Cu ochii închiși

Oare de ce oamenii închid ochii atunci când se roagă... atunci când plâng... atunci cand țipă... atunci când sărută... atunci când visează? Poate pentru că cele mai importante momente din viață nu pot fi văzute, ci doar simțite???

Închidem ochii  atunci când ne rugăm pentru că dorim să simțim apropierea... atingerea... înțelegerea... acceptarea iar ochii sunt o barieră în calea comunicării dincolo de noi... dincolo de neputința ființei umane....

Închidem ochii atunci când plângem pentru că mintea ne consideră slabi... neputincioși, pe când sufletul ne permite să plângem fără să ne judece, fără să ne condamne.

Închidem ochii atunci când țipăm pentru că dorim o eliberare  a tensiunilor acumulate în propria ființă ... pentru că dorim o evadare din realitatea care ne apasă, care ne copleșește... pentru că dorim să fim doar noi cu noi... noi cu mintea și cu sufletul nostru în acea singurătate deplină în care țipătul este unica formă de manifestare a neputinței noastre în fața unei realități dureroase.

Închidem ochii atunci când sărutăm pentru că sărutul se simte altfel... pentru că putem pătrunde altfel în profunzimea sentimentelor celuilalt... pentru că suntem doua ființe ce își doresc să se simtă ca și cum ar fi una singură într-un tot perfect... 

Închidem ochii atunci când visăm pentru că realitatea nu ne permite asta... pentru că visurile sunt întotdeauna frumoase... sunt perfecte... sunt dincolo de prezent... iar viitorul ni se arată întotdeauna cand închidem ochii.... pentru că putem cu ochii închiși să proiectăm ce va fi...

Închidem ochii atunci când ne dorim o regăsire... o completare... o cale spre altceva....