Judecăm

Judecăm toamna că își golește pomii și fuge... își pustiește codrii și se ascunde... își tăinuiește bucuria și pleacă...

Judecăm viața că e scurtă... că nu ne oferă fericirea și o ține departe de noi... că ne obligă să simțim durerea... să trăim disperarea... să experimentăm dezamăgirea...

Judecăm iubirea că nu ni se supune... că nu ni se oferă cu totul... că ne interzice să o trăim, să o simțim, să o chemăm...

Judecăm oamenii pentru că arată altfel...se îmbracă altfel... gândesc altfel... pentru că nu sunt de acord cu ideile noastre... pentru că nu se supun voinței noastre... pentru că au curajul să spună ce simt, ce gândesc, ce doresc altfel...

Judecăm totul... dar oare pe noi cine poate să ne judece? 

Ne judecă toamna pentru că nu-i admirăm frumusețea... nu-i apreciem bogația... nu-i înțelegem trecerea...

Ne judecă viața... pentru că nu știm să-i trăim clipele... nu avem curajul să-i înfruntăm furtunile... nu îi apreciem frumusetea...

Ne judecă iubirea... pentru că fugim de responsabilitate... nu acceptăm compromisul... simplificăm intensitatea dorinței ...respingem emoția... impunem schimbul...

Ne judecă oamenii... pentru că arătăm altfel... ne îmbracam altfel... gândim altfel... pentru că nu suntem de acord cu ideile lor... pentru că nu ne supunem voinței lor... pentru că avem curajul să spunem ce simțim, ce gandim, ce dorim altfel...