Ina Stan

Înarmată cu un buchet de ghiocei, primăvara ne bate la ușă... timid, anevoios, obosită și ea după o iarnă cumplit de lungă...  Pe tarabe, aliniate aproape perfect la margine de trotuar, stau cuminți mărțișoarele... le recunoști după șnurul alb-roșu care vestește de atâta amar de timp un nou început... E primăvară și e bucurie... e bucuria ce se citește pe chipurile copiilor care aleg mărțișoare spre a le oferi mai departe ca simbol al primăverii... și, în pumn de copil, se zbat încet mii de mărțișoare pentru  a elibera zâmbete către cei care își mai aduc aminte cum se simte primăvara... Un zâmbet aninat pe-un șnur de mărțișor și o altă primăvară... chiar dacă miroase la fel, se vede  și se simte la fel ca toate celelalte primăveri, noi o facem să fie diferită pentru că o privim de fiecare dată diferit... poate mai obosiți, poate mai înțelepți, poate mai nepregătiți pentru ceea ce va să vină... însă primăvara noastră va fi exact așa cum ne-o imaginăm... o primăvara frumo

Nu prea ai de ales... pur și simplu te îndrăgostești și gata!... și te pricopsești cu această persoană care este în același timp și bună și rea... și realizezi că totul este atât de corect și atât de greșit în același timp... dar chiar nu ai ce face!... spune-i inimii să tacă și ea va urla cât o vor ține puterile!... Și știi că  iubești acea persoană atât de mult!!!... cu excepția momentelor în care pur și simplu te face să înnebunești și să afirmi că o urăști cu toată ființa ta... dar nimeni nu poate să explice asta... nu poate spune de ce ești și înger și demon în același timp... de ce ești și dulce și amară în același timp... de ce râzi și plângi în același timp... de ce iubești și urăști în același timp... Însă motivul confuziei tale are un singur nume: IUBIRE... și, dacă iubirea nu ar avea provocările sale, ce rost ar mai avea totul?

Uneori ne împotmolim la granița dintre vis și realitate și uităm să mai distingem  de care parte suntem... ne e teamă să nu pășim prea mult peste această graniță pentru a nu se sfârși visul și a începe să trăim realitatea... realizăm că e doar o evadare, că vom fi surprinși de rațiune și că vom suporta consecințele, dar e magic să rămâi agățat de un vis și să te prefaci că visul e  de fapt realitatea ta... Avem nevoie de evadare pentru a suporta presiunile realității... avem nevoie de momente în care visele să poată deveni realitate și de momente în care visele să rămână pentru totdeauna doar vise...  e nevoie însă de un echilibru între vis și realitate iar acest echilibru nu poate fi dictat decât de noi... Realitatea noastră poate însă nărui visele oamenilor dragi și, astfel, le răpim zâmbetul care s-ar fi întors cu siguranță către noi... de aceea, când ceilalți visează, să învățăm să pășim ușor pentru a nu le distruge visele deoarece, într-un final, vor fi  visele pe care le