Iertare

As vrea sa-mi cer iertare... pentru tot ce as fi putut face si nu am facut... pentru tot ce as fi vrut sa spun si nu am spus... pentru tot ce am simtit si am refuzat sa arat... pentru tot timpul pe care am crezut ca-l detin si l-am pierdut... pentru toate momentele speciale pe care le-am ratat... pentru ca am gresit! 

As vrea sa cred ca nu am  ranit pe nimeni in drumul meu, dar stiu ca nu este asa... as vrea sa cred ca nu am lasat orgoliul sa dicteze ratiunii, dar stiu ca e o amagire... as vrea sa cred ca deciziile mele nu m-au afectat decat pe mine, dar stiu ca e o minciuna... si am gresit!

As vrea sa iert tot ce nu am facut, tot ce  am crezut ca stiu si nu am stiut, tot ce nu am putut intelege la timp...

As vrea sa-mi iert clipele de ezitare,  neincrederea, suspiciunea, distanta autoimpusa... as vrea sa-mi iert asteptarea, teama, indoiala... as vrea sa pot sa-mi iert ...

Iertarea trebuie sa inceapa intotdeauna de la noi... de la greselile pe care le comitem in mod constant fata de noi insine, dar pe care le ignoram sau le minimalizam importanta...

Avem libertatea de a ne comporta asa cum dorim, in conformitate cu educatia, interesele, personalitatea, valorile noastre ... avem libertatea sa afisam atitudinea pe care dorim si pe care noi o consideram corecta in relatia cu cei din jurul nostru... dar trebuie sa stim ca relatiile cu ceilalti sunt marcate de atitudinea si de comportamentul nostru si se afla sub semnul greselii... a noastra sau a altora...

Putem ierta doar atunci cand intelegem... atunci cand vedem iertarea nu ca pe un act de bunavointa din partea noastra, ci ca pe o datorie pe care o avem fata de noi insine... abia in momentul in care am iertat  putem afirma ca vom fi bine si ca vom putea merge mai departe... un mers temator, sovaitor, umbrit de experienta unei greseli de viata, dar un mers drept, orientat corect mereu spre inainte.