Postări

Se afișează postări din decembrie 6, 2018

Creioane colorate

Imagine
Scrie-mi gândurile tale cu creioane colorate... vreau să simt culorile  sufletului tău... Poate vei scrie în nuanțe de roșu... vulcanic... temperamental... înflăcărat de pasiunea cuvintelor nerostite... Poate vei scrie în nuanțe de galben... gelos... pătimaș... acaparator... doar pentru tine... și numai pentru tine... Poate vei scrie în nuanțe de verde... liniștit... relaxat... echilibrat... sigur... pe toate situațiile din viața ta... și pe tine... Poate vei scrie în nuanțe de albastru... calm... serios... meditativ... la ceea ce a fost și va fi să vină... Însă eu sper că îmi vei scrie în toate culorile curcubeului... ca o explozie de veselie... de împlinire... de regăsire după o perioadă zbuciumată... după o furtună... după tot... Scrie-mi cu creioane colorate despre tine...