Ina Stan

Plange vantul... plange de ciuda... si fura... imi fura fulgii de zapada sa-i duca departe... si fuge maturand cu ei strazile pustiite de viata... ii aduna in vartej si-i mana pe campuri... pe dealuri... pana departe... in locuri tainice... ascunse de ochi iscoditori...  Plange vantul... si se roaga... si  se umileste... si arunca blesteme aprige... si ma cheama... ma ispiteste sa-i ies in cale pentru a ma invalui in imbratisarea-i de gheata...  Plange vantul... si asteapta... ma asteapta sa-i cad in brate si sa-mi atinga obrajii cu un sarut de gheata... dar il las sa planga si sa astepte...

Pod de gheata peste visele noastre... si gheata e atat de subtire!.... daca se va sparge vom prinde visele... unele de altele... poate se vor implini mai repede impreuna... Clipa de vis sub fulgi de zapada... si tot cad din cer peste noi... usor... lin... sa nu ne tulbure linistea... sa nu ne strice soaptele... Ninge... un vis... o soapta... o taina... se imbratiseaza cerul cu pamantul cu brate lungi tesute din fulgi de zapada... ca sa se ajunga... sa se atinga... si sa se bucure... E vreme de poveste... o poveste de gheata soptita la ureche... ca nu cumva sa se topeasca gheata si sa se risipeasca in negurile vremii...

As vrea sa pot sa imi indeplinesc toate visele usor si repede... dar cred ca nu as fi mai fericita...  As vrea sa stiu intotdeauna ce vorbe sa spun astfel incat sa nu ranesc pe nimeni... dar cred ca ceilalti nu isi propun acelasi lucru in ceea ce ma priveste... As vrea sa cred ca tot ceea ce fac este spre binele meu si al celor din jurul meu... dar oare asa sa fie? As vrea sa cred ca pot repara tot ceea ce am stricat... dar stiu ca nu depinde numai de mine.... As vrea sa cred ca sunt inteleasa atunci cand gresesc... dar cred ca sunt mai mult condamnata pentru greselile pe care le fac... As vrea sa cred ca sunt iertata atunci cand cer iertare... dar daca ranile pe care le-am provocat nu pot fi iertate? As vrea sa cred...