Ina Stan

As vrea sa cred ca timpul nu m-a schimbat... ca sunt cea de ieri si dintotdeauna... dar stiu ca nu este asa... As vrea sa cred ca viata, cu experientele sale mai mult sau mai putin frumoase, nu si-a lasat amprenta asupra sufletului meu... dar sunt convinsa ca e o utopie... As vrea sa cred ca oamenii pe care i-am cunoscut nu au suferit ca urmare a greselilor mele... dar oare asa sa fie? As  vrea sa cred ca port cu mine cate putin din fiecare etapa a devenirii mele... dar oare nu a ramas nimic uitat in drum? As vrea sa cred ca redefinirea mea a fost intotdeauna in bine... dar sigur s-au strecurat si defecte cu care voi duce un razboi permanent... As vrea sa cred ca am putut sa spun intotdeauna cu voce tare: "Iarta-ma!"... dar sigur aceste vorbe au fost spuse si in gand... As vrea sa cred ca acum sunt un om mai bun decat omul de ieri... dar cred ca asta nu o pot spune numai eu... as fi doar subiectiva si atat... dar asta nu inseamna ca nu am incercat sa fiu...

Am uitat sa mai apreciem lucrurile simple, dar care transmit atata emotie... atata implinire... atata fericire... Am uitat ce inseamna compasiunea... pentru ca avem gresita impresie ca problemele noastre sunt mai mari si mai multe decat ale celor de langa noi... pentru ca ne asteptam ca altii sa ne compatimeasca pe noi... sa fie alaturi de noi... intotdeauna... fara pauza... fara ragaz... Am uitat cum sa primim critica pentru greselile pe care le comitem... consideram ca suntem criticati noi si nu comportamentul nostru sau atitudinea pe care am avut-o intr-o situatie in care am ranit pe cineva... Am uitat sa luptam pentru a mentine o relatie cu o persoana care ne-a demonstrat ca este un om de valoare... si asta pentru ca e mai usor sa incepem o alta relatie decat sa reparam ceea ce vorba si fapta au stricat... ceea ce noi am stricat... Am uitat ca oamenii conteaza si nu banii... ca oamenii sunt importanti... ca sentimentele lor sunt importante... ca fericirea nimanui nu a st