Timp

Privim de sus, de la inaltimea unei clipe, catre lumea din jur si ne credem altfel... dar, odata pierduti in multime, nu ne mai distingem... ne amestecam pur si simplu intr-un amalgam de suflete care doresc... care aspira... care asteapta... 

Asteptam sa se implineasca un gand pe care nu avem curaj sa-l rostim cu voce tare... nici macar in soapta... pentru ca ne sperie ideea ca, odata rostit, gandul nu se va mai intoarce catre noi... si zambim tainic catre gandul ascuns... poate-poate se va implini... e un soi de complicitate care tinde sa capete o tenta de egoism... de individualism... 

Ascundem in priviri imaginea copilariei noastre... si o vedem perfecta si ii simtim inca mirosul de flori de tei si lapte cald in paharul care inca ne mai asteapta dimineata uitat pe un colt de masa alaturi de o felie de paine cu unt si miere... ii zambim copilului de altadata si privim in oglinda ce a facut timpul din el...