Ina Stan

Am învățat să nu mai am niciun fel de așteptări de la nimeni deoarece am ajuns la concluzia că e cea mai bună metodă de a evita dezamăgirile... așa că încerc să accept persoanele așa cum sunt și să nu le judec prin prisma convingerilor mele...  Viata aceasta ne învață încă de la începuturi cum să-i judecăm pe alții, dar nu ne învață cum să-i tolerăm... și e greu pentru fiecare dintre noi să încercăm să înțelegem înainte de a judeca... înainte de a eticheta... nu știu, dar poate că e doar  dorința inconștientă de a răzbuna propriilor noastre etichete... Am învățat după multe lecții dure (și încă nu am încetat a mai învăța) să văd realitatea prin ochii altora... să înțeleg comportamente și reacții raportate la ceilalți și la mine...   să iert și  să sper că voi fi iertată...  Am invatat sa privesc viata din mai multe unghiuri... pentru ca am impresia ca e  in mii de colturi pe care, de cele mai multe ori, nu le putem percepe decat cu ochii mintii sau ai sufletului... am reali

Daca  ma pierd in gandurile tale ma vei gasi?... dar, daca ma ascund bine, stii pe unde sa ma cauti?... oare nu ma vei lasa sa ratacesc printre ganduri... ... fara sa ma gasesti... fara sa-ti pese... fara sa stii ce caut... ce vreau... ce-mi doresc... Imi place sa ratacesc printre gandurile tale... dar cel mai mult imi place cand ma gasesti... cand ma prinzi... cand imi prinzi gandul... cand iti dai seama ca gandim la fel... si-mi spui in soapta asta... ca sa nu distrugi clipa... sa nu strivesti adevarul si sa nu mai ramana nimic... Ne agatam de ganduri... si de clipe... si de adevar... ne agatam de tot ceea ce ne aminteste de noi... de amintiri de o clipa...  Cautam prin ganduri... ne cautam pe noi... pentru a regasi ceea ce am pierdut... amintiri de o clipa...

E prea greu să îi înțelegi pe ceilalți atunci când ți-e aproape imposibil să te înțelegi pe tine... și, dacă lor le găsești justificare pentru un cuvânt sau o faptă, tu nu ai nicio șansă în fața propriei judecăți...  Prin ochii altora lumea ta pare aproape perfectă... și poate că ești invidiat pentru "aproape" perfecțiunea lumii tale... însă, prin ochii tăi, lumea ta are sclipiri de amar și gust de întunecime și-ai vinde-o toată pe un zâmbet... O lume toată pentru un zâmbet... o judecată și un preț corect... nimic mai mult... și, cine se îndoiește de pretul unui zâmbet, primește în dar o lume cu sclipiri de amar și gust de întunecime... 

Ingerii se plimba printre noi... ii privesc pe cei care au uitat sa mai zambeasca si le ies in cale...  ii ating usor iar atingerea lor e binecuvantata. Ingerii fara aripi sunt cei  care ne ajuta sa credem in miracole... ei ne aduc miracolul in cale si il transforma in realitate... ei au fericirea in priviri.... ei au puterea de a alunga tristetea... de a alina suferinta... de a asterne linistea in suflete si pe chipuri. In jurul nostru sunt ingeri... au fost alesi dintre muritori spre a le aduce fericirea muritorilor... au fost alesi pentru ca oamenii sa nu uite sa creada in miracole... sa nu isi piarda speranta... increderea... Fiecare dintre noi are puterea de a fi inger pentru cineva care are nevoie sa mai creada in miracole.

Bea o cafea cu mine ... si hai sa povestim! Despre vise, despre limite, despre timp... despre toamna, despre vreme, despre viata... despre mine, despre tine... despre noi... hai sa povestim despre orice! Bea o cafea cu mine si, cu fiecare picatura, vei intelege de ce...  iti voi spune de ce... imi vei spune pentru ce... Hai sa oprim timpul in loc cu o cafea... pentru ca trezeste amintirea atator dimineti perfecte... pentru ca inlatura regretul atator clipe pierdute... pentru ca ne tine departe de suferinta unor momente ce ar fi putut sa fie si nu au fost.... Bea o cafea cu mine si povesteste-mi despre vreme... o poveste pe care as vrea sa o aud printre picaturi... o poveste spusa  la o cafea sorbita cu inghituri mici...ca sa dureze cat mai mult... cafeaua si povestea... Bea o cafea cu mine si spune-mi o poveste... despre orice!

Într-un final, totul va rămâne doar o poveste... spusă la început în șoaptă și, mai apoi, în hohote de râs cu lacrimi de amintire... niciun regret... nicio dezamăgire... doar imaginea acelor clipe devenite acum poveste...  Ne temem de episoade triste... fugim de tot ce înseamna durere... dar viața ne găsește și ne învață și ce e lacrima și ce e zâmbetul... așa, ca să ne pregătească... să știm de toate...  Și știm... și acceptăm doar pentru că avem credința că jocul încă mai poate continua... și jucam până când totul va fi doar o poveste.

E nevoie de timp si rabdare pentru a cladi o viata frumoasa... e nevoie de oameni care sa te ajute sa construiesti pentru ca singur intotdeauna e mai greu... insa e nevoie  de o eternitate pentru a te cladi pe tine la fel de frumos cum iti inchipui visele... E cumplit de greu sa darami ceva din fiinta ta ce altii au ridicat stramb... insa, in momentul in care ai constientizat acest lucru, e bine sa strici pentru a cladi din nou, de data aceasta mai aproape de perfectiune... si e nevoie de tine, de prezenta si efortul tau pentru ca, in final, uitandu-te in oglinda sa poti sa recunosti si sa placi... Viata e o permanenta lectie din care poti lesne invata cum sa fii si cum sa devii... insa e nevoie de incursiuni adanci in interiorul sufletului nostru pentru a putea sa intelegem cine suntem si incotro vrem sa ne indreptam... in momentul in care putem afirma fara ezitare ca ne cunoastem cu adevarat am invatat deja lectia pe jumatate...  Nu stiu daca lectia va fi invatata vreodata com

Acasa nu e un loc... este un sentiment... de siguranta, de grija, de ocrotire... acasa e locul in care noi simtim asta... e locul care poarta amprenta noastra... e locul care miroase a amintiri frumoase  si al carui miros il purtam cu noi oriunde ne-am duce...  Acasa fugim atunci cand sunt prea dure loviturile vietii si tot aici vrem sa ne ascundem de lumea care, uneori, se intoarce parca impotriva noastra... aici ne pitim amintirile in dulci unghere si, in momente grele, cautam cu privirea locul unei amintiri frumoase pentru a mai uita din tristeti... Acasa e mirosul... si amintirea... si gandul... si sentimentul... acasa sunt oamenii care isi deschid larg bratele pentru a ne alina atunci cand, coplesiti de poveri, cadem istoviti la pieptul lor in dulce imbratisare...  Si, oriunde in lumea aceasta vom merge, gandul si dorul se vor intoarce intotdeauna inapoi acasa pentru ca acolo se simt in siguranta...

" Cere si ti se va da! " ...conform acestui dicton se conduc majoritatea oamenilor..." Am cerut si mi s-a dat " sau " Cum sa-mi dea daca nu cer ?" aud frecvent, ceea ce ma face sa cred ca, daca nu cer, oare asta inseamna ca nu am nevoie? Probabil ca da... trebuie sa ceri, sa insisti, sa rogi, sa implori pana  cand primesti ceea ce vrei... daca primesti, pentru ca e foarte probabil sa existe cineva care sa fi implorat mai bine decat ai putea-o face tu vreodata... Si stii de ce? Pentru ca in tine mai zace o farama de demnitate pe care nu vrei sa o pierzi... pentru ca inca tu mai crezi in valori... pentru ca demnitatea e una din aceste valori. Nu, nu e nevoie sa cer ca sa primesc respect, atentie, intelegere, sinceritate, loialitate, iubire ... Nu e nevoie sa cer ca sa gasesc intelegere si compasiune atunci cand e evident ca am nevoie de asta... Nu e nevoie sa cer atentie pentru ca, daca nu mi-o acorzi, atunci inseamna ca nu poti sa oferi asta

Lasa-i sa creada! ... sa creada exact ce vor pentru ca oricum pentru tine nu conteaza decat ceea ce crezi tu...  Lasa-i sa gaseasca subiecte de conversatie! . .. oricum nu depasesc limita banalului pentru ca viata ta e numai a ta si nimeni nu o stie mai bine decat tine... asa ca e liber la speculatii...  Lasa-i sa se intrebe de ce nu reactionezi asa cum se asteapta ei sa reactionezi! ... oricum raspunsul corect nu il vor sti niciodata ... e pura interpretare... Oamenii nu pot fi opriti din a-si manifesta curiozitatea... unii manifesta o curiozitate discreta, iar altii... in fine, nu vreau sa spun ca e normalitate sa te intereseze cu punct si virgula ce se intampla in viata altora, dar exista oameni pentru care punctul si virgula e centrul existentei lor... e cafeaua de dimineata fara de care ziua isi pierde sensul... e gura de oxigen... e raza de soare... e totul... asa ca, lasa-i!!!

Ma joc in parul tau si e altfel acum... e atat  de nins... de parca fiecare iarna si-a uitat cate un fulg acolo... pe parul tau de zapada...  Ma joc cu pleopele tale... si acum cad obosite peste ochii ce parca si-au pierdut vapaia... mai licareste in ei veselia doar atunci cand ma privesc si rad... si rad si eu odata cu ei... Citesc in ochii tai doar impacare...cu tine si cu restul lumii...  si parca imi  ascunzi o taina... lasa, nu mi-o spune acum!... mi-o va spune timpul!... Iti iau mana in palma mea si e altfel... e parca mai usoara... parca mai moale... dar si-a pastrat blandetea cu care-mi mangaiai parul...  As vrea sa ma urc in bratele tale... sa vad daca mai regasesc linistea de atunci... sa vad daca mai poti ca altadata sa-mi alungi norii si sa aduci soarele pe chipul meu... doar cu o imbratisare... doar cu o leganare... si o soapta....  Acum te imbratisez eu... si te legan... si ma mir ca  acum pot sa o fac... ca nu mai esti parca a