Ina Stan

Suntem piesele perfecte ale unui pervers joc de sah... pioni rapid sacrificati pe altarul parvenitismului si dorintei de marire a celor ce se cred cu mult deasupra noastra... si, culmea, acceptam in tacere cu fruntile usor aduse spre pamant si inghitim galusca umilintei... nimeni nu vorbeste... e un joc mut in care se stie de la inceput cine vor fi castigatorii... Parca am vrea sa vorbim... sa tipam ceea ce ne doare... dar tipatul refuza sa se rostogoleasca si sa-si planga durerea... raman cuvintele atarnate de buze si cad istovite inainte de a spune ceea ce mintea gandeste... a disparut curajul... sau, mai curand, curajul e echivalent cu sinuciderea... pentru ca stim ca, odata ce vom urla dreptatea, vom fi singuri in fata mamutului iar sansa nu va fi de partea noastra... Nimeni nu vorbeste... pentru ca nu mai sunt cuvinte ce se vor rostite... au disparut odata cu gandurile despre dreptate si adevar... acum alergam dupa Pokemoni imaginari si nu mai avem timp sa gandim... avem ti

Oamenii pot visa... se pot hrani cu visele lor... si pot evada impreuna cu ele intr-o lume perfecta...  Oamenii au nevoie de vise... au nevoie sa faca parte dintr-un vis... chiar si daca nu e al lor... in caz contrar ar experiment, intr-o forma perpetua, starea de nefericire... fara speranta... fara viitor... Incerc sa-mi imaginez cum ar fi sa nu pot vedea mai departe de clipa de acum... sau mai departe de ziua de maine... si simt ca e cumplit...  Avem nevoie sa ne proiectam viitorul... avem nevoie sa stim ca de noi depinde felul cum va arata acesta... chiar si intr-o mica masura... chiar si atunci cand realitatea crunta vine si ne loveste puternic peste fata,  smulgandu-ne  din lumea noastra de vise si alungandu-ne in cel mai negru cosmar... ideea este sa nu traim cosmarul pana la capat.

" Nu te urasc... pur si simplu mi-am pierdut respectul pentru tine... s-a pierdut... si, daca ma intrebi cum sau de ce, nu ti-as putea raspunde fara sa te ranesc aratandu-ti adevarata fata... e dureros de  trist sa te vezi acum prin ochii mei... Nici nu stiu daca imi permit sa urasc pe cineva... ar fi un consum prea mare de energie... de timp... de tot... dar imi permit si pot sa nu te mai respect... e simplu si usor de facut... si doar asta mai conteaza...! " Exista ura... insa ea presupune sa porti cu tine o povara si sa nu poti nicicand sa scapi de ea... te consuma... te distruge incet pe interior... e un foc ce mocneste in tine si te mistuie incet, transformand in cenusa tot ceea ce e uman in fiinta ta... asa ca, decat sa te distrugi pe tine, distrugi ceea ce oricum era sortit esecului...

Singura modalitate de a realiza lucruri deosebite este sa iubesti ceea ce faci... sa te identifici cu asta... sa te definesti pe tine si sa te regasesti in realizarile tale...  Singura cale de a  avea o relatie perfecta este sa iubesti ceea ce devii atunci cand esti alaturi de fiinta iubita... sa iubesti ceea ce simti si ceea ce vezi atunci cand privesti catre voi...  Singurul drum pe care trebuie sa mergi este cel dictat de tine si de nimeni altcineva... indiferent cat de mult ar insista cei din jur... cat de mult ar incerca sa te convinga... pastreaza-ti drumul ales pentru ca acesta te va duce mai repede spre ceea ce-ti doresti...  Singurul cer catre care trebuie sa privesti se afla doar deasupra ta... niciodata mai jos de atat... iar in drumul spre inaltimi nu e niciodata cale de intoarcere... e un drum doar inainte si atat...

Faptul ca nu poti sa-ti impui punctul de vedere nu inseamna ca totul este gresit sau invalid... ci poate insemna ca ai nevoie de mai mult timp sau de mai multa munca pentru a-ti pune sentimentele sau gandurile in cuvinte care sa se transforme in argumente solide ce pot fi acceptate fara critici... fara respingere... fara posibilitate de anulare... Uneori sentimentele si gandurile noastre refuza sa se transpuna in cuvinte... parca toate cuvintele devin prea banale ca sa poata sa cuprinda semnificatia sentimentelor... gandurilor... dorintelor noastre... Realizam adesea ca, in anumite situatii, nu ne gasim cuvintele... parca s-au ratacit prin dictionarele mintii... si incercam sa rostim  mesaje care suna banal de stupid... si nu ne mai mira nici ochii intrebatori ce se uita spre noi neincrezatori... si, oricat am incerca, totul pare pierdut pentru vesnicie...e nevoie de un singur pas inapoi si de timp pentru noi si sentimentele sau gandurile noastre... timp pentru a le putea transp

Cel mai frumos zambet ascunde secrete adanci... nu te astepta sa iti fie dezvaluite tie... nu toate, cel putin... pentru ca mereu va ramane o umbra de mister in spatele unui simplu zambet... Ochii cei mai frumosi au varsat rauri de lacrimi... in apele lor se zaresc misterele unei lumi intregi... rataceste  o clipa  pe oglinda lor si ai sa cunosti nemarginirea... Cea mai frumoasa amintire va ramane intotdeauna nespusa...  nu incerca sa o rostesti cu voce tare pentru ca isi va pierde stralucirea...  Cel mai frumos suflet este sculptat in lacrimile suferintei... doar dalta durerii ofera imaginea perfectiunii... nu te astepta sa-l gasesti  la cei ce nu pretuiesc viata si valorile ei...

Unii oameni cred ca a fi puternic echivaleaza cu a nu simti nicicand durerea... sub nicio forma... in niciun fel... in realitate insa oamenii puternici sunt cei care simt durerea, o inteleg, o accepta si invata din  ea... Nu putem fugi de durere... de tristete... de amaraciune... nu putem sa ne interzicem sa traim experiente ce ar putea genera sentimente negative... pentru ca, in felul acesta, ne interzicem sa experiementam  orice fel de sentiment... ne interzicem sa simtim... sa fim oameni... Atunci cand actionam intr-o directie sau alta e bine sa fim pregatiti si pentru reusita, dar si pentru esec... e bine sa constientizam ca, la fel de bine, s-ar putea sa zambim, dar si sa plangem... iar faptul ca vom plange nu inseamna ca suntem oameni slabi, ci oameni puternici care sunt pregatiti sa se inalte din durerea lor pentru a se pregati pentru o victorie ce va sa vina... dar ca, pentru moment, au nevoie de sesiunea lor de plans... Cine a zis ca oamenii puternici nu plang... n

Cu totii am trecut prin ceva care ne-a schimbat intr-un mod ce nu ne mai permite vreodata sa redevenim ce-am fost inainte... e pentru totdeauna si uneori e atat de trist... pentru ca, de cele mai multe ori, nu ne-am dorit o schimbare in acea directie... poate ca nu ne-am dorit deloc o schimbare... insa inevitabilul se  produce... oricand si oricum... oriunde... atunci cand te astepti mai putin... Daca intalnim oameni cu care nu ne-am mai vazut de ceva vreme si ne spun ca suntem neschimbati, atunci pe toti ne incearca un suras... pentru ca stim ca nu e adevarat... nu mai suntem nici macar aceiasi de ieri... pentru ca, intr-o anumita secunda, am devenit altfel...  Privim permanent intr-o oglinda a timpului si incercam sa regasim imaginea copilului de altadata... e doar o amintire si nici macar perfecta... avem nevoie de o poza veche pentru a sti cum eram atunci... cum arata copilul din acele timpuri... si, daca nu ar fi memoria, atunci ne-am uita cu ochi straini la copilul din poz

Cautam modele in exterior, dar singurul model pe care ar trebui sa-l urmam suntem noi... in noi exista singura resursa spre care ar trebui sa ne orientam si in functie de care ar trebui sa ne ghidam intreaga devenire...  Avem idoli... false imagini ale unor oameni falsi... cand singurul idol caruia ar trebui sa ne inchinam ar trebui sa fim doar noi... noi, pentru ca doar noi suntem stapanii adevarului nostru... stapanii unei reale imagini a noastre...  Ne renegam trecutul... pentru ca nu ni se pare atat de sclipitor pe cat am vrea noi sa fie... incercam sa ne ascundem de greselile trecutului si sa le tinem bine ferecate astfel incat ceilalti sa nu le descopere vreodata... dar uitam ca toate acele greseli au creat omul care suntem astazi... au stat baza intelepciunii noastre de acum... Renegandu-ne trecutul nu facem altceva decat sa ne taiem radacinile... si vom ramane suspendati in prezentul continuu... fara trecut... fara viitor... doar cu false imagini ale unor idoli la fel

Daca nu poti sa schimbi ceva, atunci unicul lucru care iti mai ramane de facut este un ras bun... da, exact asa cum suna... deci, fara lacrimi de neputinta... fara alte insistente... fara regrete... fara nimic altceva decat un ras in hohote... dupa care vei vedea ca lumea ta isi va schimba culorile...  Si toate acestea pentru ca este stiut faptul ca unul dintre cele mai fericite momente din viata este atunci cand iti gasesti curajul de a renunta la ceea ce nu poti schimba... iar fericirea inseamna sa razi in interior... sa te bucuri... sa traiesti aceasta bucurie care va transpare cu siguranta in toata fiinta ta...  Este in regula sa nu poti schimba totul... este in natura lucrurilor incapatanarea... reticenta... si, mai ales, in natura oamenilor... cand te vei impaca cu ideea limitelor tale ca om, poate ca vei reusi sa intelegi puterea unui zambet din neputinta...

Fericirea este o alegere, nu un rezultat... pentru ca nimeni si nimic nu va reusi sa te faca fericit inainte de a alege tu sa fii fericit... Nicio persoana nu va reusi sa te faca sa simti fericirea inaintea ca tu sa alegi sa simti fericirea... sa traiesti si sa te bucuri... sa iti doresti... sa afirmi... sa tipi dupa fericire pentru ca e numai si numai alegerea ta... Inainte insa trebuie sa stii ceva... fericirea nu va veni catre tine... pentru ca nu poate sa vina decat dinlauntrul tau... din tine... iar cand vei accepta asta, vei intelege de ce fericirea nu poate fi asteptata... ci doar provocata sa iasa la suprafata... pentru ca tu sa o simti si sa te bucurii de curcubeul de senzatii pe care ti-l ofera... si totul e gratis... trebuie doar sa-ti permiti sa alegi fericirea...

Se intampla sa ratacim... agatati intre realitate si fantezie... intre adevar si vis... atarnati intre doua lumi: una multicolora iar alta in nuante de gri... niciodata alb... rareori negru... Ratacim pentru ca e prea greu uneori sa raspundem la o intrebare simpla: "Ce e cu adevarat important in viata pentru noi?"... insa, in momentul in care vom putea raspunde la aceasta intrebare, e bine sa gasim  curajul si intelepciunea de a ne construi vietile in jurul acestui raspuns... pentru ca asta e tot ceea ce conteaza cu adevarat... Niciodata nu va fi prea usor... intotdeauna va fi greu... sau foarte greu sa-ti gasesti calea... sa iti indeplinesti visele... sa stii ca valorezi ceva pentru tine... dar, atunci cand vei simti ca poti sa realizezi toate acestea, vei putea sa raspunzi la intrebarea aceea simpla: "Ce e important pentru mine?"

In anumite situatii, tot ceea ce mai poti face este sa zambesti... lacrimile cu siguranta nu te vor ajuta... pentru ca ele trezesc compasiunea si nu ai nevoie sa iti planga ceilalti de mila... destul ca o faci deja tu... din plin... dar in singuratate... Nu e un zambet idiot... nici macar nu e un zambet fortat... ci e un zambet care semnifica acceptare... impacare cu situatia... si pregatire pentru pasul urmator...  Din fericire, timpul va trece cu sau fara zambetul tau... si asta pentru ca nu prea depinde nimic de tine... in afara de viata ta, totul se invarte in jurul tau... daca vrei sa pasesti in acest vartej, e o alegere ce-ti apartine... daca nu, poti deveni simplu spectator... nu e obligatoriu sa zambesti si sa mergi mai departe... poti ramane atarnat de-o lacrima pentru vesnicie... E important sa invatam sa zambim... pentru ca e singurul mecanism care ne permite sa ne adaptam provocarilor vietii... e important sa stim sa zambim chiar si atunci cand ne ineaca  lacrimile

Inca o data se confirma faptul ca unii oameni fac orice pentru bani... si, cand spun orice, ma refer la absolut tot ce ar putea cuprinde mintea omeneasca... si dincolo de asta... Am spus "unii oameni", dar nu stiu de ce am amara senzatie ca sunt din ce in ce mai multi... si, nu stiu de ce, dar am convingerea  ca in curand voi putea afirma "majoritatea" si nu voi fi trasa la raspundere pentru asta intrucat va fi cruntul adevar...  A devenit un fel de prostitutie a caracterului... oameni care se umilesc... care se injosesc... care se indoaie atat de mult incat saruta cu fruntea tarana de zici ca si-au pierdut statutul de vertebrate... totul pentru unicul lucru care nu ar trebui sa aiba sens: banul. E ridicol cum o bucata de hartie poate sa cumpere oameni si sa schimbe caractere... e ridicol cum se vand unii atat de ieftin pe ceva care nu egaleaza notiunea de om... e ridicol cum visele unor oameni se invart in jurul banilor... e ridicol cum isi jertfesc umanitat

Uneori, tot ceea ce trebuie sa faci este sa arzi puntile care stabilesc legatura cu oameni sau locuri catre care nu ar trebui sa te mai intorci vreodata... pentru ca e nevoie sa existe prapastii adanci care sa te poata opri in cazul in care un sentiment bine ascuns ar reusi sa iti submineze inteligenta si sa te determine sa pasesti pe punte spre omul sau locul care odata te-a dezamagit... In viata cream punti de legatura cu oamenii si locurile prin care trecem... fiecare trecere lasa o amprenta asupra noastra... fiecare om sau loc intalnit in cale va insemna o amintire pentru noi... unele amintiri vor fi superbe si ne vom dori sa le aducem frecvent in memoria noastra... altele vor insemna tristete si suferinta si pe acestea vom cauta sa le ingropam adanc in minte spre a le da uitarii... din pacate, se intampla sa uitam tristetea sau suferinta si sa calcam din nou pe aceeasi punte care odata a insemnat durere... si, ori de cate ori am calca pe puntea aceasta, durerea va fi de fie

Poate ca viata nu inseamna sa eviti permanent contuziile ce ar putea rezulta din urma cazaturilor... poate ca nu inseamna sa-ti pastrezi intact orice fir de par... orice bucatica de piele... orice margine de suflet...    Poate ca viata este despre a strange cat mai multe dovezi ca am trecut prin ea... o vanataie... o rana...  o cicatrice ce o purtam cu noi inca din copilarie... toate amintiri ale trecutului ce ne-au transformat in ceea suntem azi... momente frumoase ce au inceput candva cu un "v-ati ascunselea" rostit intr-o propunere galagioasa cetei de copii ce ne inconjura pana la soapta inecata in lacrimi a unui "adio!"...    Intr-un final, viata nu e despre ceea ce am fi putut sa facem si nu am facut, ci despre tot ceea ce ni s-a intamplat... despre tot ceea ce am realizat... despre cicatrici si rani ramase inca deschise... despre urme si semne... despre noi...

Nu putem deveni ceea ce ne dorim atata timp cat ramanem ceea ce suntem... avem nevoie, inainte de toate, sa schimbam ceva... si putem incepe cu noi... usor, astfel incat sa nu resimtim socul schimbarii...  Putem sa ne schimbam de vechile straie pentru a lua altele... si nu unele de imprumut sau second hand... ci straie noi... imaculate... care sa semnifice un nou inceput...  Ne schimbam pe noi nu imitand comportamentele celor din jur... nu imprumutand atitudini si moduri de a ne raporta la lume... nu luandu-le straiele celor pe care ii consideram modele...  Ne schimbam nu atunci cand ii copiem pe ceilalti, ci atunci cand ne creionam propria  imagine despre cum am dori sa fim...devine astfel evident faptul ca ne schimbam atunci cand luptam pentru originalitate si unicitate si nu atunci cand incercam sa plagiem pe altii...  Schimbarea trebuie sa se produca mai intai in mintea si sufletul nostru pentru ca mai apoi sa determine transformarea in ceea ce ne dorim sa fim...

Absolut totul in viata noastra nu este decat o reflectare a propriilor alegeri pe care le-am facut... alegeri mai mult sau mai putin inspirate... mai bune sau mai putin bune... mai fericite sau mai putin fericite...  Toata viata noastra ne reflecta pe noi... este o oglinda perfecta a ceea ce suntem... iar, daca avem intentia de a invinui pe cineva pentru alegerile neinspirate, ar trebui sa stim ca nu putem face asta... dar putem incerca... insa acel sentiment de eliberare... de impacare... de liniste nu il vom trai decat in momentul in care vom recunoaste fata de noi insine propria vina... si ne vom ierta...  Intotdeauna va fi cineva alaturi de noi care sa ia asupra sa o parte din vina ce ne apasa umerii... depinde insa de cat de egoisti suntem... de cat de mult dorim sa ne care altii poverile... de cat de mult stim ce inseamna responsabilitatea... asumarea...  Viata noastra... alegerile noastre... si consecinte pe care tot noi ar trebui sa le suportam... insa, daca vrem

Realizam intr-un anumit moment ca am incetat sa ne mai traim viata... ca efectiv nu facem decat sa asteptam ziua de maine... ca nu reactionam decat la ideea aparitiei unei alte zile din viata noastra... poate in speranta unui alt inceput... De fapt, nu traim, ci asteptam... e o asteptare incordata a ceva ce nu este clar definit pentru noi... si aici se regaseste toata tristetea unei lumi... adunata intr-o speranta desarta pentru ziua de maine... Nu stim ce anume asteptam... nu cunoastem ce anume dorim sa se petreaca in vietile noastre... nu dorim practic nimic altceva decat, poate, sa nu se mai repete ceea ce deja cunoastem... ceea ce deja ne plictiseste... vrem ceva... orice... sau aproape orice...   De ce maine ar fi diferit? De ce maine ar aduce acel ceva, indefinit pentru noi, necunoscut pentru toata lumea?... De ce sa asteptam sa traim viitorul cand prezentul este atat de viu langa noi????!!!!!

Ne masuram zilele in lacrimi sau zambete... in veselie exagerata sau tristete profunda... si suntem oamenii extremelor... de noi create... Ne masuram relatiile in ani si nu in iubire... nu mai cunoastem valoarea sentimentelor, ci doar a castigului... si lasam in urma iubirea doar pentru sclipirea amagitoare a aurului... Ne amagim ca vom avea un viitor sclipitor, dar nu facem nimic in prezent pentru a transforma viitorul... si traim imbatati de propriile iluzii doar cu speranta unui "maine" mai bun... Ne amagim de puterea inrobitoare a banilor, preferand sa-i fim sclavi pentru vecie... si devenim astfel simple instrumente in bataia sortii.... sau a banilor... Oameni ai extremelor... subjugati pe vecie ideii de putere... uitam ca singura avere pe care o purtam de-a pururea cu noi este in suflet si in minte... si nimeni nu ne-o poate lua vreodata...

Adesea subestimam puterea unei atingeri... si consideram ca prea mult din multul pe care deja l-am primit ni se cuvine mai degraba... si asteptam sa primim totul, dar asteptarea e in van... pentru ca nimic nu se va mai intoarce vreodata catre noi din directia acelei simple, dar esentiale atingeri...  De cele mai multe ori ignoram un zambet ce vine catre noi... il ignoram cu buna stiinta sau inconstient... mai mult sau mai putin voit... si nu pentru ca nu am avea nevoie de un zambet, ci poate pentru ca vrem mai mult de atat... sau poate ca zambetul acela nu ne transmite nimic din ceea ce  asteptam noi sa ne transmita... si astfel se pierde in timp... si e doar un zambet caruia ii atribuim o mie de  semnificatii... dar ne e teama sa o rostim pe cea adevarata... Se intampla sa nu dam importanta unui cuvant menit sa ne faca o zi mai frumoasa... sa ne simtim mai bine... sa evadam din cotidian intr-o lume mai buna... fie doar si pentru o secunda... sau o vesnicie... numai ca noi sun

Oamenii integri nu isi ascund reactiile sau parerea in legatura cu un subiect care ii deranjeaza... sau cu o persoana care dezamageste...  Oamenii integri nu ii manipuleaza pe ceilalti doar pentru a-si atinge scopul... nu induc idei false si nici nu incearca sa isi impuna punctul de vedere apeland la orice mijloc... si prin orice cale... indiferent cum... Oamenii integri nu pretind nimic celorlalti... nu se impun denigrand pe ceilalti... nu pun piedici celor mai buni decat ei, ci le recunosc meritele... si se declara invinsi in fata celor mai buni decat ei...  Oamenii integri nu isi creeaza false imagini... nu joaca roluri ce nu li se potrivesc... nu isi striga pretinsele merite...  Oamenii integri nu vorbesc niciodata despre integritatea lor... pentru ca integritatea se identifica cu toata fiinta lor... si chiar nu mai e nevoie de cuvinte...