Ina Stan

Incepe primavara... desi e atat de mult spus... pentru ca noi am simtit primavara de pe la inceputul lunii februarie... insa de acum o vom trai... vom trai nebunia martisoarelor... fire magice impletite in alb si rosu... alb pentru puritate... rosu pentru viata... alb pentru trecerea de la zapada pura (care a lipsit aproape cu desavarsire) la dogoarea rosie a soarelui... ei, astfel mai eliminam tonurile de gri din vietile noastre...  Deci, primavara... START! Insa, nu totul primeste un start in viata noastra... uneori e timpul sa spunem STOP...  Si spunem STOP  incercarilor noastre esuate de a schimba pe cel/cea ce nu doreste sa se schimbe... Si spunem STOP sanselor pe care i le dam cuiva care a abuzat destul de iertarea noastra... Si spunem STOP reintoarcerii in locul de care inima noastra fuge in goana nebuna... Si spunem STOP acordarii increderii  celor ce folosesc cuvinte ce sunt contrazise de propriile fapte...  Si spunem STOP ranirii propriilor sentimente...

Ia-ti tot timpul din lume doar pentru tine... ca sa te vindeci... ca iti vindeci sufletul... pentru ca mersul mai departe, dupa ce sentimentele tale au fost atat de ranite, nu dureaza doar o singura zi... nici macar doar o singura saptamana... uneori e vorba de luni intregi... poate ani... pana la vindecarea completa... si atunci vei fi bine... din nou puternic... din nou sigur pe tine... din nou TU... Ia-ti tot timpul din lume pentru ca e nevoie de pasi mici... mii de pasi mici... pentru a te putea elibera pe tine din celula propriilor sentimentelor distruse... e nevoie sa te regasesti... sau sa te reinventezi... dar vei fi altfel... mai puternic... mai pregatit pentru viata... si, mai presus de toate, vei fi un invingator... pentru ca ai reusit sa evadezi din inchisoarea propriilor sentimente... din locul care te scalda in propria durere... durerea unor amintiri... care vor ramane doar niste amintiri si atat...

Se scurg clipele si devin amintiri... una cate una se strecoara din noianul de vise si devin pe rand trecut... a fost si nu mai sunt... si sunt doar niste clipe si atat... dar in ele se masoara vietile noastre... ale tuturor... Se scurg clipele si odata cu ele se pierd si visele noastre... pentru ca sunt mai frumoase decat realitatea.... pentru ca ele intruchipeaza ideea de dreptate... de corectitudine... de adevar... valori pierdute intr-o societate ce se pierde in trecut... Adevar... a devenit o optiune, renuntand la necesitate...  e exact ce se cere intr-o societate in care arma dreptatii se traduce in minciuna... e exact ce se doreste sa fie tinut sub tacere... pentru ca doare... pentru ca acuza... pentru ca judeca... pentru ca tot el condamna...  Adevar optional... si se pare ca nu e o problema pentru nimeni... poate doar pentru cei care inca mai cred in dreptare... in corectitudine... in demnitate... poate doar pentru cei care stiu care este pretul unei valori... 

 Suflete sparte in mii si milioane de alte bucati de suflet... risipite peste vraja lumii ca sa domoleasca dusmanii iubirii curate... si sa curme tacerea cu miros de flori de mar... Flori de mar ce-si scutura parfumul peste tacerea clipelor dintre oameni... as vrea sa le culeg in pumni si sa le arunc inspre cei ce nu inteleg vorbele tacerii... Dar e departe vremea florilor de mar... e departe si tacerea se strecoara neinteleasa intre noi... intre oameni... usor... subtil... aproape pervers... intr-o maniera perfida... sfidatoare... impertinenta... si as vrea sa am puterea sa strivesc tacerea de peretii sentimentelor noastre... sa nu  mai simt cum  imi apasa coplesitor sufletul in incercarea de a-l strivi... de a-l sparge in mii si milioane de alte bucati de suflet... Flori de mar... si o singura taina ce se ascunde de  noi in suav parfum de poveste...

Uneori ne dorim sa treaca mai repede timpul... alteori ne rugam sa se opreasca in loc... sa ne mai lase o secunda... o clipa macar... pentru noi... pentru noi si ceilalti...  E nevoie de timp pentru a ne descoperi... pentru a ne redescoperi... pentru ca in goana asta nebun de ciudata prin viata uitam cine suntem... uitam care ne sunt valorile... uitam de noi si de oamenii dragi... ne respingem pe noi si ii respingem pe cei care incearca cu ultimele forte sa ne fie alaturi... sa ne suporte si sa indure...  Uneori auzim spunandu-ni-se ca ne-am schimbat... in bine?... nu intotdeauna... dar ceilalti nu isi permit sa fie intotdeauna sinceri cu noi... ne mangaie orgoliile cu vorbe dulci, dar false... cu vorbe ce suna bine, dar care ocolesc subtil, intr-o maniera ridicol de penibila, adevarul... de ce?... pentru ca nimeni nu isi permite sa ne zdruncine increderea... sa ne darame orgoliul construit in jurul unei idei... a unui om care oricum s-a pierdut in negura timpului... asa ca, cin

Dragostea... sentiment pur... senzatie... imaginatie... sau toate acestea la un loc? Probabil ca nici nu ar trebui sa conteze... important e  ca dragostea adevarata e cea care te face mai bun fara ca macar sa incerce sa te schimbe... sa te transforme.... te accepta exact asa cum esti si te iubeste pur si simplu pentru ca esti tu... Dragostea e doar poezie?... nici gand... e doar o legatura profunda intre doua persoane... legatura care nu se poate explica in cuvinte... e dincolo de orice cuvant... dincolo de imaginatia oricarei alte persoane si asta pentru ca dragostea e individuala... apartine individului si tot el e cel ce o ofera... neconditionat... fara unitate de masura...  Dragostea adevarata nu se masoara... se daruieste cu sufletul pana la capatul inimii... 

                                                         Primavara bate cu pumnii in usa sufletului nostru... vrea sa intre si sa se aseze cat mai confortabil... pentru ceva vreme...  Se strecoara incet... sa se asigure ca va umple fiecare coltisor de suflet... cu o imbratisare lina... si cu un sarut... Primavara mea se zbate cu aripi de fluture peste gandurile mele... incepe usor... ca o adiere... si se imprastie ca o pulbere peste toate...  Primavara mea se uita afara prin fereastra uitata deschisa... ar vrea sa o zbugheasca in goana nebuna printre nori si picaturi de ploaie... dar se abtine... inca nu are curaj... inca se teme... Primavara incepe cu o culoare... pentru fiecare alta... oare care o fi culoarea primaverii mele?

Daca iti doresti sa ramai, ramai pentru totdeauna... fara regrete... fara "daca"... fara motive... pur si simplu ramai pentru ca e dorinta ta... Daca iti doresti sa pleci, pleaca astazi... fara intrebari... fara priviri catre inapoi... fara lacrimi... pur si simplu pleaca pentru ca asta simti... Daca vrei sa te schimbi, schimba-te in bine... fara insistente... fara conditionari... fara scuze... pur si simplu schimba-te pentru ca simti ca e un plus pentru tine... Daca vrei sa vorbesti, vorbeste... fara retineri... fara temeri... fara cenzura... dar e bine sa te asiguri ca ceea ce spui e ceea ce crezi cu toata fiinta ta...  ca ceea ce rostesti te reprezinta... iti reflecta emotiile... iti reflecta gandurile...  Daca vrei sa afli mai multe despre tine reflecteaza putin asupra modului in care te comporti cu ceilalti... pentru ca felul in care ii tratezi pe ei este o reflectie a sentimentelor pe care le ai fata de propria persoana...

Un biletel... scurt si direct... oarecum dureros pe alocuri... dar care se vrea cat se poate de realist... gata! Gata!... ajunge cu ghicitul... cu presupunerile... cu incercarile lamentabile de a gasi mii si milioane de scuze acolo unde e evident ca nu e loc de scuza... ci poate de ... altceva... Oricare om acorda sanse in viata si primeste la randul sau sanse... unii se bucura si profita cat pot de mult de asta... altii pierd in mod penibil... si tocmai pentru cei ce pierd ar trebui ca sansele sa nu existe... dar nu se intampla de fiecare data asa... pentru ca se spera ca poate au devenit oameni mai buni... ca poate s-au schimbat... ca poate si-au invatat lectiile... nimic mai fals... Asa ca...  nu mai sperati ca cel ce rateaza sansa dupa sansa e un om mai bun decat o arata actiunile sale... chiar daca el/ea isi doreste din tot sufletul sa fie omul perfect pentru voi, asta nu se intampla in realitate si, cu atat mai putin, nu se intampla acum cand voi aveti cu adevarat nevoie d

Se spune ca dragostea e oarba... nimic mai fals... aroganta e oarba...  dragostea e tot ceea ce vedem si acceptam neconditionat...  Dragoste inseamna sa vezi toate acele defecte ale celuilalt si sa le accepti... pentru  ca stii ca tocmai acele defecte il fac omul care este...  Dragoste inseamna sa accepti obiceiurile proaste si prejudecatile celuilalt si sa construiesti in jurul lor... sa inalti relatia voastra de iubire dincolo de obiceiuri si prejudecati... Dragoste inseamna sa  vezi toate acele temeri... fricile... insecuritatile celuilalt si sa faci tot posibilul astfel incat sa alini... sa elimini... sa aduci starea de confort celuilalt... Dragoste inseamna sa rezisti  tuturor provocarilor...  momentelor dureroase...  situatiilor dificile... si sa invingi indiferent cat de mult timp ar dura... indiferent cat de multe resurse ai epuiza... Dragostea nu e oarba... pentru ca inainte de toate ai nevoie sa vezi... sa simti cu ochii sufletului... sa traiesti si sa accepti ce

Poate ca nu sunt ceea ce ar trebui sa fiu... dar asta nu inseamna ca nu stiu  exact asa cum ar trebui sa fiu ... numai ca imi mai trebuie putin timp pentru a ajunge exact asa cum ar trebui sa fiu... Poate ca nu sunt tot ceea ce mi-am dorit sa fiu... dar am stiut dintotdeauna ceea ce imi doresc sa fiu... numai ca imi mai trebuie putin timp pentru a ajunge exact asa cum mi-am dorit sa fiu... Poate ca nu sunt acolo unde ar trebui sa fiu... dar stiu exact unde ar trebui sa fiu... numai ca imi mai trebuie putin timp pentru a ajunge acolo unde ar trebui sa fiu... Imi trebuie putin timp pentru mine... doar pentru mine... pentru ca stiu ca am parcurs un drum lung de la cea care eram la cea care sunt acum... si mai stiu ca nu mai sunt cea care eram la inceputul calatoriei...  pentru ca fiecare drum parcurs... fiecare om intalnit... fiecare secunda trecuta au insemnat momente de redefinire pentru mine... sunt altfel, dar am ramas intr-un mare fel aceeasi...

As avea nevoie de o bucata generoasa de timp... si asta pentru ca timpul meu  se pare ca nu imi ajunge pentru mai nimic... si zboara cu o viteza ametitoare... E luni?... ba nu!!!.... e vineri!?... de cand?... habar nu am... dar asta ma face sa imi doresc mai mult timp pentru mine... doar pentru mine... Am nevoie de o bucata generoasa de timp...  pentru a sta de vorba cu mine... pentru a descoperi ceea ce nu am timp sa aflu in goana asta prin viata... as vrea sa stau de vorba cu mine asa cum stau cu vorba cu ceilalti... adanc cufundata intr-un fotoliu...  cred ca doar asa m-as auzi mult mai bine... mult mai clar... poate as afla ceea ce nu am stiut niciodata... poate... Dar, daca as primi aceasta bucata generoasa de timp, oare ar fi numai  pentru mine sau l-as imparti  in mii si mii de alte bucatele generoase de timp!!??.. timp pentru mine si pentru oamenii frumosi din jurul meu...

In viata trecem si prin momente mai putin frumoase... momente dificile... uneori atat de greu de suportat incat avem tendinta sa abandonam... momente atat de dureroase incat lacrimile izbucnesc navalnic din ochii nostri... lacrimi aproape imposibil de controlat... greu de stavilit...  Cel mai bun lucru in astfel de momente imposibile este faptul ca, atunci si numai atunci, suntem capabili sa vedem adevaratele culori ale sufletului celor de care ne pasa... pentru ca sufletele isi dezvaluie culorile in momente dificile... pentru ca oamenii isi schimba chipul sub influenta culorilor sufletului lor...  Un moment dificil de viata dezvaluie culorile sufletelor oamenilor de langa noi...  iar sufletele pot fi pictate in culori luminoase sau, dimpotriva, intunecate... culori ce emana lumina... caldura... intelegere... sau culori ce transmit ura... rautate... invidie...    Atunci cand descoperim culoarea unui suflet depinde de noi daca vom continua sa tinem acel om aproape... poate  vom

Gaseste pe cineva care nu se teme sa recunoasca faptul ca ii este dor de tine... pe cineva care stie ca nu esti perfect/a, dar te trateaza ca si cum ai fi...  Gaseste pe cineva a carui cea mai mare temere e sa te piarda pe tine... pe cineva care e capabil/a sa iti daruiasca toata inima sa... fara conditionari repetate... fara amenintari... Gaseste pe cineva care iti spune "Te iubesc!" si crede asta din tot sufletul sau... pe cineva care nu se teme sa iti arate ce simte si care nu se ascunde in spatele unor cuvinte frumos gandite... Gaseste pe cineva care nu se simte deranjat/a de faptul ca, in zilele tale cele mai proaste, arati oribil... te simti oribil... si tot ce faci e sa te certi cu toata lumea fara motiv... si totusi fix atunci te iubeste cel mai mult... si iti arata asta cu toata fiinta sa... pentru ca te iubeste exact asa cum esti... Iar daca deja ai gasit, pastreaza... e piesa de colectie!

Viata poate sa-ti ia pe cineva pe  care nici nu ti-ai imaginat vreodata ca e posibil sa pierzi... si totul se poate intampla intr-o clipa... intr-o clipa treci de la extaz la agonie... chiar inainte de a constientiza impactul disparitiei sale asupra devenirii tale ulterioare... pur si simplu realizezi ca nu mai e... ca odata cu acea persoana au disparut planurile tale de viitor... au disparut visele visate impreuna cu ochii larg deschisi... si tot ceea ce simti e un imens vid in care te scufunzi din ce in ce mai adanc... parca fara sansa de a mai iesi vreodata deasupra...  Dar tot viata este cea care iti scoate in cale pe cineva care sa inlocuiasca pierderea suferita... pe cineva pe care nu visai vreodata ca il poti avea... pe cineva cu care poti visa mai frumos... iar visele voastre visate impreuna vor fi cele care se vor transforma in realitate...  Viata... ia si ofera... rapeste si daruieste... niciodata nu ia mai mult decat am putea noi suporta... niciodata nu ofera mai mult

" Imi pare rau! " sunt cuvinte ce functioneaza atunci cand comitem o greseala... cuvinte simple, aparent banale, dar care salveaza legaturile dintre oameni... sunt cuvinte care ascund atatea semnificatii... sunt cuvinte care detin puterea de a salva o relatie... dar nu si atunci cand increderea e distrusa... Asadar, in viata putem comite greseli... e absolut firesc... e omenesc... dar niciodata nu trebuie sa  pierdem increderea cuiva... pentru ca, odata pierduta, nu va mai putea fi niciodata castigata... cu niciun pret...  Iertarea se poate obtine relativ repede cu un "Iarta-ma, am gresit!" sau " Imi pare rau! "... dar sa uiti si sa crezi din nou in cineva in care ti-ai pierdut  deja increderea e practic imposibil...

Iubirea... incepe de nicaieri si se termina niciunde... pur si simplu incepe... pur si simplu sfarseste...  De unde vine iubirea?... nu cred ca exista vreun loc anume... cred ca e un fel de hocus-pocus si gata... uite Iubirea!!!... sau un fel de "Sesam deschide-te!" si se deschide Sesam alias Iubirea Unde pleaca iubirea?... nu stiu daca stie cineva raspunsul... dar, daca ar fi sa ma intrebati, as oferi exact acelasi raspuns ca si in cazul venitului... numai ca de data asta e un fel de "Sesam inchide-te!" sau "Hocus-pocus, dispari!"... Cert este ca, intr-o viata de om, aceasta mare doamna a inimii tot apare si dispare de vreo cateva ori... iar, in cazul celor mai "plimbareti", e un trafic intens... iesiri... sosiri... stationari... cred ca in cazul "plimbaretilor" dureaza mai mult sosirile si iesirile decat stationarile... dar fiecare cu norocul lui... daca se poate spune asa...  

Mi-e dor de oameni sinceri... de oameni care nu se tem de consecinte... de oameni care nu se ascund in spatele unui adevar doar al lor... Mi-e dor de oameni care stiu sa castige respect... si sa ofere respect... de oameni care prezinta incredere... de oameni care nu se tem sa se dezgoleasca de false credinte... de false idei... de prejudecati... Mi-e dor de oameni simpli... care stiu sa traiasca frumos... de oameni cu sufletul curat... de oameni care nu iti zambesc frumos pentru ca mai apoi sa te denigreze, ci iti spun in fata ceea ce au de spus... Mi-e dor de oameni adevarati... de oameni care isi asuma vorbele si faptele... de oameni care nu incearca sa iti arate cat de mult ai gresit tu, ci isi recunosc propriile greseli si isi cer iertare pentru asta... Mi-e dor de oameni curajosi... care-si asuma orice lucru pe care l-au comis... constient sau inconstient... de oameni care nu incearca sa gaseasca explicatii penibile propriilor fapte...  Mi-e dor de oameni care nu ince

Viata asta... seamana atat de mult soare pe chipul si in sufletele noastre... dar aduce si furtuni... parca pentru a echilibra momentele de bucurie cu cele de tristete extrema... ca si cum noi nu am putea supravietui in lipsa acestui echilibru...  Totul e ca intr-o balanta... iar viata detine secretul echilibrului... trebuie sa acceptam si sa ne supunem inevitabilului....  deci trebuie sa infruntam furtuna... sa trecem prin ea... pentru ca nu exista cale de intoarcere... Odata ce furtuna va inceta, nu ne vom mai aminti cum am reusit sa razbatem.... cum am reusit sa supravietuim... nici macar nu vom putea  realiza faptul ca furtuna s-a sfarsit cu adevarat... doar  un lucru e sigur... nu mai suntem aceeasi oameni care eram in momentul in care am pasit in furtuna... suntem mai puternici... mai pregatiti pentru orice situatie... pentru orice noua provocare...

Conexiuni... intre oameni... inexplicabil de existente... fara a putea vreodata sa fie explicate de legile logicii... poate doar de legile sufletului... explicabile in absenta cuvintelor...  Cand conexiunile sunt reale, acestea nu vor muri niciodata... nu au cum... vor fi vesnice... ele  pot fi ingropate...  pot fi ignorate... putem  sa ne indepartam de ele... dar nu pot fi distruse niciodata...  Daca vreodata ai intalnit o persoana sau un loc special cu care ai stabilit o astfel de conexiune, aceasta conexiune ramane pentru intotdeauna... chiar daca te desparte o anumita distanta, un anumit timp, o anumita situatie... chiar daca circumstantele nu sunt favorabile... chiar daca oamenii va sunt impotriva... conexiunea dintre voi e pentru totdeauna... Daca te indoiesti de puterea acestei conexiuni, doar incearca sa intalnesti acea persoana... sa revezi acel loc... si vei intelege ca  legatura dintre voi e indestructibila...  Si, daca aceasta conexiune e reala, indiferent cat de

Gata!... ma predau... ma declar invinsa de situatie... se pare ca iarna nu-i iarna... nici macar la munte... ba, mai mult, se pare ca acum s-a deghizat in primavara... ca sa fie totul "perfect" pana la capat... iarna cu chip de primavara...  Cred ca oamenii au invatat de la natura sa imprumute alte fete decat cea cu care i-a inzestrat initial natura... si se deghizeaza... e mai usor parca sa treci prin viata cand ai 1000 de fete in loc de una ... dar, ceea ce nu stiu multi, e ca una valoreaza mai mult decat 1000...  Si astfel intalnim Sherlock Holmes-i la fiecare pas pe care il facem in viata asta... detectivi inchipuiti  ce isi joaca prost rolurile... dar le joaca, incurcandu-le pe ale noastre... uneori atat de rau incat ne pierdem luni din viata sa le descalcim...  Deci... iarna sau primavara?... sau doar o iarna deghizata?... oricum nu conteaza... viata isi urmeaza cursul si ne trage dupa ea in ritm alert... fie ca esti pregatit sau nu... fie ca esti dispus sa

Scrie-mi gandurile tale cu creioane colorate... vreau sa simt culorile  sufletului tau... Poate vei scrie in nuante de rosu... vulcanic... temperamental... inflacarat de pasiunea cuvintelor nerostite... Poate vei scrie in nante de galben... gelos...patimas... acaparator... doar pentru tine... si numai pentru tine... Poate vei scrie in nuante de verde... linistit... relaxat...echilibrat... sigur... pe toate situatiile din viata ta... si pe tine... Poate vei scrie in nuante de albastru... calm... serios... meditativ... la ceea ce a fost si va fi sa vina... Poate vei scrie in culorile curcubeului... ca o explozie de veselie... de implinire... de regasire dupa o perioada zbuciumata...  Scrie-mi cu creioane colorate despre tine...

E primavara iar... sau cel putin asa pare... aparente... evident inselatoare... Judecam totul dupa aparente... fara a patrunde in profunzimea lucrurilor... in profunzimea sufletului oamenilor... doar judecam... o prima vedere... o prima impresie... si o concluzie... si deja avem o eticheta... Etichetam... marfuri... dar si oameni... mai ales oameni... pentru ca pare mai simplu sa-i asezam exact acolo unde credem noi ca isi au locul... si sa-i luam atunci cand avem nevoie de ei... din exact acel loc unde i-am asezat... conform etichetei... Sunt oameni care isi accepta etichetele si se identifica intocmai cu ele... dar si oameni care nu  respecta eticheta... care se revolta... care doresc sa fie doar oameni si atat... nu etichete...  isi doresc sa fie oameni si nu marfuri... si pe buna dreptate... E primavara iar... o eticheta?

Debut de primavara precoce... oare iarna sa-si fi terminat mandatul?... ca de obicei, dezamageste... fara zapada... fara peisaje de basm... fara nimic... Iarna dezamageste... oamenii dezamagesc... noi dezamagim sau suntem dezamagiti... pentru ca ceea ce se intampla nu e conform asteptarilor noastre... dar oare asteptarile noastre sunt intotdeauna realiste?!... nu chiar... Ne asteptam ca oamenii din jur sa ne arate acelasi respect pe care si noi il aratam lor... si asta nu se intampla intotdeauna... Ne asteptam ca fiintele dragi sa nu ne provoace suferinta emotionala... dar asta nu se intampla intotdeauna.... Ne asteptam ca prietenii sa fie prieteni adevarati... sa fie de incredere si sprijin la nevoie... dar asta se intampla uneori...  Ne asteptam ca munca depusa sa fie recunoscuta si apreciata... dar asta se intampla rareori...  Ne asteptam ca noi sa nu dezamagim... dar se intampla sa dezamagim cateodata.... si realizam totul abia dupa ce evenimentul s-a produs si , di

Este aproape imposibil ca in trecerea noastra prin viata sa nu ne fi gandit macar o secunda la razbunare... dar unii dintre noi doar au gandit si atat, pe cand altii au trecut la fapte... diferenta intre unii si altii consta in faptul ca cei care doar au gandit pot sa mearga mai departe iar ceilalti raman prinsi in insusi actul razbunarii, fapt ce-i va urmari pentru foarte mult timp...  Am gandit pentru o secunda razbunarea... dar ceva m-a oprit... pentru ca am realizat ca as cobori atat de jos incat exista riscul sa nu ma mai pot ridica niciodata... iar consecinta asta a fi  greu de indurat pentru oricine...si am incercat sa uit nedreptatea... raul... suferinta provocata de acestea... dar incercarea de a uita nu a adus si impacarea... linistea sufleteasca... si atunci mi-am propus... aproape mi-am impus sa iert... si am reusit, dar nu imediat... Poate ca doar gandim razbunarea... si iertam... dar e ceva ce nu iarta... ceva ce e mai presus de noi si care tine o evidenta stricta

Undeva, departe, ninge cu vise frumoase... iar visul nu ramane doar un vis, ci se transforma in realitate imediat ce se lipeste de  un alt vis... vise lipite... vise traite... realitate... Oare de ce visele noastre nu se transforma toate in realitate?... poate pentru ca nu intalnesc un alt vis de care sa se lipeasca... si se mistuie repede... inainte de a se concretiza... poate ca liantul intre vis si realitate este doar un alt vis.. care sa ajute... care sa sprijine devenirea... Poate ca un vis izolat ramane doar un vis si atat... poate ca un vis are nevoie de macar un alt vis care sa-l scoata din starea de visare si sa-l aduca in concret... in lumea reala... Tuturor ne plac visele... dar, atat timp cat raman doar la stadiu de vise, vom putea trai doar cu ochii inchisi...

Timpul cerne... adevarul de minciuna... iubirea de nepasare... cinstea de inselatorie... pentru ca are el armele lui secrete... totul e sa avem suficienta rabdare  si vom sti tot ce trebuie sa stim pentru a lua decizii in cunostinta de cauza...  Din pacate, pe multi dintre noi rabdarea nu-i caracterizeaza... ce o fi si asta si cine o fi inventat-o?!!!... ori e acum ori niciodata... ori e totul acum sau e nimic pentru totdeauna...  E bine sa avem rabdare atunci cand e vorba de lucruri importante... care conteaza... care ar putea produce o schimbare in directia asteptata...  E bine sa nu ne grabim cu nimic in viata... pentru ca tot ceea ce conteaza nu se termina repede... tot ceea ce conteaza dureaza... uneori o vesnicie...

A fost odata ca niciodata... eterna poveste... mereu cu final fericit... din pacate viata nu e o poveste... iar  finalul fericit e discutabil... Povestile copilariei ne-au creat o viziune despre lume care nu e tocmai conforma cu realitatea... pentru ca in realitate lucrurile se intampla cu totul altfel... pentru ca in realitate binele nu invinge intotdeauna raul... minciuna nu are intotdeauna picioare scurte... iar ulciorul se pare ca merge de foarte multe ori la apa...  Trecerea de la poveste la realitate se realizeaza prea brusc pentru multi dintre noi... iar cine s-a fript cu ciorba sufla si in iaurt!!!... pentru ca nu tot ce zboara se si mananca.... nu tot ce e poleit e din aur pur... pentru ca una e vorba si alta e fapta... iar oamenii ar trebui judecati dupa fapte si nu dupa vorbe... dar partea cu judecatul e discutabila... cine poate sa judece pe cine?... sau cine isi permite sa judece?...  Dar partea frumoasa intr-o poveste e abia la sfarsit... "Si au trait ferici

In viata intalnim oameni... oameni adevarati... oameni pentru care s-a definit cuvantul OM... oameni in adevaratul sens al cuvantului... dar intalnim si altfel de oameni... mai putin oameni... Acesti "mai putin oameni" trec repede si usor prin viata... prieteni buni cu minciuna si tradarea... cu inselatoria... pretind ca sunt exact asa cum cred ca ne asteptam noi sa fie... pentru ca isi doresc sa isi joace bine rolurile in vietile noastre... si raman atat timp cat isi ating scopul... sau pana cand ii alungam pentru ca realizam ca totul e un teatru ieftin... jucat prost de actori inchipuiti... Am sa-i numesc pretenderi... pentru ca pretind ca sunt ceea ce nu vor putea niciodata sa fie... pentru ca e prea mult... prea greu... prea obositor... si totul trebuie sa fie simplu... ridicol de simplu... Un pretender va sustine ca sinceritatea e cea mai de pret calitate a sa... ca om mai sincer decat el nu vei intalni in toata viata ta... si e sincer pana la urmatorul click...

Am invatat ca, in calatoria prin viata, nu trebuie sa depinzi de nimeni... pentru ca ai nevoie sa fii propriul tau stapan... unicul capabil sa ia decizii intelepte pentru sine insusi... si asta pentru ca nu ar trebui sa datorezi nimanui explicatii... pentru nimic... nici pentru sentimentele tale... nici pentru faptele tale... nici pentru alegerile tale... asta atata timp cat nu depinzi de nimeni si nu faci pe nimeni sa fie dependent de tine... Ca oameni, iubim independenta... pentru ca ne defineste... ne intregeste... ne inalta deasupra tuturor viselor noastre... si  avem nevoie sa fim independenti... la fel cum avem nevoie de oameni pentru a ne castiga dreptul la independenta...  A fi independent insa nu inseamna a nu tine cont de existenta oamenilor din jur... a oamenilor dragi... nu inseamna a ignora sentimentele si nevoile celorlalti...  Exista insa oameni care iubesc sa fie dependenti de cineva... nu isi pot inchipui ca s-ar putea dezvolta... ca ar putea evolua in absenta

Am invatat in varianta cea mai dura ca am asteptari nerealiste de la  ceilalti in ceea ce priveste respectarea sentimentelor mele... chiar si in conditiile in care eu am grija sa le respect sentimentele... A da dovada de bunatate in relatia cu ceilalti nu garanteaza ca aceasta bunatate se va intoarce catre tine de la acestia... ca ei vor fi buni cu tine... ca se vor comporta adecvat si ca te vor respecta asa cum si tu ii respecti pe ei...  Avem control doar asupra noastra... asupra faptelor si atitudinilor noastre... asupra emotiilor si sentimentelor noastre... in ceea ce-i priveste pe ceilalti nu putem decat sa-i acceptam exact asa cum sunt sau sa ne indepartam de ei... pentru ca in puterea noastra nu sta decat propria schimbare... nu si a celorlalti...  Trebuie sa avem rabdare cu absolut orice si cu absolut oricine in viata aceasta... dar mai presus de toate e important sa avem rabdare cu noi... sa ne dam timpul necesar pentru a ne indeplini visele... pentru a ne urma calea.

E de ajuns o singura floare?... Da, dar sa fie oferita cu inima... E de ajuns o singura imbratisare?... Da, dar sa fie o imbratisare a inimii... E de ajuns o singura atingere?... Da, dar sa fie o atingere a inimii... E de ajuns o singura privire?... Da, daca priveste  inima... E de ajuns un singur cuvant?... Da, daca il rosteste inima... E de ajuns un singur sarut?... Da, daca este un sarut al inimii... Nu e nevoie de mii buchete de flori... de mii de imbratisari... de mii de atingeri... de  mii de priviri... de mii de cuvinte...de mii de saruturi... pentru a simti iubirea adevarata...   Iubirea adevarata se ofera cu inima si nu cu portofelul... iubirea adevarata se transmite din inima si nu din conturile bancare... iubirea adevarata se simte... se traieste...se ofera cu inima... nu se cumpara... pentru ca nu exista suficienti bani  in lume pentru a cumpara iubirea adevarata...