Impacarea de sine

    Alergam cu totii intr-o goana nebuna dupa fericire... pe oricine daca ai intreba ce isi doreste de la viata ar raspunde repede, fara sa stea prea mult pe ganduri, ca isi doreste fericirea... sa fie fericit... sa imbratiseze fericirea... sa se agate de fericire si sa nu ii mai dea drumul niciodata... pentru ca, in inchipuirea noastra, fericirea inseamna sanatate, bani, recunoastere sociala si profesionala, familie iubitoare... si nu neaparat in ordinea aceasta... 
    In momentul in care ne lipseste unul din lucrurile mentionate... familie iubitoare, bani, sanatate, recunoastere sociala sau profesionala... incepem sa devenim agitati, anxiosi, depresivi... pentru ca nu vedem decat ceea ce ne lipseste si nu ceea ce avem deja... nu vedem decat partea goala a paharului, desi el s-ar putea sa fie aproape plin... si asta pentru ca suntem atat de egoisti incat dorim sa avem totul... 
     Suntem atat de egoisti... functionam dupa principiul totul sau nimic... si, pentru ca nu avem totul, consideram de fapt ca nu avem nimic... iar ca rezultat al gandurilor noastre negative apare starea permanenta de nemultumire .... de frustrare... de nefericire...
    Viata are grija sa ne ofere insa adevarate lectii menite sa ne determine sa constientizam ideea de nefericire si sa ne invete sa apreciem ceea ce avem si  ceea ce suntem... din pacate, invatam superficial lectiile si, dupa ce depasim obstacolul,  uitam sa apreciem si sa multumim pentru ceea ce avem... si ne traim nefericirea de a nu avea sau de a nu fi intr-un anume fel... insa impacarea se gaseste  numai in sufletul nostru... iar impacarea cu noi, cu ceea ce suntem, cu ceea ce avem nu face decat sa ne arate ce inseamna fericirea.
   



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Miracole

Imagine
Traim fiindu-ne teama de ceea ce s-ar putea intampla si uitam sa traim indiferent de ceea ce ni se intampla... ne petrecem viata paralizati de teama unui esec... a unei pierderi... si nu incercam sa infruntam pericolul indiferent de consecinte... nu infruntam viata... nu ii sfidam limitele pe care ni le impune... ne creem propriile zone de confort din care refuzam sa mai iesim... pentru ca ne e teama de nou... de necunoscut... de altceva... Asteptam sa se produca miracole... dar uitam ca noi suntem  miracole care deja s-au produs... asteptam ca viata sa ne ofere doar frumos... doar bine... doar exceptional... dar oare am putea numi toate acestea experienta? Putem oare gasi in noi curajul de a infrunta orice, oricand? Putem face efortul de a intelege ca orice ni se intampla are un scop anume?  Evenimentele din viata noastra au intotdeauna un singur sens: fie sunt o binecuvantare, fie sunt o lectie menita sa ne invete  ceva. Depinde de fiecare dintre noi sa le transforme in ceva
Citiți mai multe

Printre îngeri

Imagine
In fiecare clipă cerul îşi deschide braţele pentru a primi îngeri... îi alege dintre noi, dintre pământeni  să-I fie alături lui Dumnezeu... Incet, încet ne înconjurăm de îngeri... ne pierdem rădăcinile... ne pierdem valorile... ajungem frunze în vânt... ne purtăm neputinţa şi ne târâm paşii cu priviri atent aţintite în pământ... suflete firave ce se îneacă cu glasul dreptăţii şi-şi poartă suferinţa în tăcere... ne pierdem vocea... ne pierdem conştiinţa  şi acceptăm nedreptatea, duşmănia, ura, minciuna, trădarea... In scurte momente de deşteptare ţipăm după schimbare, dar nu înţelegem că schimbarea trebuie să vină din noi... e nevoie de o schimbare totală a tot ce a însemnat cândva OM... e nevoie de schimbarea fiecăruia dintre noi... pentru că am uitat ce înseamnă bine, frumos, adevăr, dreptate, iubire... am uitat valorile care ne definesc umanitatea... Căutăm vinovaţi în afara noastră... acuzăm, lovim, aruncăm cu vorbe dureroase ca pietrele ce ucid sentimente...
Citiți mai multe

Inside my head

Imagine
    Traim intr-o societate in care visele se transforma cumplit de repede in cosmaruri... iar asta ne impiedica sa indraznim sa mai visam... si, insesizabil, ajungem sa suferim de insomnie colectiva... pentru ca ne e teama sa mai inchidem ochii... si nu pentru ca ne-ar fi teama de vise... sau de cosmaruri.... ci pentru ca  suntem terifiati de trecerea de la starea de  vis la  cea de cosmar...     Alegem sa fugim de visele noastre pentru a alerga prin visele altora... pentru ca putem evada oricand din visele altora, pe cand ale noastre ne impiedica sa facem asta... trebuie sa le traim pana la capat... si sa suportam direct consecintele... fugim de consecinte si ne ascundem dupa altii... dupa evenimente... dupa momente... dupa clipe...       In momentul in care ne oprim din a mai face parte din visele altora... in care ne oprim din a mai visa pentru altii.... in momentul in care  vom gasi in interiorul nostru forta de a visa pentru noi... abia atunci vom accepta si realitatea in c
Citiți mai multe