Momente
Nu mi-a fost niciodata teama de esec si nici nu am gandit vreodata ca eu trebuie sa reusesc din prima
incercare pentru ca, altfel, se va prabusi toata lumea mea...
insa am facut tot ceea ce a depins de mine pentru a reusi... o data....
si inca o data... o incercare... si inca una...
Insa mi-a fost teama de ceva.... mi-a
fost teama de faptul ca eu va trebui sa fac fata acelor situatii in
care oamenii, mai bine sau mai putin bine intentionati, mai sinceri sau
mai putin sinceri, mi-ar putea servi urmatoarea replica in incercarea,
evident penibila, de a-si arata compasiunea: "Cum asa?! Tocmai tu??!! Nu
meritai asa ceva!!!!"... Sigur!!... Uite ca meritam... si asta pentru ca
sunt om si mi se pot intampla multe... pentru ca traiesc in viata
reala... pentru ca sunt supusa greselii... si exista un pret pentru
orice...
Sau, mai mult, exista oameni care, chiar
daca nu rostesc acele cuvinte "pline de compasiune" (se pare
ca ei reusesc sa constientizeze ridicolul situatiei) se intampla sa fie
atat de expresivi incat parca pe chipul lor s-a strans toata mila
lumii... daaa.... si cred ca fiecare dintre noi a trait macar o data in
viata o astfel de situatie...
Nu e nevoie nici de cuvinte... nici de
chipuri "miloase".... nu e nevoie de nimic, ci e nevoie de oameni
adevarati care sa fie prezenti atunci cand dorim sa ne "plangem de
mila" intr-o secunda de ratacire...
Comentarii
Trimiteți un comentariu