Ina Stan

Indiferent de cat de mult ne-ar putea oferi viata la un moment dat trebuie sa stim ca exista si un pret ce va fi platit... mai devreme sau mai tarziu... si poate pretul va fi prea mare pentru fericirea de o clipa... pentru oportunitatea... sau castigul primit... In fata sansei se spune ca nimeni nu ar trebui sa faca un pas inapoi, ci sa se agate cu bratele amandoua si sa spere ca va reusi... din pacate, ne agatam cu bratele amandoua de sansele ce privesc dezvoltarea profesionala... cariera... castigul adus de ascensiunea pe scara ierarhica... ne imbata ideea de putere si ne convinge sa facem prea mult din prea multul pe care deja l-am facut... si, in naivitatea noastra, facem exact asta, desi, intr-un moment de luciditate... de trezire la realitate din betia puterii... realizam ca, de fapt, pierdem ceea ce este mai important pentru noi... ne pierdem radacinile... ne ratacim de familii... ne indepartam de prieteni... ne risipim sanatatea...  ne pierdem de noi... 

Oricat de mult ai incerca sa eviti, vei fi ranit cel putin o data in viata... si te va rani persoana de la care te astepti cel mai putin sa o faca... persoana in care ai toata increderea... persoana in fata careia ti-ai dezvaluit intregul suflet... intreaga ta fiinta... fara masca... fara niciun alt rol jucat in afara de cel care te defineste ca om...  Acel cineva va lua tot ceea ce te reprezinta pe tine... tot ceea ce esti tu... si va rupe intregul in mii de alte  bucati pe care le va spulbera in vant... si nici macar nu va privi spre locul in care vor cadea rand pe rand... una cate una... bucati care odata erai tu... bucati ce sunt parti risipe din ceea ce era odinioara un intreg... In timpul caderii tale vei invata ceva despre tine... ceva important care te va determina sa te inalti doar pentru a deveni mai puternic... mai pregatit sa te reintregesti intr-un timp mai scurt... in aceeasi forma... dar oarecum diferit...   

La un moment dat vei realiza ca ai oferit prea mult cuiva incat singul pas pe care-l mai poti face in directia aceasta este si ultimul.  E timpul pentru tine sa te opresti si sa iti schimbi directia... sa privesti in alta parte... si sa iti continui drumul tau... Asta nu inseamna ca renunti fara a fi incercat... ca abandonezi pentru ca e prea greu... ca dai dovada de lasitate sua indiferenta... insa pentru tine este important sa trasezi o limita... Este linia ce stabileste granita intre determinare si disperare... si ai nevoie de aceasta linie vizibil trasata pentru a nu patrunde in zona disperarii care nu ar aduce decat prabusirea propriei persoane... Atunci cand depui prea mult efort pentru a obtine ceva ... cand te implici atat de mult incat ai impresia ca iti pierzi respiratia... ca te sufoci... ca sufletul tau atarna intre rai si iad... atunci trebuie sa stii ca prea mult din multul pe care deja l-ai facut nu ar aduce decat disperare cauzata de neputinta... accepta si sch

Dezamagirea... experimentata cel putin o data in versiunea extrema de fiecare dintre noi... pentru ca in versiunea light o traim de mii de ori pe parcursul vietii... de la simplele promisiuni nerespectate de cei din jurul nostru pana la esecurile inregistrate atat in plan profesional cat si personal... de la pierderea unor vise pana la pierderea unor sensuri ale lucrurilor... Dar singurul vinovat... cauza principala a senzatiei de durere sufleteasca  esti doar tu... de ce?... din cauza asteptarilor tale nerealiste legate de oameni... de evenimente... de lucruri... de momente... de tine...  Cu cat asteptarile tale sunt mai mici sau mai putine, cu atat dezamagirea are sanse mici sa se produca... sau, daca se produce, totul se traieste la o intensitate redusa... aproape nesemnificativa... Insa pentru ca vrem tot din toate... vrem sa ne implinim visele si, mai mult, sa trecem dincolo de ele... pentru ca nu stim sa ne multumim cu putin... pentru ca nu stim sa alegem... pentru ca su

Nu conteaza cat de mult te straduiesti sa determini pe cineva care se simte mizerabil sa zambeasca pentru ca nu vei reusi niciodata... si asta e o certitudine... insa, daca el va primi o mana de ajutor de la viata, atunci va reusi sa zambeasca... sa fie fericit ... si asta pentru ca fericirea nu consta intr-un motiv, ci intr-o stare... te simti fericit pentru ca asta iti doresti sa traiesti... pentru ca vrei sa experimentezi fericirea... sa-i simti gustul si sa te bucuri de curcubeul de senzatii pe care-l declanseaza in sufletul tau.... Viata nu ofera fericire pe tava nimanui... singurul capabil sa simta fericirea esti tu.... important e sa prinzi exact momentul prielnic pe care ti-l prezinta viata intr-un anumit moment, numai de ea stiut...  Viata ofera momente pe care unii le vad si ating fericirea... altii sunt complet orbi si plang dupa fericire o viata intreaga... prinde-ti momentul tau de fericire... simte si traieste fericirea la maxim... iar daca ai ratat un moment, nu e

Fii suficient de intelept pentru a parasi tot ceea ce reprezinta un nonsens pentru tine... fie ele persoane... locuri... momente... pentru ca nu merita efortul sa te implici in  a descalci sensuri ce se doresc a fi incalcite... Fii suficient de atent in a-ti construi o lume ce e plina de intelesuri pentru tine... nu conteaza ce crede restul.. nu conteaza ca lumea ta e fara sens pentru unii... nu conteaza ca altii iti critica alegerile... ca altii nu se integreaza in lumea ta... lumea ta ar trebui sa fie plina de sensuri si de semnificatii doar pentru tine...  Fii suficient de abil incat sa poti pastra usa deschisa pentru toata lumea... cei care vor dori sa intre in lumea ta trebuie sa se adapteze sensurilor tale... ceilalti nu au decat sa paraseasca lumea ta sau sa nu paseasca in ea... dar nu da voie nimanui sa raman blocat la usa in asteptarea unui moment prielnic pentru el... pentru ca asa nimeni nu va mai avea acces sa patrunda sensul lumii tale... Si, mai presus de toate,

Cel mai rau lucru atunci cand esti mintit este ca, in faza initiala, realizezi ca celalalt a considerat  ca nu ai meritat sa stii adevarul... nu ai valorat suficient de mult pentru cel care a ales sa te minta... nu ai fost respectat ca om... te-a considerat suficient de  "fraier" incat sa nu iti dai seama ca te minte... in fata... in direct... prin viu grai...  Dupa ce ai trecut de faza initiala, faza socului... realizezi ca, de fapt nimic din ceea ce ai crezut la inceput nu este adevarat... ca nu tu esti problema... ca ceea ce a facut indica lipsa de valoare a celuilalt si nu a ta... ca nu s-a respectat suficient de mult pe sine incat sa aleaga adevarul... si nici macar nu a fost un asa de bun actor daca, intr-un final jucat mai devreme sau mai tarziu, a ratat rolul...  Ocolirea adevarului a ajuns sa fie un exercitiu din ce in ce mai bine realizat... e comun, banal, obisnuit... si, incet, dar sigur, dispare respectul fata de celalalt... dispare asumarea responsabilita

Cei ce observa furtuna din ochii tai... cei ce inteleg tacerea ta...  cei ce pot vedea bunatatea din inima ta... doar ei pot fi lasati sa faca parte din viata ta....  Cei ce stiu sa te ajute atunci cand tu nu ceri ajutorul... cei ce aleg sa stea langa tine cand ai nevoie, desi nu le ceri acest lucru... cei ce plang alaturi de tine pentru ca iti inteleg suferinta si o traiesc impreuna cu tine... doar ei vor avea un loc in inima ta... Cei ce nu au uitat sa se bucure impreuna cu tine... cei ce pretuiesc loialitatea... ce nu au uitat ce e respectul... ce stiu ce inseamna responsabilitate... doar ei vor pasi impreuna cu tine mai departe... Cei ce se bucura sa iti fie alaturi... cei ce te cauta chiar daca nu au nevoie de tine... cei ce te pretuiesc pentru ceea ce esti, desi stiu ca nu esti perfecta... doar ei vor fi mereu pe acelasi drum cu tine... Cei care te accepta cu defectele si calitatile tale... cei ce nu te judeca.... cei ce te privesc ca pe un intreg si nu ca parti compon

Esti intotdeauna responsabil pentru felul in care reactionezi, chiar daca reactiile tale sunt determinate  de sentimentele pe care le ai... justificate emotional, aceste comportamente si atitudini adopate de tine nu isi gasesc justificarea logica, rationala... de aceea este important pentru tine sa iti intelegi sentimentele, sa le accepti si sa nu lupti impotriva lor... sa nu incerci sa le controlezi in mod aproape abuziv fata de tine, ci sa incerci sa iti controlezi reactiile negative provocate de ceea ce simti intr-un anumit moment al existentei tale... intr-o anumita etapa a devenirii sau transformarii tale... si asta pentru ca tot ceea ce vei trai pe mai departe...consecintele lipsei de control al comportamentului determinat de sentimente negative se vor reflecta asupra intregii tale existente... vor deveni marcante pentru evolutia ta ulterioara... . Oamenii incearca sa-si controleze emotiile... se considera inferiori atunci cand experimenteaza emotii negative... considera ca

Cand v-ati plimbat ultima data in incercarea de a  va goli mintea de toata problemele existentiale?... cand ati cutrerierat, fara nicio tinta precisa, parcurile si strazile orasului... fara sa va ganditi la cate probleme aveti de rezolvat la serviciu... acasa... fara sa incercati macar sa va imaginati cum ati putea face fata unei provocari sau alteia venite toate din partea vietii... si a semenilor pe care ea vi-i scoate "norocos" in cale?!!! Cand ati petrecut ore cu voi si ati realizat ca viata voastra se invarte doar in jurul vostru... ca ceilalti sunt satelitii si nu voi?... ca doar voi decideti in ce directie sa va duca pasii... proprii si personali... ??!!! Cand ati lasat toate grijile... dar absolut toate... in seama vietii... si astfel, goi si curati de praful ce va acoperea constiinta, ati putut sa va vedeti sclipirea sufletului in oglinda... si asta doar pentru ca v-ati permis sa aveti timp si pentru voi... ?! Trece asa de repede timpul atunci cand acordati

Daca te cunosti cu adevarat, atunci nu te vei simti deranjat de ceea ce auzi ca se spune despre tine... asta daca nu cumva te deranjeaza realitatea... Insa e destul de dificil sa te cunosti pe tine insuti/insati... necesita momente speciale dedicate tie... analize atent indreptate asupra comportamentului si/sau atitudinii tale in diverse situatii... obiectivitate si sinceritate... respect pentru altii, dar si pentru tine... autoacceptare si dorinta de a depasi limitele autoimpuse... sau trasate de ceilalti...  Nu ai niciodata nevoie sa-i cunosti pe ceilalti mai bine... sa le intelegi reactiile... comportamentele... atitudinile atat timp cat nu stii cum vei reactiona tu, ce comportament sau ce atitudine vei adopta in relatia cu acestia in functia de situatia sau provocarea la care esti nevoit sa faci fata... Nu poti sa ai pretentia sa fii acceptat... inteles... apreciat... doar pentru ca altii ar trebui sa te cunoasca... intreaba-te daca tu te cunosti suficient... daca ai permi

Oamenii se folosesc de alti oameni pentru a-si atinge scopurile... dintr-un egoism innascut... trait in varianta extremista... dar pe care ceilalti il resimt din plin atunci cand constata cu stupoare sau  cu durere (ori ambele, traite consecutiv sau concomitent) ca au fost folositi... trist, dureros, dezamagitor... sau cum vreti sa numiti acest obicei din ce in ce mai comun... mai des intalnit... care pare sa intre intr-o normalitate aproape ridicola... Oamenii au uitat sa faca bine... au uitat sa ajute dezinteresat... au uitat sa se gandeasca la celalalt inainte de a se gandi la ei insisi... da, suna atat de dur... dar e realitatea si cei care inca mai vor sa creada in ideea de bine, de frumos, de adevar, de sinceritate, de respect, ar fi bine sa priveasca cu mai multa luare aminte in jur... sa realizeze o autoanaliza sau o analiza a celor din jur... la modul corect, obiectiv... si apoi sa declare ca lumea in care traiesc e aproape perfecta... ca oamenii se ajuta dezinteresat...

Tot ceea ce trebuie sa tii minte este ca poti sa faci absolut orice... in felul acesta vei putea trai fara regretul ca nu ai facut ceea ce trebuia sa faci intr-un anumit moment al vietii tale... asa ca, decat sa stai si sa astepti un moment mai bun (care probabil va veni foarte tarziu sau nu va mai veni niciodata), mai bine faci ceea ce iti doresti acum si iti asumi consecintele... e mult mai bine decat sa traiesti o viata de regrete.... Poti sa-ti schimbi modul de a gandi... poti renunta la inhibitii si prejudecati care te-au tinut in loc si nu ti-au permis sa-ti deschizi aripile... Poti oricand sa o iei de la capat... sa ai un nou start... un alt debut care sa iti permita sa restartezi ceea ce crezi ca nu mai functioneaza normal...  si asta ar trebui sa stii ca e absolut firesc sa se intample atunci cand tu decizi sa se intample... Trebuie sa crezi ca nu poti sa pierzi sensul posibilitatii, considerand ca gata, a venit sfarsitul... ca nu se mai poate face nimic... ca e totul

Si, daca te-as ruga sa-mi spui tot ceea ce iti place tie, cat timp ti-ar lua sa te numesti si pe tine?... cat de mult ar dura sa aud: "Imi place de mine!"???.... Uneori avem raspuns la aproape toate intrebarile celorlalti atat timp cat subiectul intrebarilor nu suntem noi... iar, in momentul in care totusi indraznim sa formulam raspunsul la o intrebare care ne priveste strict pe noi, incercam sa fim cat mai evazivi... sa scapam mai repede... sa evitam pe cat posibil detaliile... de parca sabia lui Damocles s-ar inclina ametitor deasupra capetelor noastre... Si asta poate pentru ca ne simtim invadati in intimitatea noastra... sau poate pentru ca am fost invatati de mici ce inseamna modestia, insa nu am invatat si limitele dintre modestie si normalitate... pentru ca e absolut normal sa vorbesti despre tine... sa iti placa sa vorbesti despre tine... sa stii sa te apreciezi inainte de a astepta si a primi aprecierile celorlalti...

Viata este prea ironica pentru a putea fi pe deplin inteleasa... uneori e ironie bruta... alteori e fina ironie... niciodata cuprinsa cu toata puterea mintii... Pentru a intelege si trai bucuria e nevoie sa cunosti ce e  tristetea... pentru ca in absenta tristetii, nu  putem sti ce inseamna bucuria... nu putem intelege si simti bucuria... Pentru a intelege semnificatia linistii si importanta ei e necesar sa stim ce este zgomotul... pentru ca in absenta zgomotului nu putem sti ce inseamna linistea... nu putem aprecia importanta linistii.... Pentru a intelege durerea pierderii e nevoie sa traim bucuria prezentei... pentru ca doar asa putem intelege semnificatia pierderii si putem aprecia importanta prezentei... Pentru a ne bucura de magia curcubeului e nevoie sa suportam dezlantuirea naturii... suportam furtuna pentru acea clipa magica ce insenineaza chipurile tuturor prin nimic altceva decat prin simplitate...  Viata este prea ironica... aproape paradoxala... dar avem nevoi

Ceea ce-mi doresc sa fiu maine este o prelungire a ceea ce sunt astazi... e o continuare a mea intr-un alt timp... poate intr-o alta dimensiune... dar voi fi tot eu... nimic nou, acelasi om intr-o alta definitie... Fiecare dintre noi e supus schimbarii... si, de cele mai multe ori e dorita si binevenita... iar efectele sunt dintre cele mai bune... dar schimbarea presupune existenta unui punct de plecare iar acesta, oricat de mult si-ar dori unii, nu poate fi niciodata schimbat... e mereu acelasi... si, in jurul lui se tese structura a ceea ce va fi urmatorul om... urmatoarea personalitate... mai mult sau mai putin perfect... mai usor sau mai greu predispus schimbarii... Atat timp cat in jurul nostru se tes prelungiri ce ne ajuta sa ne intindem larg aripile... sa ne largim orizonturile... sa ne depasim limitele... inseamna ca ni se intind parghiile necesare pentru a continua definirea noastra pana la punctul perfectiunii...

Uneori se intampla ca vietile noastre sa fie puternic zdruncinate... schimbate si rearanjate... iar toate acestea pentru a ne permite sa ajungem exact in locul in care suntem destinati sa fim... locul care ni se potriveste... care se identifica cu noi si cu care putem sa ne identificam... Ne temem de schimbare... ramanem paralizati adesea in fata necunoscutului si avem nevoie de lungi momente de reflectie pentru a pasi in afara liniei... dar nu intotdeauna avem timp pentru asta... pentru ca viata nu are timp ca sa avem noi timp pentru ea... pur si simplu ne ia de mana si ne arunca in valtoare... unii ies mai putin sifonati... altii sunt de nerecunoscut... dar, intr-un final, toata lumea scapa... pentru ca nimic nu dureaza o vesnicie...  Multi dintre noi traseaza linii pe care refuza sa le paseasca, devenind simpli spectatori in propria viata... alternativa e sa pasesti peste linie... sau sa sari dincolo de ea... depinde de cat de intens vrei sa-ti traiesti propria viata...

Ne pierdem de oameni la un moment dat in viata... pur si simplu ne ratacim unii de altii si uitam pentru o clipa cum eram... cum am fost... sau ce a fost... insa, la un moment dat, atunci cand  viata considera ca ne-am invatat bine lectiile, caile noastre se intrepatrund... ne regasim... si parca totul capata un alt sens... mai profund... mai pe intelesul nostru...  Se pare ca timpul este cel care ne pierde pentru a ne determina sa intelegem sensul lucrurilor... sensul relatiilor... pentru a ne forta oarecum sa schimbam perspectiva de a ne percepe unul pe celalalt... de a ne intelege unul pe celalalt... de a ne privi exact din unghiul pe care l-am ignorat initial, dar care avea deplinul inteles...  Viata desparte oamenii atunci cand ei nu inteleg sensul... cand nu vad dincolo de putin... cand nu percep intregul adevar din spatele falsei minciuni... si, daca mai exista ceva de spus, atunci se va gasi intotdeauna o clipa de clarificare... de intelegere a sensului... 

In viata nu putem reseta nimic... nu ne putem lua cuvintele inapoi atunci cand le-am rostit cu vadita intentie de a rani... de a produce suferinta... de a riposta cu aceeasi moneda... si, chiar daca regretam, ceea ce a fost transmis a ajuns exact acolo unde trebuie si a provocat exact atata suferinta cat am intentionat sa provocam...  Nu exista nici functia BACK sau UNDO...  desi ne-am dori atat de mult sa ne intoarcem in timp pentru a putea rescrie, in varianta corecta, cursul vietii... pentru ca toate actiunile noastre au consecinte iar noi ni le dorim doar pe cele pozitive... insa nu avem aceste functii si nici macar banala radiera... doar o memorie fantastica si o capacitate considerabila de a rezista socurilor emotionale... asa ca, mai mult sau mai putin sifonati de proastele alegeri... de cuvintele nefiltrate... de atitudinile negandite... de comportamentele impulsive ne strecuram cum putem prin viata.... E important sa intelegem ca fiecare actiune are consecinte si ca ceea

Vei sti ca ai luat cea mai buna decizie atunci cand sufletul tau a incheiat tratat de pace cu tine... si cu mintea ta... si cu toata lumea ta... si a iertat totul... si te-a iertat pe tine...  Vei invata sa-ti accepti sentimentele si sa le recunosti fata de tine si fata de ceilalti atunci cand vei realiza ca ele pur si simplu exista indiferent de vointa ta... ca nu  poti controla aparitia lor... ca nu le poti face sa dispara atunci cand iti doresti tu... si, mai mult, vei constientiza ca sentimentele nu pot fi extirpate pe cale chirurgicala... fac parte din tine... si nu poti ciobi intregul... Vei intelege ca anumite cuvinte ranesc si, odata spuse, nu mai pot fi reduse la tacere... pentru ca ele deja rasuna in sufletul si mintea celui caruia i-au fost adresate... si, chiar daca vei dovedi cat de mult regreti, ecoul lor va ramane peste timp... asa ca invata-ti cuvintele sa taca...

Nu prea ai de ales... pur si simplu te indragostesti si gata!... si te pricopsesti cu aceasta persoana care este in acelasi timp si buna si rea... si realizezi ca totul este atat de corect si atat de gresit in acelasi timp... dar chiar nu ai ce face!...  Si stii ca o/il iubesti atat de mult... cu exceptia momentelor in care pur si simplu te face sa innebunesti si sa afirmi ca o/il urasti cu toata fiinta ta... dar nimeni nu poate sa explice asta... nu poate spune de ce esti si inger si demon in acelasi timp... de ce esti si dulce si amar/a in acelasi timp... de ce razi si plangi in acelasi timp... de ce iubesti si urasti in acelasi timp... Insa motivul confuziei tale are un singur nume: Dragostea... si, daca Dragostea nu ar avea provocarile sale, ce rost ar mai avea totul?

Daca oamenii si-ar deschide aripile, ar fi fluturi... si ar imbraca pamantul in vise viu colorate... mai vii decat culorile curcubeului... mai inflacarate decat culorile pasiunii... daca.... Daca cerul si-ar deschide sufletul, ar fi cantec... si ar auzi pamantenii sunetul fericirii... mai clar decat sunetul viorii... mai limpede decat apa izvorului de stanca... daca... Daca ingerii si-ar inmuia aripile in izvoarele cerului, ar fi ploaie... ploaie curata si sfanta trimisa in dar oamenilor... sa isi limpezeasca chipul si sa ii aduca lumina...daca... Si daca oamenii si-ar urma visele, ar fi magie... pentru ca intreg pamantul ar fi mai colorat decat un curcubeu imens arcuit pe spinarea cerului...

Ne petrecem viata intre zabrelele propriilor colivii... mai mult sau mai putin aurite... mai mult sau mai putin maiastru lucrate in atelierul propriei constiinte... dar ce e trist este faptul ca nici macar nu realizam ca suntem prizonierii propriilor noastre colivii... artistic transformate in inchisori pe viata... si nimeni nu poate scapa din propria colivie... nu fara daune... E oare blestem sau binecuvantare?... e miracol sau un pact semnat cu diavolul cu chip de inger?... cred ca explicatia e dincolo de puterea de intelegere a mintii pamantene... cert este ca, pentru fiecare, zabrelele coliviei sunt invizibile... dar suficient de puternice sa franga aripi... Atunci cand vei reusi sa evadezi din propria colivie, vei simti ce inseamna libertatea... dar, pentru a te bucura de ea, vei avea nevoie timp pentru a-ti desface larg aripile si a zbura... acorda-ti timp suficient pentru a te bucura de un zbor liber... zborul libertatii...