Ina Stan

Lumea si-a schimbat forma... nu mai este  rotunda, ci are colturi... inteapa... este taioasa si prost slefuita... insa continua sa se mai invarta, mai putin ce e drept... dar totusi se invarte... Se invarte in incercarea timida de a se slefui si simtim la fiecare colt zdruncinaturile caracteristice...  ne doare taisul ce patrunde adanc in constiinta noastra si in trupul moralitatii noastre, dar glasul refuza sa-si strige durerea neputintei... e teama absurda de coltul ce urmeaza sa sfredeleasca mai adanc si sa naruie valorile pe care s-a cladit candva o intreaga lume rotunda... E trist ca oamenii mai alearga inca dupa himere si refuza sa vada ca lumea lor pe care o credeau perfecta se naruie ca un castel din carti de joc prost cladit de un fals magician... si nu e vina magicianului ca a vandut o iluzie, ci e vina noastra, a tuturor celor ce am platit un pret prea mare pentru o gand frumos si doar atat...

Nu mi-a fost niciodata teama de cuvinte... si, cu atat mai putin, nu mi-a fost teama de cuvintele adevarate... de cuvintele care imbratiseaza cumplit de ireal logica realitatii si prezinta in versiunea perfect pura crudul adevar... Si nu mi-a fost teama nici sa le aud, dar nici sa le spun... pentru ca ele nu zgarie, nu murdaresc, nu poleiesc in zadar mantii mangaiate de maini viclene... Nu imi e teama de cuvinte sincere si nici de cuvintele ce ascund taine adanci menite sa clatine si cele mai pure constiinte...   Si nu mi-e teama pentru ca, inainte de toate, in spatele cuvintelor se ascund intotdeauna oameni iar oamenii pot fi intelesi chiar si in absenta cuvintelor... si asta pentru ca faptele lor vorbesc, pentru ca intregul lor trup comunica intotdeauna adevarul... adevarul cumplit de crud nu are nevoie de cuvinte ca sa poata sa se faca auzit!

Imi dau seama ca am gresit atunci cand vad mahnirea din ochii celuilalt si cum oare sa pot sa mangai rana ce tocmai se deschide in fata mea fara ca ea sa usture si mai tare???... oare voi putea acoperi vreodata durerea cu un alint  sau o voi adanci si mai tare?...  Sunt greseli care se iarta, asa cum sunt si greseli care sapa adanc in constiinta noastra si nici macar timpul nu aduce alinarea... si continuam sa gresim de parca, intr-un moment cumplita de ratacire, ne-am pierdut orice urma de inteligenta emotionala si ne-am transformat in oameni insensibili si reci care nu inteleg ca sunt inconjurati de oameni, care nu vad in jurul lor decat propriul interes si ar face orice, dar absolut orice, pentru a le fi lor bine si atat... si suna cumplit de sec a dezumanizare... Poate ca in timp ranile se cicatrizeaza.... poate ca vin altele peste ele si le acopera durerea, dar acolo, sub fiecare cicatrice, mocneste adanc amintirea unei dezamagiri si, oricat am incerca sa le stergem cu o ma

In goana nebuna ce caracterizeaza fiecare dimineata am reusit sa arunc un ochi peste un articol publicat in mediul virtual... a fost destul sa imi dea cateva secunde de gandit dupa care am uitat complet de el  deoarece am intrat in valtoarea solicitarilor venite din "n" directii, toate cu termene limita... dar acum, intr-un moment de liniste, iar imi bantuie gandurile...  Ceea ce am reusit sa citesc era ceva de genul: "Esti exact ceea ce iubesti!"... off, Doamne!!!...oare chiar asa sa fie???... dar oare putem alege pe cine sa iubim?... si, daca da, atunci se mai numeste iubire sau interes?...  Iubirea e un sentiment care pur si simplu se traieste si nu cred ca un indragostit mai are timp sa faca diverse conexiuni logice, sa efectueze diverse ecuatii matematice sa vada daca nu cumva ii da cu un mare minus atunci cand priveste persoana iubita... e acolo cu toate defectele care brusc parca s-au topit in norisorii roz ce plutesc in visele de iubire ale celor doi

Traim prea putin ca sa ne inconjuram de regrete... e un timp prea scurt pentru noi, aproape o milisecunda dintr-un intreg univers , iar regretele nu isi au nici locul si nici rostul in viata noastra... Traim prea putin pentru a pastra zambetele pentru mai tarziu... sunt singura noastra sansa de a supravietui intr-o lume ce si-a ales haine cernite parca prea devreme... Traim prea putin pentru a incerca sa demonstram celorlalti ceea ce ei refuza inca de la inceput sa vada... e destul ca vedem noi... Traim prea putin pentru noi, pentru a ne duce la sfarsit proiectele, pentru a ne finaliza visele, pentru a ne depasi propriile limite... pentru a excalada propria fiinta si a vedea lumea cu ochii acelui EU pe care tocmai l-am descoperit adanc ascuns in varful fiintei noastre... traim prea putin si, uneori, parca e destul...

Ne incadram perfect in tipare si refuzam sa pasim dincolo de ele... mai mult, ne incapatam si ducem lupte crancene pentru a ramane acolo unde am fost incadrati si unde avem impresia ca ne potrivim perfect... Am devenit, se pare, oameni-sablon ce cream sabloane pentru noi si ceilalti din jur... si ne bucuram de fiecare ocazie ce se iveste pentru a ne seflui sabloanele, pentru a le perfecta, dar tot ceea ce reusim sa facem este sa le ingustam, sa le facem din ce in ce mai stramte pana ajung sa ne stranga, sa ne doara, sa ne reteze aripile si sa ne inchida pentru vesnicie in durere...  Evadam din tipare abia in momentul in care constientizam cauza durerii... evadam din tot ceea ce ajunge sa ne stranga abia atunci cand presiunea este atat de coplesitoare incat ne taie respiratia... iar gura de aer de care avem nevoie se gaseste intotdeauna dincolo de tipare, la suprafata...

Viata ne invata ce inseamna responsabilitatea... si tot ea ii invata pe unii cum sa uite repede lectia aceasta... si uita, fara regret, fara suparare, fara ca macar sa constientizeze impactul negativ ce il va avea asupra celor din jur... Cert este ca avem nevoie de timp ca sa intelegem ce inseamna responsabilitatea si de situatii problematice ca sa-i apreciem valoarea...   ne trebuie ani sa constientizam ca noi suntem singurii responsabili pentru   pe care o traim si ca doar de noi depinde sa schimbam ceva in viata noastra sau in fiinta noastra... Devenim responsabili abia in momentul in care constientizam ca nu e nimeni vinovat de ceea ce ni se intampla in afara de noi... ca nu e nimeni responsabil de ceea ce facem in afara de noi... ca nu e nimeni vinovat de ceea ce spunem in afara de noi... iar odata ce facem ceva trebuie sa ne asumam si consecintele faptelor noastre... iar odata ce spunem ceva trebuie sa ne asumam si consecintele vorbelor noastre... Suntem

Ce culoare are nedreptatea? Cum se simte minciuna? Ce textura are tradarea? Ce gust are egoismul? Ce-i lipseste indiferentei? Ce voce are prostia? Sunt doar cateva intrebari... dar cine sta sa numere raspunsurile?!... si, chiar daca s-ar gasi cineva dispus sa o faca, i-ar trebui o vesnicie pentru a gasi raspunsul unanim acceptat...  Sunt atatea culori... sunt atatea sentimente... atatea texturi... atatea gusturi si mirosuri... si esente... si atatea voci  pentru care nu exista atatea cuvinte care  sa  cuprinda  totul... pentru ca tot ce e uman e limitat... pentru ca noi suntem limitati in a intelege... in a vedea... in a simti... pentru ca noi ne impunem limite... noua si celorlalti... iar altii ne impun limite... din rautate... din invidie... din egoism... din lasitate... din lipsa de verticalitate... dar depinde numai de noi daca vom accepta limitele... limitele noastre sau ale celorlalti... 

"Adevarul doare!"... auzim mereu aceasta explicatie data de cei care, constient sau nu, acorda o sansa minciunii... de parca minciuna ar oferi bezele! Nu, adevarul nu doare... adevarul defineste oameni, le subliniaza caracterul si ii ridica deasupra tuturor, conferindu-le  acea aura care-i apropie mai mult de ingeri...  Minciuna ustura... raneste... spinteca... distruge... raneste sentimente si le transforma... spinteca iubirea si o transforma in ura sau indiferenta... distruge oameni si relatiile lor... raneste si pietrifica inimi...  Nu cred ca exista om care sa nu fi fost mintit macar o data in viata... sau care sa nu fi mintit... si spun asta pentru ca traim intr-o societate care promoveaza minciuna... care ascunde adevarul in cele mai tainice locuri si se supara cand acesta razbate si iese la iveala... o societate care ne minte si care ne invata cum sa mintim ... sau sa ne mintim... Am fost mintita... si nu o data, ci de multe ori. Am

Sunt clipe in viata care ai dori sa se repete la nesfarsit... dar sunt si clipe care simti ca nu iti apartin... clipe care parca nu ti se potrivesc tie... clipe care par  rupte din viata altcuiva si lipite stramb de viata ta... de tine... Sunt oameni in viata de care nu ai vrea sa te desparti niciodata... oameni care te intregesc... te completeaza... care te fac sa fii tu... sa te simti tu... sa fii exact ceea ce esti... dar sunt si oameni care iti stirbesc intregul... care iti ciopartesc aiurea sufletul... care iti rapesc zambetul doar pentru ca ei sa poata sa zambeasca... sa simta... sa fie.... Sunt amintiri... dar sunt si regrete... sunt bucati din sufletul vostru... sunt farame ale fiintei voastre... si, oricat de mult ati incerca sa va pierdeti de amintiri, ele sunt tot ceea ce aveti nevoie pentru a fi exact ceea ce sunteti...  Prin ceata timpului cautam mereu momente frumoase... momente incarcate de emotie... clipe de suflet... pentru ca nu cumva  sa  ra

Imi place sa ratacesc printre gandurile tale... dar cel mai mult imi place cand ma gasesti... cand ma prinzi... cand imi prinzi gandul... cand iti dai seama ca gandim la fel... si-mi spui in soapta asta... ca sa nu distrugi clipa... sa nu strivesti adevarul... si sa nu mai ramana nimic... Ne agatam de ganduri... si de clipe... si de adevar... ne agatam de tot ceea ce ne aminteste de noi... de amintiri de o clipa...  Cautam prin ganduri... ne cautam pe noi... pentru a gasi ceea ce am pierdut...doar  amintiri de o clipa...dar pentru toata viata... Daca  ma pierd in gandurile tale ma vei gasi?... dar, daca ma ascund bine, stii pe unde sa ma cauti?... oare nu ma vei lasa sa ratacesc printre ganduri... fara sa ma gasesti... fara sa stii ce caut... ce vreau... ce doresc...??

Daca alegi sa alergi, ai grija sa alergi incet... altfel vei pierde cele mai frumoase clipe, cele mai incantatoare momente, cele mai fericite evenimente ale vietii tale... oricum vei ajunge la destinatie... Daca alegi sa zambesti, ai grija sa zambesti cu toata fiinta ta si pentru totdeauna... pentru ca motive de tristete se gasesc in orice colt al vietii  insa e doar alegerea ta sa vezi bucuria cu fiecare por al existentei tale... Daca vrei sa intelegi oamenii, incearca sa te intelegi mai intai pe tine... si, cand vei constientiza ca e nevoie sa te dedici in intregime tie pentru a te putea intelege, vei descoperi ca nu mai e timp si pentru ceilalti... cel putin, nu pentru cei care nu conteaza... Daca vrei sa uiti clipele de nefericire, gandeste-te ca fericirea ta s-a asezat comod pe ele... Si, daca ar fi sa vezi un vis, sa traiesti un zambet, sa intelegi o clipa, atunci timpul s-ar imparti exact doar pentru tine.

Urme uitate pe zapada... urme ale trecutului in goana pasilor spre viitor... pasi grabiti ce fug de ce a fost spre ce va sa vie... Viata inseamna urme... urmele noastre peste viata noastra si a celor din jur... pentru ca viata e doar o trecere spre altceva.... insa  raman urmele... mai mult sau mai putin definite... mai mult sau mai putin evidente... In trecerea noastra prin viata lasam urme... urme dulci, presarate cu amintiri frumoase... cu sentimente adevarate, dar si urme amare, scaldate  in lacrimi de suferinta...  Urme uitate pe zapada.... pasii nostri grabiti sa se intalneasca... iar in urma noastra e doar ce a fost...  

Nu mai am timp sa alerg dupa fantasme si sa ii ajut pe altii sa isi indeplineasca visele... a sosit vremea pentru visele mele... Nu mai am timp sa ma gandesc la problemele altora... e timpul sa ma dedic problemelor mele... si nu stiu daca sunt chiar putine!... Nu mai am timp sa uit cine sunt... sa uit de mine sau sa fiu asa cum vor altii sa fiu... sunt doar eu si e de ajuns...  Nu mai am timp sa-mi justific actiunile... emotiile... e timpul ca altii sa le accepte... fara comentarii... Nu mai am timp sa-mi sacrific planurile... e timpul pentru indeplinirea planurilor mele... si nu sunt putine... Nu mai am timp sa plang... pentru ca atunci nu ar mai fi loc pentru ras... si e timpul sa rad... doar sa rad... Nu mai am timp sa analizez fericirea... pentru ca deja stiu cum este... si oricum ii sta mai bine sa fie traita si nu analizata!... E timp pentru noi si e timpul sa fim cu adevarat egoisti!

Ma joc in parul tau... si e altfel acum ... e atat nins... de parca fiecare iarna si-a uitat cate un fulg acolo... pe parul tau de zapada...  Ma joc cu pleopele tale... si acum cad batrane peste ochii ce parca si-au pierdut vapaia...  Citesc in ochii tai doar impacare...cu tine si cu restul lumii...  si parca imi  ascunzi o taina... lasa, nu mi-o spune acum!... mi-o va spune timpul!... Iti iau mana in palma mea... si e altfel... e parca mai usoara... parca mai moale... dar si-a pastrat blandetea cu care-mi mangaiai parul...  As vrea sa ma urc in bratele tale... sa vad daca mai regasesc linistea de atunci... sa vad daca mai poti ca altadata sa-mi alungi norii si sa aduci soarele pe chipul meu... doar cu o imbratisare... doar cu o leganare... si o soapta....  Acum te imbratisez eu... si te legan... si ma mir ca  acum pot sa o fac... ca nu mai esti parca atat de mare... ca parca te-ai topit... unde esti?... unde-ai disparut?...  Aud si acum o poveste... o pov

Oamenii inceteaza sa mai viseze atunci cand realitatea le ucide visele si-i invata sa fie pragmatici si sa se raporteze strict la contexte clar definite de ratiune... insa, atunci cand un om inceteaza sa mai viseze, el inceteaza sa mai existe...  Traim intr-o societate care nu agreeaza  visatorii... ne doreste pe toti pragmatici, rationali, dispusi sa actioneze strict la comanda... iar cei ce ies din rand sunt considerati slabi, inferiori, incapabili...  Oamenii au ajuns sa confunde fericirea cu indestularea... cu burta plina si conturile cu multe cifre... si uita ca nu ar avea nevoie decat de liniste, de o imbratisare si o vorba calda spusa la timpul potrivit...  Fericirea o gasesti intotdeauna in lucrurile simple iar restul pur si simplu nu ar trebui sa mai conteze... iar, daca ne permitem sa visam, daca nu am devenit atat de pragmatici, atunci un zambet, o floare, un fulg de nea, un gand... toate acestea ne aduc fericirea.

Daca vrei sa schimbi ceva, poti! Totul e sa-ti doresti acest lucru... Daca vrei sa fii iertat, incearca cu un simplu: " Iarta-ma! "... dar ai grija sa fie spus cu tot sufletul tau... Daca vrei sa primesti ceva, spune: " Te rog! " pentru ca nu totul ti se cuvine... si asteapta... nu totul e la dispozitia ta atunci cand vrei tu... Daca vrei sa fii ascultat, invata sa asculti... altfel sa nu te mire ca nimeni nu te aude... Si la toate acestea nu uita sa spui simplu: "Multumesc!"... pentru realizarile tale... pentru implinirile tale... pentru faptul ca ierti si esti iertat... pentru faptul ca primesti si daruiesti... pentru faptul ca asculti si esti ascultat... pentru toate acestea si pentru tine doar: "Multumesc!"

Ger... si lacrimi inghetate... sirag de perle pe obraji... pentru cine?...  Te prinde intr-o  imbratisare rece si-ti lasa un sarut de gheata pe frunte, pe obraji, pe buze.... apoi te-arunca deodata in valtoarea strazii sa te poata prinde mai bine data viitoare cu ghearele inghetate... ger cumplit.... Pasim incet, cu teama pe trotuarul de sticla... un pas... si inca unul... cu priviri atent infipte in gheata ce se intinde sub picioare... parca acum am invata pasii mersului inainte si stim ca nu e cale de intoarcere... E ger si e zapada si e soare... e  doar  iarna... simtim furia gerului, dar si caldura soarelui... e o mangaiere dulce-amara de cald si rece... de  lava si gheata... Vedem puritatea zapezii si-i auzim scartaitul ritmic sub picioare... simtim raceala iernii... si intelegem... si asteptam... asteptam sa ne lipim de sobe calde, langa oameni dragi,  la adapost de furia gerului si a unei lumi intregi...

Ne temem de lucrurile pe care nu le cunoastem... fugim de oamenii pe care nu-i intelegem... ne ascundem de necunoscut... pentru ca e mai simplu sa ramanem  in carapacea noastra ce ne ofera siguranta si confort decat sa infruntam lumea intr-o lupta pe care decidem ca nu o putem castiga... e o batalie pierduta chiar inainte de a o  incepe pentru ca noi nu o lasam sa inceapa...  e o cauza pentru care noi refuzam sa luptam... Ducem in spate temeri care nu ne apartin doar pentru ca asa am auzit de la cei din jur ca s-ar putea intampla daca iesim chiar si cu un pas din zona noastra de confort... ii lasam pe altii sa ne decida viitorul pentru ca ne simtim pierduti fara sprijinul lor... Tindem sa credem minciuni atent mascate in vorbe colorate ce suna a pustiu decat sa privim direct adevarul care ustura... tindem sa-i credem pe cei care ne prezinta lumea in culori frumoase si nu vedem mana vicleana ce poarta taisul menit sa ne reteze aripile...  Visam la tot ceea ce nu putem avea cand

As vrea sa pot sa imi indeplinesc toate visele usor si repede... dar cred ca nu as fi mai fericita... As vrea sa stiu intotdeauna ce cuvinte sa rostesc astfel incat sa nu ranesc pe nimeni... dar cred ca, indiferent de cat atent imi voi alege cuvintele, ele nu vor suna la fel de frumos pentru toata lumea... As vrea sa cred ca tot ceea ce fac este spre binele meu si al celor din jurul meu... dar oare asa sa fie??? As vrea sa cred ca pot repara tot ceea ce am stricat... dar stiu ca nu depinde numai de mine.... As vrea sa cred ca sunt inteleasa atunci cand gresesc... dar cred ca sunt adeseori condamnata pentru greselile pe care le fac... As vrea sa cred ca sunt iertata atunci cand cer iertare... dar daca ranile pe care le-am provocat nu pot fi iertate? As vrea sa cred ca pot fi un om mai bun decat am fost ieri... decat sunt acum... dar am nevoie de oameni adevarati care sa-mi arate cum sa ajung acolo... care sa ma ajute sa-mi aleg cuvinte frumoase... care sa ma ierte si

" Nu pot sa ma rup intre doua lumi si sa astept  sa-mi fie bine intr-amandoua... nu pot sa separ acele parti din mine care ar vrea sa faca parte din lumea ta pentru ca altfel nu as mai fi un intreg...  Nu pot sa aleg calea compromisului pentru ca ar insemna sa ma compromit pe mine... sa-mi iau ceva... sa renunt la ceva ce ma defineste si oare pentru cat timp???...    Nu pot sa intorc spatele unei lumi care este lumea mea pentru ca faci sa sune mai bine lumea ta... pentru mine e o necunoscuta si ma tem ca rezultatul nu va fi un intreg... e doar o temere, dar pot s-o spun in cuvinte-sentimente...  Nu pot sa aleg si ma intreb daca alegerile ar trebui sa fie alegeri - sentimente sau alegeri - ratiune... Si, daca.... "

Si a venit... nu iarna de poveste, ci mai curand o iarna de cosmar... dupa maxim 5 minute de stat in zapada m-a cuprins o jale incomesurabila...  Dimineata m-am trezit practic topaind de bucurie ca vad in sfarsit albul mult visat imprastiat peste tot... am ignorat cu desavarsire faptul ca vantul se auzea tipand infiorator doar pentru simplu motiv ca, de langa calorifer, nu se putea simti muscatura naprasnica a gerului... cata naivitate!!!... Si a urmat bineinteles pregatirea pentru marea confruntare... nimic nu m-ar fi putut convinge in acel moment ca nu e o idee tocmai buna sa parasesc casa asa ca am iesit... imediat m-a izbit aerul inghetat si fulgii ce mi s-au lipit de fata, topindu-se frenetic in siroaie de lacrimi... am rezistat eroic si hai la zapada! ... dupa maxim 10 pasi am vrut inapoi ... dupa alti 10 m-am gandit ca zapada am vrut, zapada am primit si ca se potriveste si de data asta celebra zicala: "Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa si primesti... cu varf s

Exista o lume a oamenilor... iar oamenii au relatii care oglindesc aproape perfect caracterul lor... dorintele lor... visele si sperantele... Asa ca putem vorbi despre relatii macinate de orgolii... de dorinte de marire... de parvenire... de... altceva...  Cam asa ar putea fi definite mare parte din relatiile de cuplu din secolul acesta... trist... si asta  pentru ca usor-usor devine normalitate...  Femeile cauta  in continuare pe Fat-Frumos, dar, tot cautand un Fat-Frumos, dau peste Capcaun... dar, daca are bani, nu mai conteaza... e perfect asa!... Barbatii cauta si ei  pe Ileana-Cosanseaza... si, tot cautand,  trec din Ileana in Ileana pana cand o gasesc pe Zgripturoaica... dar, daca e bine lucrata la sala si la bisturiu, nu mai conteaza... e perfect asa!... Oamenii se schimba... relatiile se schimba... Fat-Frumos poate fi usor confundat cu Capcaunul... Zgripturoaica nu e decat o Ileana-Cosanzeaza deghizata... si e o poveste... o poveste a fiecarui Fat-Frumos si

As fi vrut sa ma pierd intr-o iarna de poveste si sa-mi ratacesc pasii pe poteci neumblate de nimeni... sa fiu eu cea care paseste peste visele de zapada ale ingerilor si sa le impletesc cu visele mele... E iarna si inca astept sa ninga aici asa cum ningea in copilarie... astept sa-mi lipesc fruntea fierbinte de fereastra, sa inchid ochii pentru o clipa si sa-mi amintesc de oameni dragi care acum stau  la vorba cu ingerii... Astept sa vad printre fulgi ce se invartesc ametitor in vazduh chipuri ce-mi zambesc amintirilor... si astept sa imi sune iar ca atunci glasuri ce ma striga de departe... E iarna, o alta iarna... o iarna de aduceri aminte... si de vise frumoase pe zapada.

Ne-am prins, de voie, de nevoie, in hora unui nou an... cica asa trebuie... nu te poti impotrivi timpului si nici sortii... deci, nu ne ramane decat sa invatam pasii  acestui nou joc ce se numeste 2017... sper doar  ca eu sa nu-i invat gresit... in rest, zi dupa zi, timpul trece si jocul continua...  Voi invata ritmurile lui 2017 pas cu pas... nu vreau sa sar pasi... nu intentionez sa simulez pasi perfecti pentru a castiga secunde... e prea putin iar scopul meu e altul...  E jocul 2017... e pentru toti si doar finalul va arata castigatorii... vom sti atunci cat de bine ne-am tinut de maini... cat de usor a fost pasul alaturi de ceilalti... cat de frumos s-au impletit mainile in jocul ritmat de bataile inimilor... cat de simplu a fost totul alaturi de oameni... cat de perfect s-au unit pasii in 2017.