Aşteptări

Avem aşteptări de la ceilalţi şi spunem EU înainte de a spune NOI... e parcă mai simplu să fim egoişti, să ne asumăm meritele unei munci în echipă, să transformăm clipele de crâncenă implicare ale lui NOI în ceva ce îi aparţine doar lui EU... EU înaintea tuturor... EU mai presus de orice şi de oricine... dar oare cum se simte NOI?

Devenim egoişti pentru că lumea în care trăim ne vrea aşa... luptăm pentru supremaţia lui EU şi suntem capabili de orice pentru a ajunge acolo  unde se împletesc dorinţe şi vise şi idealuri... însă uităm că fericirea nu stă în dorinţe şi vise, ci în oameni... uităm că EU e singur fără NOI... că dorinţele împlinite nu se transformă în clipe de fericire dacă nu există NOI... 

Şi, dacă ar fi să ne amintim unde putem găsi fericirea, oare am accepta că acolo îi e locul? Oare nu am continua să căutăm fericirea singuri de teama de a nu o împărţi cu NOI? Oare, în egoismul nostru, nu am avea convingerea că porţia de fericire ar fi mai mare dacă nu am împărţi-o cu NOI?