Balaurul din noi
Uitam oameni, uitam locuri, uitam timpuri pentru ca in final sa uitam de noi. Uitam, ascunzand in cele mai tainice spatii ale mintii minunile cu care ne surprinde soarta sau dramele cu care ne palmuieste viata. Uitam pentru ca viata nu poate merge mai departe fara uitare...uitam pentru ca noi nu putem duce cu noi atatea amintiri cat incap intr-o viata de om...uitam pentru ca fara uitare mintea umana ar fi sortita mortii...o moarte lenta, subtila, abia simtita...avem nevoie de uitare! Cumva, viata oricum merge intotdeauna mai departe iar noi trebuie sa invatam sa facem exact acelasi lucru: sa mergem mai departe! De cele mai multe ori insa ramanem blocati in vise nerealizate, in iubiri neimplinite, in sanse pierdute...si ne oprim in loc si asteptam...ce? ...sa ne adoarma durerea in suflet si sa apara uitarea. Pasim pe varfuri, timid, cu teama ca nu cumva sa desteptam balaurul durerii din somnu-i lin si sa ne puna iar stapanire pe suflet...pasim pe varfuri, dar pasii acest