Plange primavara

Doar am privit cerul cum plange si brusc i-am inteles suferinta... si nevoia... dar mai ales dorinta... erau lacrimile pe care le asteptam de atata timp sa-mi curete petalele prafuite de vant... sa spele chipul florilor si al primaverii...

E de ajuns sa privesti ploaia ca sa intelegi lacrimile oamenilor... navalesc brusc in ochii innegurati de griji si cad... unele pe rand... cuminti... tacute... spre pierzanie... iar altele navalnic... ca o ploaie de vara... dar toate au acelasi scop... sa aline... sa despovareze... sa linisteasca suflete...

Si plange ploaia... plange a primavara... plange sa curete chipul lumii si sa aduca veselia peste pamant... 

Si astazi cerul a fost trist... arareori brazdat de cateva raze timide de soare... si tot astazi am vazut si oameni tristi ca cerul... oameni fara speranta... fara dorinta... doar impovarati de griji si de vremea rea... 

Plange primavara... cu lacrimi curate, sincere, din izvoare vesnic nesecate... plange sa curete durerea unei lumi intregi si s-o insenineze cu raze de vise si sperante...