Am uitat...

Am uitat sa mai apreciem lucrurile simple, dar care transmit atata emotie... atata implinire... atata fericire...

Am uitat ce inseamna compasiunea... pentru ca avem gresita impresie ca problemele noastre sunt mai mari si mai multe decat ale celor de langa noi... pentru ca ne asteptam ca altii sa ne compatimeasca pe noi... sa fie alaturi de noi... intotdeauna... fara pauza... fara ragaz...

Am uitat cum sa primim critica pentru greselile pe care le comitem... consideram ca suntem criticati noi si nu comportamentul nostru sau atitudinea pe care am avut-o intr-o situatie in care am ranit pe cineva...

Am uitat sa luptam pentru a mentine o relatie cu o persoana care ne-a demonstrat ca este un om de valoare... si asta pentru ca e mai usor sa incepem o alta relatie decat sa reparam ceea ce vorba si fapta au stricat... ceea ce noi am stricat...

Am uitat ca oamenii conteaza si nu banii... ca oamenii sunt importanti... ca sentimentele lor sunt importante... ca fericirea nimanui nu a stat in banii din cont, ci in oamenii din jur...

Am uitat sa apreciem ceea ce avem... pentru ca alergam intotdeauna spre ceea ce nu avem, dar are altul... si asta pentru ca tot ce are el pare mai bun... mai frumos... mai de calitate... 

Am uitat sa multumim pentru noi... pentru ceea ce suntem... pentru ceea ce am putea fi...