Multumiri

Traim ca sa-i multumim pe ceilalti...  de cate ori nu ne spunem: "Fac asta pentru  ca asa trebuie!"???... e o incercare timida de a ne automotiva pentru a face un lucru nu pentru noi, ci pentru ceilalti... poate ca noua ni se pare inutil, plictisitor, lipsit de sens... dar mergem pana la capat doar din convingerea ca ceilalti se bazeaza pe noi...

Din dorinta de a ne multumi parintii facem uneori alegeri care nu ni se potrivesc... sunt alegerile lor pentru noi, insa consecintele acestor alegeri le vom suporta uneori o viata intreaga...

Dorim sa ne impresionam profesorii, sa demonstram lor si celorlalti cat de buni, de destepti, de capabili suntem cand, in realitate, singura persoana careia ii suntem datori sa-i demonstram ceva suntem noi...

Incercam sa multumim colegii de serviciu, sefii, insa uitam ca, atunci cand se inchide usa biroului dupa o zi obositoare de munca, ar trebui sa ne intrebam daca am reusit sa ne multumim pe noi... iar, daca raspunsul va fi afirmativ, asta ar trebui sa fie tot ce conteaza...

Traim ca sa-i multumim pe ceilalti sau sa fim noi multumiti?