Gând
Cu capete plecate și pumnii strânși ne revoltăm împotriva sorții... cerem mai mult, parcă prea mult, și uităm să mulțumim pentru ce suntem... pentru ce avem... pentru tot... Purtăm cu noi grele poveri - regretele... regrete pentru ce am avut și nu am știut să pretuim... regrete pentru ce ne-am dorit, dar ne-a fost interzis să primim... regrete ce ne zdrobesc sufletele și ne răpesc bucuria... Ne grăbim să primim și deschidem larg brațele... în schimb, uităm de multe ori să le deschidem atunci când cineva are nevoie de noi... ezităm să oferim din ce e al nostru și am învățat să pronunțăm un singur cuvânt: EU. Atunci când oferi un zâmbet, o îmbrățișare, o mângâiere, nu te costă nimic... poate doar o fărâmă din sufletul tău care oricum se va întoarce către tine pe aripa unui surâs, a unei îmbrățișări, a unei mulțumiri...