Ina Stan

          Invatam inca din copilarie ce inseamna Nedreptatea...ii simtim amaraciunea iar Ea ne vede lacrimile. Mai tarziu vom invata sa ascundem lacrimile, dar gustul va ramane acelasi...invatam sa ne revoltam, dar revolta este pedepsita...la un moment dat,  vom accepta Nedreptatea neconditionat. Pana cand? Pana in momentul in care vom gasi in noi puterea de a lupta, de a ne face auziti si intelesi...pana  vom invata sa ne apreciem atat de mult incat sa stim ca  Dreptatea e in fiecare dintre noi si ca de noi depinde sa o facem cunoscuta.

Adevarul si Minciuna...nici macar nu se suporta unul pe celalalt, se afla in permanenta opozitie si incearca fiecare sa ocupe un teritoriu cat mai vast. O lupta la scara mare in care, de cele mai multe ori, adevarul se declara invins. Societatea de astazi anunta cu surle si trambite ca este  de partea Adevarului, dar, indirect, ii ofera sprijin Minciunii....Pana cand se va intreba Adevarul? Poate pentru totdeauna deoarece oamenii recurg la Minciuna ori de cate ori se simt amenintati ori doresc sa fie in centrul atentiei ori au ceva de castigat sau de pierdut ori...... Cand vom obosi de alergat intre Adevar si Minciuna si vom intelege importanta Adevarului in relatiile interumane, atunci poate Minciuna se va declara invinsa.

De ce aleg oamenii sa minta? Pentru ca pot face asta...pentru ca pot sa aleaga intre adevar si minciuna. De ce aleg minciuna? Pentru ca e mai simplu...e mai comod...li se pare ca li se cuvine...pentru ca toata lumea o face...pentru ca si ei au fost mintiti la randul lor si au "supravietuit"...nu se moare din minciuna... Ar putea exista o mie si una de explicatii, dar depinde de fiecare dintre noi....de felul in care am fost educati, de ceea ce ne-a oferit viata...de cum am reusit sa supravietuim provocarilor sortii.       De fapt, societata ne invata sa mintim si sa acceptam sa fim mintiti...inca de mici auzim povesti cu final fericit. In realitate, in viata adevarata finalul nu e chiar atat de fericit. Suntem inca de la 2-3 ani  "pacaliti" (suna mai bine decat mintiti) ca, daca nu mancam tot din farfurie, daca nu suntem cuminti, daca nu suntem politicosi, daca nu suntem obedienti, daca NU....nu mai vine Mos Craciun, Mos Nicolae si o multime de mosi si zane men

     A venit toamna...au cazut primele ploi si, odata cu ele, a venit si prima raceala.      Oamenii trec repede prin viata sau, poate, viata trece prea repede prin ei, la fel de repede cum cad aceste ploi de toamna.      Se anunta o toamna plina...si as vrea sa pot sa ma opresc sa vad cum cad frunzele!       Opreste-ma, Toamna, din mersul meu sa pot sa ma mai bucur de tine!

S-au aurit a toamna padurile....dar noi, in goana dupa atingerea propriilor idealuri, am uitat sa mai privim in jurul nostru. Aud mereu spunandu-se: "Nici nu stiu cand a trecut timpul!", "Nu am avut timp sa ma bucur nici de vara aceasta"...oare asa sa fie? Chiar nu avem timp? Sau nu dorim sa ne oprim din fuga si sa privim in jur de teama de a nu mai putea sa o luam din loc? Dar, la un moment dat, vom ajunge sa fim obositi, plictisiti, demotivati si, pentru a ne gasi scuze, vom spune doar: "Nu a fost sa fie!" "Ce sa faci? Soarta!"     Imi povestea cineva de curand faptul ca si-a atins toate idealurile fixate dupa terminarea facultatii: o afacere proprie, o casa frumoasa, o masina scumpa...dar cu toate acestea nu se simte implinit. Cum se poate sa te inconjori de lucruri frumoase si sa nu fii mai mult decat incantat? Se poate...in goana dupa toate acestea a pierdut ceea ce era practic esenta vietii sale: familia. A investit resurse si timp in

      Adesea ne simtim pierduti in lumea din jur...ne uitam in jurul nostru si realizam cat de singuri ne simtim inconjurati de oameni. Fiecare alearga dupa propria fericire si uita ca o va gasi doar alaturi de ceilalti..."Cand vom fi fericiti?", "Oare eu nu merit sa fiu fericit/a?", "De ce trebuie sa fie atat de greu pentru mine in timp ce pentru altii pare ca e atat de usor?"...exista intrebari, dar exista si raspunsuri...si acestea se afla in fiecare din noi...poate vom fi fericiti atunci cand nu vom astepta fericirea cu atata ardoare...poate fericirea nu e meritata decat de cei care nu o asteapta si nu o cheama cu atata disperare...poate ca, spre deosebire de ceilalti, noi am ales calea cea mai grea spre fericire...Sunt atat de multi de "poate" incat nu ne mai ramane decat speranta ca, intr-o zi, pe neasteptate, fericirea ne va bate la poarta sufletului si noi vom sti sa o primim cum se cuvine.

   Se intampla adesea sa ne intrebam " Unde am gresit ?", " Oare daca as fi procedat altfel acum as fi fost fericit/a ?", " Cum de nu mi-am dat seama de asta decat atunci cand a fost prea tarziu ?", etc. Sunt intrebari fara raspuns...si, cu cat vom cauta mai mult un raspuns care sa ne satisfaca, cu atat vom consuma mai multe resurse, ne vom simti mai neputinciosi si mai nesemnificativi in comparatie cu ceilalti. Uneori e mai bine sa acceptam ca pur si simplu nu exista raspunsuri...ca oamenii se schimba, ca intamplarile din viata noastra ne schimba, ca experientele de viata ar trebui sa fie sursa de invatare si nu de regrete...nu putem cere raspunsuri de la oamenii care nu sunt pregatiti sa le ofere...     Atunci cand vom obosi suficient de mult astfel incat aceasta oboseala sa constituie o piedica in calea devenirii noastre, abia atunci ne vom resemna si vom accepta ceea ce soarta ne-a harazit...fara a mai cauta explicatii, fara a mai incerca sa gasim s