Un alt timp

Săptămânile au început să semene cumplit de mult unele cu altele... e prea multă agitație, grabă, o goană nebună în căutarea unui timp pierdut... dar nimic nu se mai întoarce  și, ceea ce s-a pierdut odată, rămâne pierdut pentru totdeauna...

Privesc în jur către oameni care se grăbesc... către ce?... treburi, probleme, viață... și, deși îmi propun deseori să încetinesc pasul, realizez că pașii mei știu acum să meargă doar repede... au uitat în timp cum să pășească și au învățat doar să alerge... 

Alergând, viața trece mai repede... pentru că nu mai este timp să privești cerul, să admiri o floare, să te bucuri de un zâmbet, să vezi cum se schimbă oamenii... și rămân în urmă doar întrebările ce nu-și vor găsi vreodată răspunsul...

Degeaba căutăm răspunsuri acolo unde nu mai este nimeni să ne mai răspundă.... degeaba încercăm să înțelegem momente acolo unde doar timpul este cel care știe răspunsul... degeaba...

Putem opri timpul???. Niciodată!... dar putem încetini pasul....