Iubirea autentică

Iubirea autentică... cine-i simte lipsa?... cred că prea puțini realizează că ceea ce trăiesc nu este o iubire autentică iar, în momentul în care conștientizează, relația lor moare... se stinge subit... fără explicații... fără răspunsuri... fără cuvinte... sau se târăște... se chinuie... îndură... suportă....

Într-o societate care nu are timp să se cunoască... să se accepte... să  iubeasca... cum oare putem avea credința că ne putem cunoaște... că ne putem accepta... că putem iubi???... cum oare putem ști ce e iubirea din moment ce trăim iubiri surogat?... cum oare putem recunoaște iubirea autentică dacă nu avem o reprezentare corectă a ei?... și nu e valabil aici modul în care este descrisă iubirea autentică  în atâtea mii de cuvinte perfecte de cei ce și-au dedicat viața ca să o descrie, ca să o descopere... pentru că iubirea e personală și individuală...

Cum se simte iubirea autentică?... cu fluturași sau fără?... cu mii de dorințe sau doar cu una singură?...  cu lacrimi de dor sau doar cu un gând trist?...  

Iubirea autentică e iubirea perfectă... atunci când nu e nevoie de cuvinte, ci doar de gesturi, de priviri, de atingeri... când știi exact ceea ce gândește, simte, trăiește celălalt... când ți se pare că ai vorbi cu tine atunci când vorbești cu celălalt... când nu ai nevoie de teste, de ocazii, de explicații pentru a vă cunoaște... pentru că vă știți deja... poate încă de la începutul timpului... 

Iubirea surogat e iubirea de "nu am găsit ceva mai bun"... sau "până voi găsi ceva mai bun"... sau "m-am obișnuit cu.... nu am chef să mai caut... să mai testez"... e trist, nu-i așa?...

Poate că, dacă am refuza iubiri surogat, am da iubirii autentice șansa pe care o merită!...