Ipocrizie

Ipocrizie... intalnesc aceasta "calitate" umana din ce in ce mai des... si stau si ma intreb cum de pot acei oameni care sufera de aceasta boala letala din punct de vedere socio-moral sa se simta atat de bine in pielea lor... cum de pot sa suporte sa se priveasca in oglinda?... si, daca totusi ajung la performanta de a se privi in oglinda, chiar au ce admira? 

Se pare ca da... pentru ca ajung sa se planga ca sufera din greu ca urmare a consecintelor propriilor fapte... sa urle de durerea faptului ca unii dintre semeni au avut curajul sa le intoarca spatele... ce tupeu incredibil sa intorci spatele unui... iprocrit!... ce nerusinare!... cand  ti-a oferit totul... cand a fost intotdeauna atat de alaturi de tine... cand nu te-a tradat niciodata... si toate acestea spuse la modul declarativ... pentru ca faptic stie cam toata lumea ce se intampla... 

Nu pot sa ma plang de faptul ca cineva alege sa plece de langa mine in conditiile in care eu nu fac nimic sa tin acea persoana aproape... ba mai mult, fac tot posibilul sa o/il indepartez de mine  prin atitudinea mea, faptele si vorbele mele iar in momentul in care dispare din viata mea sa sustin sus si tare ca acea persoana e nedemna, ca nu a stiut sa aprecieze, ca a ales sa plece cand era atat de dorita prezenta ei in viata mea.

Am gresit... imi asum si suport consecintele propriilor fapte... merg mai departe nu inainte de a-mi cere scuze persoanei sau persoanelor fata de care am gresit... e uman sa gresesc... e inuman sa nu imi recunosc greselile si, mai mult, sa incerc sa par nevinovat sau nevinovata in fata celorlalti...