Dragostea la rascruce

Dragostea... ar fi de preferat sa se deruleze intr-un singur sens... o singura directie... dar ce te faci cand realizezi ca de fapt te afli intr-o imensa intersectie fara indicatoare???... ce te faci atunci cand realizezi la un moment dat ca ai vrea sa schimbi directia in timpul mersului?... sau sa cobori din mers fara sa-ti deranjezi partenerul, eventual fara ca acesta sa observe ca ai facut asta?... sau, si mai rau, sa il invinovatesti pentru alegerea ta?...
Sentiment minunat... nimic de zis... dar cu limitele sale dictate de ecuatia personala a fiecaruia dintre noi... si de motivatie... si de dorinta... si de recunoastere... 
La inceput ambii parteneri sunt atat de implicati si de absorbiti in a-si trai povestea de dragoste incat uita de limitele fiintei umane... dupa care, in functie de caz fireste, incepe distractia...  unele cupluri se sudeaza, altele se destrama... unii ajung sa-si imbratiseze nepotii impreuna, altii devin simple amintiri unii pentru ceilalti (amintiri mai mult sau mai putin placute, dar, de cele mai multe ori, mai putin placute!)...
Nimeni nu porneste la drum intr-o relatie de iubire gandindu-se la despartire... viseaza la "... pana la adanci batranete!"... dar... ce se poate intampla?!..
Deci, incepi o relatie de iubire... dar, la un moment dat, realizezi ca te afli in relatia nepotrivita cu persoana nepotrivita... ce mai poti face?... te iubeste, dar tu realizezi in timpul mersului ca nu simti practic nimic... ii privesti implicarea, daruirea, atentia ce ti-o acorda, dar, in afara faptului ca toate acestea te paralizeaza, te fac sa te simti mai mult decat vinovat... ai mintit doua persoane, dintre care una esti tu... singura scapare este sa i te destainui... cu riscul de a primi doua palme... de a starni potop de lacrimi si de acuze... si oprobiul public al prietenilor care te considera deja caz patologic...
Asa ca, parca e mai simplu sa te descurci intr-o intersectie imensa fara indicatoare, decat intr-o relatie de iubire atunci cand descoperi tocmai lipsa ingredientului principal...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Miracole

Imagine
Traim fiindu-ne teama de ceea ce s-ar putea intampla si uitam sa traim indiferent de ceea ce ni se intampla... ne petrecem viata paralizati de teama unui esec... a unei pierderi... si nu incercam sa infruntam pericolul indiferent de consecinte... nu infruntam viata... nu ii sfidam limitele pe care ni le impune... ne creem propriile zone de confort din care refuzam sa mai iesim... pentru ca ne e teama de nou... de necunoscut... de altceva... Asteptam sa se produca miracole... dar uitam ca noi suntem  miracole care deja s-au produs... asteptam ca viata sa ne ofere doar frumos... doar bine... doar exceptional... dar oare am putea numi toate acestea experienta? Putem oare gasi in noi curajul de a infrunta orice, oricand? Putem face efortul de a intelege ca orice ni se intampla are un scop anume?  Evenimentele din viata noastra au intotdeauna un singur sens: fie sunt o binecuvantare, fie sunt o lectie menita sa ne invete  ceva. Depinde de fiecare dintre noi sa le transforme in ceva
Citiți mai multe

Printre îngeri

Imagine
In fiecare clipă cerul îşi deschide braţele pentru a primi îngeri... îi alege dintre noi, dintre pământeni  să-I fie alături lui Dumnezeu... Incet, încet ne înconjurăm de îngeri... ne pierdem rădăcinile... ne pierdem valorile... ajungem frunze în vânt... ne purtăm neputinţa şi ne târâm paşii cu priviri atent aţintite în pământ... suflete firave ce se îneacă cu glasul dreptăţii şi-şi poartă suferinţa în tăcere... ne pierdem vocea... ne pierdem conştiinţa  şi acceptăm nedreptatea, duşmănia, ura, minciuna, trădarea... In scurte momente de deşteptare ţipăm după schimbare, dar nu înţelegem că schimbarea trebuie să vină din noi... e nevoie de o schimbare totală a tot ce a însemnat cândva OM... e nevoie de schimbarea fiecăruia dintre noi... pentru că am uitat ce înseamnă bine, frumos, adevăr, dreptate, iubire... am uitat valorile care ne definesc umanitatea... Căutăm vinovaţi în afara noastră... acuzăm, lovim, aruncăm cu vorbe dureroase ca pietrele ce ucid sentimente...
Citiți mai multe

Inside my head

Imagine
    Traim intr-o societate in care visele se transforma cumplit de repede in cosmaruri... iar asta ne impiedica sa indraznim sa mai visam... si, insesizabil, ajungem sa suferim de insomnie colectiva... pentru ca ne e teama sa mai inchidem ochii... si nu pentru ca ne-ar fi teama de vise... sau de cosmaruri.... ci pentru ca  suntem terifiati de trecerea de la starea de  vis la  cea de cosmar...     Alegem sa fugim de visele noastre pentru a alerga prin visele altora... pentru ca putem evada oricand din visele altora, pe cand ale noastre ne impiedica sa facem asta... trebuie sa le traim pana la capat... si sa suportam direct consecintele... fugim de consecinte si ne ascundem dupa altii... dupa evenimente... dupa momente... dupa clipe...       In momentul in care ne oprim din a mai face parte din visele altora... in care ne oprim din a mai visa pentru altii.... in momentul in care  vom gasi in interiorul nostru forta de a visa pentru noi... abia atunci vom accepta si realitatea in c
Citiți mai multe