vor considera niste statii in care se simt confortabil in calatoriile lor dintr-o directie sau alta... Cred ca depinde de noi... de ceea ce ne dorim de la oamenii pe care viata ni-i scoate in cale... de asteptarile noastre... de la ei si de la noi... si, daca stim cu adevarat ce ne dorim, cred ca, indiferent de cat de insistent e destinul, putem sa decidem pe cine sa pastr

Uneori simtim nevoia sa ne distantam de anumite persoane de care am fost apropiate sufleteste... carora le-am incredintat secrete... in care am avut incredere... si toate acestea pentru ca ne-au asigurat ca sunt de incredere... ba chiar au si jucat rolul persoanei de incredere un timp... pana cand s-au plictisit si au lasat jos mastile frumos purtate... nicio pierdere... poate un evantual castig... am castigat experienta in relatiile interumane... am invatat sa apreciem oamenii adevarati... si verticali...  In viata fiecaruia dintre noi e o sita care cerne mereu... si care practic are grija de noi... are grija sa ne lase in preajma oameni de valoare... oameni cu care sa putem impartasi secrete fara teama ca acestea sa fie "publicate" la scara larga...  In momentul in care va uitati in sita propriei vieti, ce descoperiti?... ce a ramas?... si, daca a ramas macar un singur om, apreciati si multumiti sortii ca v-a fost dat norocul sa intalniti un om de valoare... si e de