Plânge vântul

Plânge vântul... plânge de ciudă... și fură... îmi fură fulgii de zăpadă să-i ducă departe... și fuge măturând cu ei străzile pustiite de viață... îi adună în vârtej și-i mână peste câmpuri... pe dealuri... până departe... în locuri tainice... ascunse de ochi iscoditori... 

Plânge vântul... și se roagă... și  se umilește... și aruncă blesteme aprige... și mă cheamă... mă ispitește să-i ies în cale pentru a mă învălui în îmbrățișarea-i de gheață... 

Plânge vântul... și așteaptă... mă așteaptă să-i cad în brațe și să-mi atingă obrajii cu un sărut de gheață... dar îl las să plânga și să aștepte...