S-au aurit a toamna padurile...

S-au aurit a toamna padurile....dar noi, in goana dupa atingerea propriilor idealuri, am uitat sa mai privim in jurul nostru. Aud mereu spunandu-se: "Nici nu stiu cand a trecut timpul!", "Nu am avut timp sa ma bucur nici de vara aceasta"...oare asa sa fie? Chiar nu avem timp? Sau nu dorim sa ne oprim din fuga si sa privim in jur de teama de a nu mai putea sa o luam din loc? Dar, la un moment dat, vom ajunge sa fim obositi, plictisiti, demotivati si, pentru a ne gasi scuze, vom spune doar: "Nu a fost sa fie!" "Ce sa faci? Soarta!"
    Imi povestea cineva de curand faptul ca si-a atins toate idealurile fixate dupa terminarea facultatii: o afacere proprie, o casa frumoasa, o masina scumpa...dar cu toate acestea nu se simte implinit. Cum se poate sa te inconjori de lucruri frumoase si sa nu fii mai mult decat incantat? Se poate...in goana dupa toate acestea a pierdut ceea ce era practic esenta vietii sale: familia. A investit resurse si timp in lucruri, dar a uitat sa investeasca sentimente si sa cultive valori in propria familie.
    Asadar putem sa ne oprim fara nicio teama sa admiram padurea pentru ca intotdeauna lucrurile vor putea fi cumparate, in schimb oamenii si sentimentele lor nu au pret.