Ina Stan

    Renuntam la multe lucruri in viata... uneori doare, alteori nu... dar cel mai mult doare cand renuntam la oameni.     Doare cand  renuntam la fiinta iubita...dar o facem pentru ca ne doare mai mult cand simtim minciuna ce se ascunde in cuvinte atent alese si spuse cu zambetul pe buze... doare cand simtim tradarea fiintei careia i-am acordat incredere deplina...    Renuntam atunci cand nimic din ceea ce am visat impreuna nu mai este un vis, ci doar o amagire... pentru ca doare cumplit de tare, alegem sa nu folosim cuvinte banale care ar suna sec  si plecam in tacere, lasand tacerea sa vorbeasca in locul nostru...    Renuntam atunci cand simtim un gol imens in locul ocupat candva de fiinta iubita... un gol care acum nu mai poate fi umplut cu nimic si care provoaca doar suferinta...    Renuntam pentru ca o calatorie in doi nu isi mai are sensul intr-o lume in care am renuntat sa mai visam impreuna... renuntam nu pentru ca visele noastre sunt diferite, ci pentru ca visele noas

                                                                           Fiecare om isi are visele sale... pentru ca nu exista om care sa nu viseze la ceva.... unii viseaza la un job mai bun, altii la o casa mai mare... unii viseaza la o familie fericita, altii la o viata mai frumoasa... dar toti oamenii viseaza... pentru ca e placut sa visezi, pentru ca frumos sa lupti pentru ceva, pentru ca e extraordinar sa speri.     Din pacate, multi dintre noi abandoneaza visele chiar inainte de a incepe sa lucreze la infaptuirea lor... pentru ca gasesc suficiente motive care sa ii determine sa creada ca nu se vor implini niciodata... ca sunt simple iluzii... ca nu merita efortul de a incerca pentru ca totul va fi un esec... oamenii abandoneaza cautand motive sa o faca... si motive se gasesc intotdeauna. Ceea ce nu gasesc oamenii este  puterea de a merge mai departe, de a depasi obstacole ridicate de ceilalti oameni sau de viata... iar visele raman doar  simple amintiri.    Insa un vis

   In fiecare clipa cerul isi deschide bratele pentru a primi ingeri... ii alege dintre noi, dintre pamanteni  sa-I fie alaturi lui Dumnezeu...    Incet, incet ne inconjuram de ingeri... ne pierdem radacinile... ne pierdem valorile... ajungem frunze in vant... ne purtam neputinta si ne taram pasii cu priviri atintite in pamant... suflete firave ce se ineaca cu glasul dreptatii si-si poarta suferinta in tacere... ne pierdem vocea... ne pierdem constiinta  si acceptam nedreptatea, dusmania, ura, minciuna, tradarea...      In scurte momente de desteptare tipam dupa schimbare, dar nu intelegem ca schimbarea trebuie sa vina din noi... e nevoie de o schimbare radicala a noastra, a oamenilor... a fiecaruia dintre noi... pentru ca am uitat ce inseamna bine, frumos, adevar, dreptate, iubire... am uitat valorile care ne definesc umanitatea...     Cautam vinovati in afara noastra... acuzam, lovim, aruncam cu vorbe dureroase ca pietrele ce ucid sentimente... ne distrugem umanitatea... iar vin

      Uneori e nevoie sa invatam sa zambim din nou... poate ca viata ne-a supus la grele incercari sau poate ca noi nu am fost suficienti de pregatiti sa le facem fata... cert e ca uitam sa zambim ...iar pentru a ne putea continua calatoria e nevoie de zambete... trebuie sa invatam sa zambim din nou!    Odata ce am cunoscut suferinta, imaginea ei se imprima pe chip... o regasim in ochi, pe buze, pe frunte... dar intotdeauna in ochi pentru ca ei reprezinta poarta catre sufletul nostru... pentru ca gura poate sa minta mimand zambete, dar ochii vor fi intotdeauna sinceri si vor reflecta durerea...     Pentru a alunga suferinta de pe chip e nevoie sa invatam sa zambim din nou... si o vom face cu pasi mici, sovaitori ... si vom schita zambete timide ... si vom descoperi ca viata devine mai frumoasa cand ii oferim un zambet...     Invatand sa zambim din nou  vom alunga urmele suferintei de pe chip si vom putea continua calea vietii cu pasi mai siguri si mai hotarati... invatati sa zamb