Impacarea de sine

    Alergam cu totii intr-o goana nebuna dupa fericire... pe oricine daca ai intreba ce isi doreste de la viata ar raspunde repede, fara sa stea prea mult pe ganduri, ca isi doreste fericirea... sa fie fericit... sa imbratiseze fericirea... sa se agate de fericire si sa nu ii mai dea drumul niciodata... pentru ca, in inchipuirea noastra, fericirea inseamna sanatate, bani, recunoastere sociala si profesionala, familie iubitoare... si nu neaparat in ordinea aceasta... 

    In momentul in care ne lipseste unul din lucrurile mentionate... familie iubitoare, bani, sanatate, recunoastere sociala sau profesionala... incepem sa devenim agitati, anxiosi, depresivi... pentru ca nu vedem decat ceea ce ne lipseste si nu ceea ce avem deja... nu vedem decat partea goala a paharului, desi el s-ar putea sa fie aproape plin... si asta pentru ca suntem atat de egoisti incat dorim sa avem totul... 

     Suntem atat de egoisti... functionam dupa principiul totul sau nimic... si, pentru ca nu avem totul, consideram de fapt ca nu avem nimic... iar ca rezultat al gandurilor noastre negative apare starea permanenta de nemultumire .... de frustrare... de nefericire...

    Viata are grija sa ne ofere insa adevarate lectii menite sa ne determine sa constientizam ideea de nefericire si sa ne invete sa apreciem ceea ce avem si  ceea ce suntem... din pacate, invatam superficial lectiile si, dupa ce depasim obstacolul,  uitam sa apreciem si sa multumim pentru ceea ce avem... si ne traim nefericirea de a nu avea sau de a nu fi intr-un anume fel... insa impacarea se gaseste  numai in sufletul nostru... iar impacarea cu noi, cu ceea ce suntem, cu ceea ce avem nu face decat sa ne arate ce inseamna fericirea.