Supradoza de trecut

Zilele trecute vorbeam cu cineva care mi se confensa intr-un mod absolut dureros si chinuitor... si tot ce isi dorea era sa se poata intoarce in trecut pentru a schimba, din cate am inteles, cam tot... nu-i placea prezentul... isi proiecta in culori sumbre viitorul... dar mai presus de toate isi detesta trecutul pe care practic il invinovatea de tot raul care se prefigura la orizont... 

Cred ca sunt destui oameni care ar vrea sa poata calatori in timp pentru a schimba ceva ce considera ei ca le influenteaza negativ vietile... ma bucur insa ca nu ma numar printre ei... accept ceea ce am devenit si sunt constienta ca e o consecinta a tuturor experientelor de viata pe care le-am trait... sunt eu cea de acum, departe de perfectiune... imperfecta in sensul in care am acceptat sa-mi placa mie...nu-mi doresc sa schimb nimic din trecut, dar vreau sa cred ca pot sa fac ceva in prezent pentru ca viitorul sa sune altfel... si, chiar daca lucrurile nu se vor intampla exact asa cum imi doresc eu, sunt convinsa ca ma voi adapta... 

Ar fi o naivitate sa credem ca a schimba trecutul inseamna a infrumuseta prezentul... iar atunci cand, constienti fiind de neputinta intoarcerii in timp, ne dorim cu disperare aceasta calatorie, nu facem decat sa ne negam pe noi... sa ne respingem... sa ne risipim...