Ina Stan

E iarna afara... si ninge din nou... se acopera brazii cu spuma de lapte... si e poveste... O poveste de iarna cu zane de zapada si feti-frumosi de gheata... o poveste de iarna adevarata... Coboara din cer pe aripi de vant, rand pe rand, fulgii... sunt cuminti in zborul lor lin spre pamant... e un ultim zbor spre finalul calatoriei... e sfarsit in imbratisarea rece a realitatii... Covor de zapada tesut din mii de fulgi ne acopera... si ne pierdem in multimea de mii si mii de oameni, precum se pierd fulgii printre mii si mii de alti fulgi la fel... pentru ca, de acolo de sus, toata lumea e la fel... toti oamenii sunt la fel... nimic nu ii deosebeste... doar amprenta pe care o lasa in trecerea lor e altfel... doar chipul lor e altfel... si atat... Suntem la fel... fulgi ratacitori prin lume... in permanenta zbatere pentru o viata mai buna... pentru o altfel de viata... pentru un loc mai bun din care sa ne pregatim pentru finalul calatoriei...

Pot sa ma opresc o clipa si sa-i fur vietii un suras... si apoi sa fug mai departe... ca sa nu imi ia surasul inapoi...  Pot sa ma opresc o clipa si sa ii fur sortii o sansa... si apoi sa fug mai departe... ca nu ma ajunga soarta si sa-si ceara sansa inapoi... Pot sa ma opresc o clipa si sa-ti iau  de pe frunte un gand... si apoi sa fug... ca sa nu te ajunga gandul.... Pot sa ma opresc o clipa si sa iti pun pe buze un zambet... si apoi sa fug... ca nu ma razgandesc si sa-ti iau zambetul cu mine... Pot sa ma opresc o clipa si sa te ajut sa repari ce am stricat... si apoi nu am sa mai fug... pentru ca stiu ca nu am mai putea zambi... pentru o clipa... sau pentru totdeauna... iar cand zambim impreuna putem sa atingem cerul... doar cu un zambet...